Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parlamentul European a adoptat pe 18 aprilie acordul privind sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (SEQE II), care va stabili un nou sistem separat pentru transportul rutier. Tranzacționarea cotelor de CO2 va fi gestionată de distribuitorii de combustibili, iar sistemul va fi lansat în 2027 sau cel târziu în 2028, dacă prețurile energiei vor crește.

Ca reacție la acest acord, asociațiile profesionale ale transportatorilor din Franța (FNTR), Germania (BGL) și țările nordice (NLA) avertizează împotriva riscului de impozitare dublă sau chiar triplă a sectorului de transport de marfă (deoarece se cumulează SEQE II și măsurile naționale și europene suplimentare) și arată că o creștere a costurilor, adică o impunere de noi sarcini fiscale asupra firmelor din domeniu, nu va duce la tranziție verde, deoarece firmele din domeniu nu au alternative ecologice realiste.

Infrastructura de încărcare pentru camioanele electrice cu baterii și hidrogen este încă absentă în Europa, iar aceste vehicule costă în continuare de 2-4 ori mai mult decât camioanele cu motoare cu ardere internă, deci și în acest mod sectorul transportului are parte de creșteri de costuri și este lăsat fără o posibilitate reală de a trece la o activitate mai ecologică. Firmele au nevoie de infrastructură alternativă, de vehicule disponibile și de stimulente economice pentru a deveni verzi. De aceea Biroul comun al celor trei asociații recomandă ca veniturile din SEQE II să fie alocate instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi, cum ar fi hidrogenul sau energia electrică PowertoX. Sectorul de transport este, în opinia acestor asociații, pe deplin angajat să își îndeplinească rolul de a contribui la reducerea emisiilor de CO2, dar acest lucru trebuie făcut pragmatic și realist.

Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR) a publicat recent primul său sondaj pe 2023 privind transportul rutier de mărfuri, care pune în evidență, pentru ultimul trimestru din 2022, o ușoară redresare a activității economice a companiilor, dar și așteptarea unei deteriorări în primul trimestru din 2023.

67% dintre transportatorii francezi se confruntă în continuare cu dificultăți de recrutare, un nivel record, mai mare decât cel înregistrat înainte de criza sanitară. Iar dacă această situație continuă, arată FNTR, activitatea din domeniu ar putea fi suferi și mai mult. Indicatorul care măsoară evoluția forței de muncă în ultimele trei luni și cel care măsoară tendința pentru trimestrul întâi din 2023 continuă să se deterioreze.

Climatul de afaceri se stabilizează, în opinia managerilor intervievați, după o deteriorare în toate subsectoarele de producție. În domeniul producției de echipamente de transport climatul de afaceri se deteriorează, ca și în industria auto, unde comenzile noi au scăzut brusc. În transportul rutier de mărfuri și în activitățile imobiliare, indicatorul referitor la climatul de afaceri a scăzut ușor, dar a rămas peste medie.

Nivelul investițiilor se stabilizează la o valoare scăzută în transportul rutier de mărfuri, ceea ce reflectă starea de sănătate a firmelor și poate avea impact asupra tranziției energetice. În 2021, chestionarul tradițional al institutului francez de statistică INSEE a inclus pentru prima dată o întrebare privind incertitudinea economică resimțită de firmele de transport, iar în noiembrie 2022 acest indicator crește după o scădere bruscă al cărei vârf a fost în august, dar rămâne sub media sa din aprilie 2021.

Barometrul FNTR privind situația companiilor se redresează ușor, rămânând însă sub media pe termen lung, mai ales din cauza scăderii marjelor de profit pe fondul creșterii accentuate a costurilor, în special a combustibilului. 42% dintre manageri se declară nemulțumiți de situația de pe piață, față de 36% în trimestrul anterior, iar față de ultimul trimestru din 2021 numărul celor nemulțumiți a crescut cu 15%.