Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Grupul Schaeffler a anunțat numirea lui Alexandru Blemovici în funcția de CEO pentru Subregiunea România și Sud-Estul Europei, urmând a fi responsabil de consolidarea și extinderea prezenței atât în România, cât și în alte țări din regiune, precum Bulgaria, Turcia, Grecia, Croația, Slovenia, Serbia și Israel. Sediul subregional al Schaeffler va fi amplasat în Brașov.

Alexandru Blemovici lucrează de peste două decenii în cadrul grupului, iar în 2004 până în 2017 a condus cu succes locația de producție din Brașov. A ocupat în ultimii șapte ani funcția de COO pentru divizia Industrială în Grupul Schaeffler, fiind responsabil de o afacere globală de 4,3 miliarde de euro care au inclus operațiuni, lanțul de aprovizionare și achiziții. Mai mult, experiența și leadership-ul său au fost decisive în creșterea și eficiența operațională a companiei.

În calitate de CEO, Alexandru Blemovici se va concentra pe creșterea business-ului local, pe consolidarea bazei de furnizori și dezvoltarea specialiștilor din subregiune în roluri cheie decisive până la nivel global. Totodată, va sprijini integrarea Vitesco în cadrul Grupului Schaeffler pentru România și Subregiunea Sud-Estul Europei, contribuind la crearea unei noi organizații, consolidate, pregătite pentru creștere și succes în toate sectoarele relevante.

Furnizorul global din sectorul automotive și de industrie, Schaeffler România este o locație de producție de top a Grupului Schaeffler, activă din 2002 la Brașov. Unitatea produce componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale. Având aproximativ 5.000 de angajați, compania se remarcă nu doar prin producție, ci și prin activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în Engineering Center Schaeffler Romania. În plus, Schaeffler România este implicată activ în mediul educațional și în diverse proiecte sociale.

„Sunt onorat de încrederea acordată de Grupul Schaeffler. Provocările majore din sectoarele auto și industrial, cum ar fi decarbonizarea, digitalizarea și schimbarea paradigmei în mobilitate, reprezintă în același timp oportunități semnificative pentru industrie si pentru Grupul Schaeffler. În special în această parte a Europei văd posibilități extraordinare de dezvoltare, modernizare și creștere sustenabilă. Sunt convins că noua noastră structură organizațională ne va permite să fim mai aproape de clienții noștri cheie, instituțiile, organizațiile și factorii decizionali, poziționând astfel Schaeffler ca lider în Motion Technology și una dintre investițiile cheie în sectorul industrial regional.”,

a declarat Alexandru Blemovici.

GXO Logistics, Inc., cel mai mare furnizor de servicii logistice contractuale dedicate din lume, a anunțat joi, 27 iulie, promovarea lui Adrian Stoch în funcția nou creată de Chief Automation Officer. Noua decizie a fost luată pentru a face față cererii tot mai mari a clienților pentru soluții automatizate.

În calitate de Chief Automation Officer, Adrian Stoch va raporta direct directorului general Malcolm Wilson şi va avea responsabilitatea globală de a dezvolta și implementa capabilități de automatizare de top în întreaga rețea GXO. Totodată, scopul acestei mișcări este să genereze noi oportunități de afaceri și să consolideze poziția de lider a companiei în ceea ce privește automatizarea.

„Adrian este un lider consacrat, cu o experiență îndelungată în materie de creștere, centrare pe client și excelență operațională, care a condus implementări de automatizări care au revoluționat activitatea în întreaga noastră rețea. Având în vedere cererea supradimensionată a clienților pe care o observăm pentru tehnologie și soluții automatizate, ne intensificăm concentrarea asupra acestui factor de creștere esențial pentru a crea experiențe și oferte din ce în ce mai bune pentru clienții noștri, pe măsură ce stabilim GXO ca lider incontestabil în ceea ce privește capacitățile automatizate ale lanțului de aprovizionare.”,

a declarat Malcolm Wilson, Chief Executive Officer, GXO.

Noul Director pentru Automatizări, Adrian Stoch va coordona o echipă de lideri tehnologici la nivel mondial, care se va concentra pe automatizarea și optimizarea principalelor căi de procesare a depozitului, așa cum și pe colaborarea la nivelul întregii companii în domenii, precum inteligența artificială (AI) și integrarea digitală în cadrul întregii companii. În prezent, GXO a accelerat rapid implementarea învățării automate și a inteligenței artificiale în întreaga sa rețea globală, ceea ce a condus la sporirea semnificativă a productivității și la avantaje în ceea ce privește tehnologia de depozitare. Cu extinderea poziției de lider a GXO, Adrian Stoch va continua să dezvolte și să extindă amploarea și competențele funcției de Chief Automation Officer.

Înainte de această promovare, Adrian Stoch a deținut funcția de președinte al diviziei Consumer în regiunea America și Asia-Pacific a GXO, unde a obținut câștiguri comerciale record și a contribuit semnificativ la extinderea automatizării în numeroase dintre cele mai mari locații din SUA pentru unele dintre cele mai importante mărci, inclusiv Adidas, H&M, L’Oréal și Spanx. Adrian Stoch deține o experiență în funcții de conducere de peste trei decenii în diverse industrii, inclusiv comerțul cu amănuntul omnichannel, produsele farmaceutice și producție.

Compania GXO este liderul industriei din punct de vedere al automatizării, generând aproximativ 30% din veniturile sale din soluții automatizate, în comparație cu media industriei de 8%. În primul trimestru al anului 2023, GXO a stabilit un nou record în ceea ce privește implementarea tehnologiilor operaționale, înregistrând o creștere de 64% a tehnologiilor și soluțiilor automatizate de la an la an.