Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DB Schenker este primul client Mercedes-Benz care a recepţionat modelul eActros cu baterie electrică ca vehicul de serie. Liderul în servicii de logistică globală va folosi camionul de 19 t pentru livrări de mărfuri generale în operațiunile de logistică urbană.

DB Schenker face deja livrări de mărfuri generale fără CO2 în peste 60 de locații din Europa, iar cu eActros adaugă un nou model flotei sale de vehicule ecologice, făcând un pas important către o logistică neutră din punct de vedere climatic.

„În calitate de pionier în domeniul soluțiilor inovatoare de transport și cu o flotă la nivel de grup de peste 30.000 de vehicule, noi, cei de la DB Schenker, ne-am propus să devenim principalul furnizor mondial de servicii de logistică ecologică”, a declarat Wolfgang Janda, vicepreședinte executiv, șef al managementului rețelelor și transportului de linii la DB Schenker.

eActros a fost testat încă din 2020, în varianta de pre-serie, la sucursala DB Schenker din Leipzig, îndeplinind cu succes toate sarcinile de lucru, fără a fi nevoie să oprească pentru reîncărcare. DB Schenker folosește peste 40 de camioane Fuso eCanter pentru operațiuni de distribuţie în 11 țări europene (inclusiv Germania, Franța, Finlanda, Italia și Spania) de mai bine de un an.

În cazul modelului electric Mercedes-Benz, compania a optat pentru versiunea eActros 300, care are o autonomie de 300 km. Vehiculul este carosat de Spier, fiind configurat astfel încât să poată gestiona atât sarcini utile mari, cât și un volum crescut de transport.

Cu aproximativ 74.500 de angajați în peste 2.100 de locații în peste 130 de țări, DB Schenker este unul dintre cei mai importanți furnizori de logistică din lume. Compania operează servicii de transport terestru, aerian și oceanic și oferă, de asemenea, soluții complete pentru logistică și managementul lanțului global de aprovizionare dintr-o singură sursă.

Unul dintre primele camioane de serie Mercedes-Benz eActros cu baterii va intra în operare în flota Dachser, din Stuttgart, Germania. Compania de logistică intenţionează să îşi suplimenteze parcul auto cu vehicule având zero emisii, ca parte a strategiei sale de protecție a climei.

Conceptul Dachser Emission-Free Delivery urmează să fie extins în 11 regiuni metropolitane europene, a declarat Stefan Hohm, Chief Development Officer (CDO) și membru al Consiliului de Administrație Dachser.

În Stuttgart, Dachser livrează mărfuri generale, în special transporturi paletizate, care nu se pretează la transportul cu vehicule utilitare uşoare. eActros, împreună cu Fuso eCanter (7,5 t), alimentează un „microhub” din interiorul orașului, de unde comenzile sunt distribuite apoi pe ultimul kilometru cu biciclete cargo electrice. Transportul în zonele definite Dachser Emission-Free Delivery este astfel integral electrificat, fără emisii de CO2 și oxizi de azot la nivel local.

eActros –  configurat 4×2 și carosat de Spier – este alimentat numai cu electricitate „verde” la filiala Dachser din Kornwestheim. Camionul de 19 t a fost fabricat anul trecut, după începerea producției de serie, şi are o autonomie de până la 400 km. De precizat că bateriile eActros pot fi alcătuite din 3 sau 4 pachete (eActros 300 sau 400), fiecare dintre ele având o capacitate instalată de 112 kWh și o capacitate de utilizare de aproximativ 97 kWh.

Mercedes-Benz eActros 400 este propulsat de o axă electrică rigidă, cu două motoare electrice integrate, ce oferă o putere continuă de 330 kW și putere maximă de 400 kW, plus o transmisie cu două trepte. Energia electrică eliberată la frânare este recuperată, vehiculul fiind încărcat astfel cu până la 160 kW.

Alimentarea de la o stație de încărcare rapidă DC convențională durează puțin peste o oră, pentru o încărcare a bateriilor de la 20 la 80% din capacitate. Cele două motoare electrice integrate au o eficiență ridicată și livrează o putere constantă. Cuplu de pornire ridicat asigură o accelerație puternică, confort la manevrare şi dinamică sporită comparativ cu un camion diesel convențional. În plus, centrul de greutate scăzut îmbunătățește virajele. Nivelul de zgomot din interior a fost redus cu 10 dB – ceea ce corespunde aproximativ cu o reducere la jumătate a nivelului de zgomot perceptibil. Crește astfel confortul în funcționarea cu sarcină maximă, iar livrările de noapte sunt posibile, datorită nivelului scăzut de zgomot şi vibraţii.

eActros este achiziţionat în leasing, prin Mercedes-Benz Bank, în cadrul programului „Vehicule comerciale prietenoase cu clima”, subvenţionat de Ministerului Federal pentru Digital și Transport (BMDV). Oferta este limitată și este valabilă până la epuizarea fondurilor puse la dispoziție, dar cel târziu la comenzile efectuate până pe 23 martie 2022, cu livrare până la 23 decembrie 2022. Bugetul pentru finanțarea de camioane electrice se ridică la 10,77 milioane de euro, ca parte a directivei privind promovarea vehiculelor comerciale ușoare și grele cu unități alternative, ecologice și realimentarea și încărcarea asociate. infrastructură (KsNI).