Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că, după mai mulți ani de la propunerea oficială de înființare a Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), actul normativ privind operaționalizarea acestei companii a fost adoptat astăzi de către Parlament. După parcurgerea etapelor procedurale, această Companie, care va funcționa sub autoritatea MTI, își va desfășura, în mod real, activitatea pentru care s-a dorit a fi înființată, se arată într-un comunicat de presă.

CNIR se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităților de deplasare a cetățenilor și de circulație a mărfurilor în condiții de siguranță, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană și asigurarea confortului în trafic. Înființarea CNIR va conduce la dezvoltarea pe termen lung a reţelei trans-europene de transport (TEN-T), pentru funcționarea optimă a pieţei interne comunitare, în strânsă legătură cu realizarea obiectivelor strategiei europene privind creşterea economică.

În conformitate cu bunele practici promovate pentru transparentizarea procedurilor de desemnare a membrilor provizorii de la nivelul structurilor de conducere ale CNIR, cei interesați sunt invitați să trimită CV-urile la adresa de e-mail cnir@mt.ro

„Am spus că 2021 reprezintă debutul deceniului infrastructurii în România. Bugetul alocat este unul record la toate capitolele. Noua companie va veni să consolideze resursa umană din sistem: oamenii profesionişti, experții, managerii de proiect, inginerii și proiectanții care să gestioneze aceste proiecte şi să se asigure că se livrează la timp. Nu înființăm o nouă companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus. Îmi doresc persoane cu experiență în guvernanța / managementul corporativ, înțelegerea domeniului de investiții rutiere, abilitate de planificare strategică, organizare eficientă a structurii, orientare către rezultate, având în vedere caracterul multianual al proiectelor mari de investiții. Managementul CNIR va trebui să construiască echipa, să structureze compania și să creioneze viziunea de dezvoltare a acesteia pentru a livra proiectele din Master Planul de Transport al României”, a subliniat ministrul Cătălin Drulă.