Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Holde Agri Invest SA, unul dintre cei mai importanți operatori de terenuri agricole din România, a raportat o creștere semnificativă a producției în primele nouă luni ale acestui an, ajungând la aproximativ 56.000 de tone și o creștere de 31% față de aceeași perioadă a anului anterior.

În primele nouă luni ale anului, compania a generat venituri totale în scădere cu 11%, însumând 76,6 milioane de lei și o pierdere netă de 22,9 milioane de lei. Această situație se datorează costurilor ridicate de înființare a culturilor, deși acestea au fost de cinci ori mai mari decât în mod obișnuit, în contrast cu prețurile de vânzare a recoltei care au fost semnificativ mai mici. Cu toate acestea, grupul Holde a reușit să reducă cheltuielile indirecte cu 26%, incluzând cele aferente cu sediul central, reparațiile utilajelor agricole, reparațiile flotei de autoturisme și camioane, transportul recoltei și alte cheltuieli administrative, în ciuda extinderii cu 14% a suprafețelor lucrate. Reducerea acestor costuri raportată la un hectar lucrat fiind și mai mare, ajungând până la 60%.

Compania își menține strategia de extindere, finalizând achiziționarea unei noi ferme de 980 de hectare la nucleul Conțești, care va contribui la formarea celui de-al cincilea nucleu al companiei. Acest nucleu va avea capacitatea de irigare până la circa 2.500 de hectare, contribuind la reducerea riscului asociat factorilor meteorologici.

De asemenea, în cadrul noii ferme, Holde vizează cultivarea porumbului în regim irigat și a cartofilor pentru chips în 2024.

Pentru a susține această dezvoltare continuă, Holde derulează o majorare de capital social până la 40 de milioane de lei. Inițiativa are ca scop extinderea suprafețelor exploatate, achiziționarea de noi ferme și implementarea planului curent de investiții, precum și asigurarea capitalului de lucru necesar pentru stocarea producției pe termen lung.

Compania românească de agricultură, Grup Șerban Holding [BSE:GSH] a anunțat achiziționarea unei noi ferme în nord-estul județului Bacău, comuna Sascut.

Noua fermă se întinde pe o suprafață de 343.400 de metri pătrați și face parte din procesul de consolidare al companiei în zonă, potrivit unui comunicat de presă.

Investiția se ridică la 4 milioane de lei. În urma tranzacției, Grup Șerban Holding deține 12.500 de hectare de teren arabil pe cultura mare în sistem de agricultură regenerativă.

Grup Șerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, înființată în 1994, activând în agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, avicultură, panificație, catering, precum și distribuție și transport. La sfârșitul anului 2022, grupul a înregistrat o creștere anuală de 10% a profitului net, până la 27,8 milioane de lei.

„În cadrul acestei ferme, ne propunem să implementăm un sistem de dezvoltare legumicolă în rotație, cu un plan de culturi stabile format din cartofi și alte legume rădăcinoase. Acest pas ne va permite să creștem producția de legume cu aproximativ 7%.”, a declarat Nicolae Șerban, Președintele Consiliului de Administrație Grup Șerban Holding.