Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ca in fiecare primavara, operatorii de transport persoane si-au dat intalnire la Expo Tranzit, pentru a discuta despre problemele industriei de profil, dar si pentru a afla idei noi de business, solutii pentru a-si optimiza afacerile. Conferinta a avut loc, ca de obicei, la hotelul Grand Italia din Cluj, pe 30 si 31 mai. Principala tema de interes a fost, desigur, programul de transport judetean, al carui deznodamant a fost amanat, in stilul caracteristic, pe ultima suta de metri. Chiar daca prelungirea licentelor de trasee judetene este singura optiune viabila identificata clar de toti cei din industrie, cel putin in ultimele luni, MDRAP a intarziat modificarea legii 328/2018 printr-o ordonanta de urgenta pana cu doar cateva zile inainte de expirarea programului de transport. (La momentul inchiderii editiei de iulie a revistei Tranzit inca se astepta solutionarea problemei in sedinta de Guvern din 27 iunie, dar am convingerea ca prelungirea se va adopta, pentru a se evita blocajul pietei.) Dezbaterile purtate pe subiectul transportului judetean, dar si pe alte teme de legislatie, sunt prezentate pe larg in paginile revistei.

In numarul din august vor fi publicate articolele pe teme de business. In conditiile in care societatea per ansamblu se transforma intr-un mod alert, iar piata de transport urmareste noile tendinte, modelele de afaceri trebuie improspatate, modernizate, pentru a avea in continuare succes. Unele segmente de piata sunt mai rezistente schimbarii, altele sunt afectate primele. Astfel, pentru a avea o imagine de ansamblu corecta a industriei, am luat in discutie evolutia costului/km la transportul international, interjudetean si judetean, transporturile de conventie, criza de soferi generalizata la nivel european, taxele pe care Comisia Europeana le pregateste pentru producatorii si utilizatorii de autovehicule diesel, precum si oportunitatea utilizarii platformelor online, in vederea optimizarii capacitatilor de transport.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi informatii de pe piata si pentru a lua pulsul industriei, va lansez de pe acum invitatia de a participa la Gala Tranzit de transport persoane, care va avea loc pe 31 octombrie la Cluj-Napoca. Sa ne vedem sanatosi!

Reprezentantul asociatiei Transport&Logistics Poland (TLP) la discutiile din cadrul Expo Tranzit pe tema Pachetului Mobilitate, Artur Kalisiak, declara ca vanzarile de camioane noi din Polonia au crescut de la an la an si ca numarul celor care fac transport international a fost si el tot mai mare, ajungand la circa 235.000, care fac aproape 30% din transportul international din Europa. „Dar e dificil sa ne mentinem la acest nivel daca se aproba Pachetul Mobilitate, deoarece multe firme mici si mijlocii vor da faliment. Unele au dat deja, din cauza ca e foarte dificil pentru ele ca indeplineasca toate cerintele administrative, sa traduca documente, sa explice la controale din diverse tari care e situatia soferului si cum este platit. Pentru firmele mari e mai usor sa supravietuiasca, au alte capacitati si resurse financiare, si unele si-au mutat sau isi vor muta afacerile in alte state, ceea ce este mai costisitor pentru ele si dezavantajos pentru tara de origine, cata vreme pierde taxe si impozite.“

Artur Kalisiak declara ca e greu de spus ce vor de fapt vesticii, dar ca fiecare amendament nou aduce idei tot mai stricte si se pare ca se doreste ca tot transportul european sa fie bilateral, tur-retur. In prezent firmele poloneze fac si cross-trade, si transport bilateral, dar, in conditiile in care aceasta tara are exporturi semnificative, dar importuri reduse, e clar ca operatorii nu se pot limita la curse bilaterale.