Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu o zi înainte de a vedea aprobată legea de amnistie fiscală a sumelor impuse de ANAF din reconsiderarea diurnelor pentru șoferi, firma de transport Vimatra a câștigat definitiv procesul împotriva ANAF după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei nr. 1371 din 18 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Războiul fusese pierdut de ANAF încă din decembrie 2020, când Curtea de Apel Bucureștia respins pretențiile ANAF de reconsiderare a diurnei ca venit de natură salarială în cazul Vimatra, anulând totodată și plata penalităților calculate la sumele de plată. ANAF însă a înaintat recurs, doar pentru că așa e procedura, niciun reprezentant ANAF nefiind prezent la niciunul dintre procese.

Atitudinea este cu atât mai scandaloasă cu cât, deși nu este primul proces pierdut de ANAF în fața transportatorilor și conducerea ANAF a fost tot timpul la curent cu progresul proiectului de lege privind amnistia fiscală pe sumele rezultate din reconsiderarea diurnei ca venit de natură salarială, foarte mulți inspectori fiscali au fost trimiși în permanență în control la firmele de transport, construcții sau de plasare de personal, fără a avea conștiința încărcată că aceste controale nu folosesc nimănui: nici Statului care îi angajează, pentru că se știa că se va adopta amnistia fiscală pe diurnă, nici instituției fiscale și mai ales nici companiilor verificate, hărțuite inutil.

Chiar dacă problemele se vor încheia pentru cele mai multe firme vizate de controale, stresul, timpul pierdut și costurile ocazionate cu sute de avocați, ca să nu mai vorbim de pierderile financiare cauzate de pierderea de contracte neonorate și costurile de închidere de firme și de mutare a patrimoniului în alte state sunt motive suficiente pentru ca asociațiile transportatorilor să ceară pedepsirea funcționarilor zeloși care nu au urmărit în niciun caz interesul contribuabililor din impozitele cărora sunt plătiți și nici a economiei naționale. Dimpotrivă, pierderile economiei din cauza acestui război inutil sunt uriașe.

Pe 2 noiembrie Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul înaintat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș față de Sentința Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere emisă de fisc pe seama firmei mureșene Kraft Logistic pentru sume rezultate din reîncadrarea diurnei ca venituri de natură salarială, în primă instanță reținându-se aparența existenței unei ilegalități a deciziei de impunere.

Controalele ANAF au început în iulie 2019, Sentința Curții de Apel Tg. Mureș a fost data în 11 ianuarie 2021, iar recursul ANAF Mureș a fost respins pe 2 noiembrie 2021. Astfel, după doi ani de controale, contestații și procese, se încheie coșmarul unei firme de transport înainte ca Parlamentul să voteze Proiectul de Lege de amnistiere a datoriilor fiscale constituite în urma controalelor ANAF pe reîncadrarea diurnei ca venit de natură salarială.

Din fericire, societatea mureșeană a avut noroc de avocați buni și de o evidență contabilă foarte aplicată pe cerințele reglementărilor în materie de detașare transnațională. Cu toate acestea, pregătirea controlului, a contestației și a fiecărui proces i-a solicitat intens atât financiar, cât și psihologic pe cei implicați, astfel că succesul este resimțit mai degrabă ca unul amar. Instrumentarea dosarului s-a realizat de către Cabinetul de Avocatura Ludușan din Târgu – Mureș sub coordonarea domnilor Florin Ludușan si Mihăiță Adrian Pui.

Din păcate, însă, mulți transportatori nu au avut același noroc și au fost nevoiți să-și închidă firmele, nefiind capabili să-și continue activitatea cu conturile blocate.

Deși amnistia fiscal pe diurnă este iminentă, Comunicare fiind suficient de publică încât fiecare inspector fiscal din din orice județ să afle acest lucru, chiar și în prezent se derulează și inițiază controale pe diurnă. Sunt birouri județene ale ANAF unde s-a luat decizia locală de a suspenda orice control pe diurnă și altele unde se continuă această hărțuire și muncă în zadar, desi au fost declarații publice ale Ministrului Finanțelor care au precizat acordul cu transportatorii pe amnistia fiscală pe diurnă.

Din păcate, însă, Comisiile de Muncă și Buget/Finanțe nu își făcuseră încă cunoscute punctele de vedere pe actualul Proiect de Lege aflat în Parlament, astfel că momentan nu a intrat la vot. Astfel, cele 6 săptămâni date ca sigure de inițiatorii liberali ai proiectului de lege a amnistiei fiscale pentru a avea legea votată în Parlament s-au scurs fără niciun rezultat.