Rețeaua feroviară germană se află într-o stare destul de proastă, iar Deutsche Bahn are nevoie de bani pentru a o aduce la standardele actuale. Acesta este motivul pentru care DB vrea să vândă DB Schenker, dar, în plus, coaliția guvernamentală din Germania a indicat clar că o parte din bugetul necesar va proveni dintr-o reformă a taxei de drum pentru camioane LKW-Maut. Această reformă vizează în primul rând extinderea taxei/km la toate vehiculele de peste 3,5 t, față de 7,5 t în prezent (și 12 t la lansarea sistemului).
În plus, ratele taxei pe kilometru vor crește la începutul lui 2024, prin aplicarea unui principiu autorizat (și chiar încurajat) de Uniunea Europeană, și anume o legătură mai directă cu emisiile de CO2. În prezent, ratele sunt în funcție de clasa Euro. Potrivit presei germane, viitoarele tarife se vor baza pe un preț de 200 de euro pe tonă de CO2 pentru camioanele diesel, ceea ce înseamnă, în opinia asociației profesionale BGL, dublarea prețului/km parcurs și creșterea cotei parte a Maut din costul de transport la 20%. În schimb, camioanele cu emisii zero vor fi scutite de taxa pe kilometru până la sfârșitul lui 2025, după care vor beneficia de o reducere suplimentară de 75%.
Potrivit unor reviste de specialitate germane, 80% din noile venituri generate de această reformă a LKW-Maut vor merge către Deutsche Bahn, aspect contestat de asociațiile de transportatori.
Gigantul feroviar și logistic Deutsche Bahn (DB) a revenit pe profit anul trecut datorită unei performanțe record la filiala sa de expediție DB Schenker.
Filiala de expediție, pe care DB ia în considerare posibilitatea de a-l scoate la vânzare, a raportat anul trecut un profit înainte de dobânzi și impozite (Ebit) de 1,8 miliarde de euro – o creștere de aproape 50% față de recordul anterior, atins în 2021. Între timp, veniturile totale au crescut cu 20,3%, la 27,6 miliarde de euro, iar volumele de transport aerian au scăzut cu 7,8%, la 1,3 milioane de tone.
Transportatorul a precizat că cererea de transport aerian a început anul în forță, dar a fost ulterior afectată de condițiile economice mai slabe, de războiul din Ucraina și de restricțiile impuse de coronavirus în China.
„În lunile de vară ale anului 2022 existau deja semne că se va observa o slăbire a cererii. Această tendință a continuat și s-a accelerat în ultimul trimestru din 2022″, a declarat compania. Scăderea cererii a coincis cu creșteri de capacitate care au afectat echilibrul dintre cerere și ofertă.
În pofida scăderii volumului, directorul financiar al DB, Levin Holle, a declarat că unitatea de expediție a avut o „contribuție extrem de pozitivă” la performanța generală a grupului. În pofida evoluțiilor actuale ale pieței, care au inclus recent o scădere considerabilă a tarifelor de transport aerian și maritim, filiala de logistică s-a dovedit a fi în formă maximă.
„DB Schenker este o poveste de succes cu o poziție puternică în toate sectoarele industriale relevante. Cu programul de transformare pe care DB Schenker l-a lansat în 2022, aceasta pregătește calea pentru o creștere mai constantă. DB Schenker are potențialul de a continua să livreze rezultate excelente în anii următori”, a declarat Holle. În ansamblu, grupul a raportat un Ebit de 1,3 miliarde de euro pentru anul în curs, comparativ cu o pierdere de 1,5 miliarde de euro în 2021.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit