Etapa a patra a Dakar 2022, de la Al Qaisumah la Riyadh, a inclus cea mai lungă secțiune specială din întreaga competiție de anul acesta, de 465 km, din care o mare parte a fost acoperită cu dune și cu porțiuni mai tehnice.
Victoria în întrecerea camioanelor i-a revenit lui Eduard Nikolaev (Kamaz), la 1’35” de Anton Shibalov (Kamaz), și la 3’44” de Janus Van Kasteren (IVECO), iar în clasamentul general continuă să conducă Dmitry Sotnikov (care a fost al patrulea în etapa a patra, la 4’35” de lider), urmat la 7’10” de Nikolaev și la 24’05” de Shibalov. Doar patru piloți se aflau la mai puțin de o oră de lider în clasamentul general și încă doi la distanță de mai puțin de două ore.
Deoarece ploile sunt o constantă în Arabia Saudită în ianuarie, organizatorii au avertizat asupra nisipurilor și dunelor ude și vâscoase și a bălților de pe traseu.
Camioanele Kamaz au deschis drumul și s-au descurcat bine atât pe porțiunea de nisip, cât și pe cea cu pietriș, de 200 km, unde au avut o viteză medie de circa 120 km/h, în condițiile unei maxime de 140 km/h permise pentru camioane.
Sotnikov a fost primul la început, dar la km 40 i-a cedat conducerea lui Nikolaev, în timp ce olandezul Janus van Kasteren, membru al echipei Gerard de Rooy, a atacat în forță camioanele Kamaz în primii 200 km.
Din punctul de vedere al navigației, cea mai dificilă porțiune a fost cea de la final, după zona de neutralizare, unde caravana a fost întâmpinată de albii secate de râuri care acum erau vâscoase după ploaie, astfel că, dacă s-ar fi orientat greșit, echipajele ar fi pierdut mult timp. Numeroși navigatori au avut probleme, dar nu și rușii, care au reușit să-i facă un cadou frumos directorului echipei, Vladimir Chagin, „Țarul“, cu ocazia aniversării a 52 de ani. Nu înseamnă însă că nu au avut și probleme: Andrey Karginov cu transmisia automată, care a împiedicat camionul să meargă cu mai mult de 115 km/h, după care a rămas împotmolit și a pierdut mai bine de o oră, și Sotnikov cu o anvelopă înțepată.
Etapa a cincea se desfășoară cu plecare de la Riyadh și întoarcere la Riyadh și include 216 km de legătură și 395 km de cursă specială.
Etapa a treia a raliului Dakar 2022, cu plecare din Al-Qaisumah și întoarcere la Al-Qaisumah, a avut 381 km de legătură și 255 km de cursă specială, și i-a adus pilotului Kamaz Dmitry Sotnikov a doua victorie din acest an, la 1’10” de Andrey Karginov (Kamaz) și la 3’08” de Janus Van Kasteren (IVECO). Aceste rezultate nu schimbă clasamentul general, unde Sotnikov este urmat, ca și după etapa a doua, de Eduard Nikolaev (Kamaz), la 11’45”, și de Andrey Karginov (Kamaz), la 19’44”. Începând de la locul al optulea, decalajul față de primul clasat este deja mai mare de o oră.
Partea specială a etapei a treia a fost cea mai scurtă din prima jumătate a Dakar 2022, dar nu a fost deloc ușoară, deoarece nisipul era greu după ploaie, iar printre dune era foarte ușor să te rătăcești. De aceea a doua ei parte a fost rapidă și ușoară pentru piloți, dar mult mai dificilă pentru navigatori, și a inclus și 30 km cu nivelul al doilea de dificultate, prin dune uriașe de care nu se putea trece rapid.
Pentru piloții ruși a fost o etapă fără probleme, cu excepția lui Eduard Nikolaev, al cărui parbriz a avut de suferit (dar nu s-a spart), din cauza unui copac nemarcat de organizatori și întâlnit pe drum când camionul avea o viteză prea mare pentru a-l evita, și căruia i-a explodat o roată exact înainte de final. De aceea el nu a urcat pe podium și în etapa aceasta.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit