Vanzarile de vehicule de salubrizare nu au fost in ultimii ani chiar la nivelul dorit de furnizori, dar vor continua sa creasca la noi in tara, nemaiavand unde sa scada, deoarece nici acum nu sunt volume prea mari, iar multi operatori au masini vechi sau foarte vechi. Oferta de sasiuri si suprastructuri este bogata, numerosi producatori oferind si vehicule mai ecologice, cu propulsii alternative, pentru care insa infrastructura din Romania nu este inca pregatita. Cu mici exceptii, importatorii de sasiuri nu comercializeaza astfel de vehicule rulate – desi cereri mai exista – tendinta generala fiind ca ele sa fie folosite pana la finalul vietii si apoi casate.
In opinia lui Valeriu Zaharia, managing director Truck & Bus Mercedes-Benz Romania, piata locala a autovehiculelor grele de salubrizare a cunoscut in ultimii ani o tendinta de crestere, mai ales datorita necesitatii de a ne alinia la standardele UE in ceea ce priveste dezvoltarea durabila si sustenabila a acestor servicii. „Si ne asteptam ca in 2018 sa continue ritmul de crestere, mai ales in contextul in care in 2017 au fost initiate o serie de proiecte de salubritate aflate acum in curs de desfasurare.“
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit