Analiza realizata de MerchantPro – platforma de solutii Saas pentru e-Commerce – pe datele inregistrate de peste 1500 de magazine online locale arata o crestere de 12,5% in numarul de comenzi si de 22% ca valoare la nivelul anului 2022, comparativ cu 2021. Comparatia s-a realizat pe o baza de magazine online care au avut avut operatiuni atat in 2022, cat si in 2021.
Analizand la nivel de luna, comportamentul de achizitie a fluctuat intre foarte precaut in luni precum martie, dupa izbucnirea razboiului, cand tranzactiile au crescut cu 5%, pana la exuberant, in mai, cand evolutia a atins 30% la nivel de tranzactii.
Dinamica din 2022 a fost in mod evident mai temperata fata de anii anteriori, efect al conflictului de la granita, al crizei energetice si posibilei recesiuni, dar si al concurentei intense. Interesul cumparatorilor pentru achizitiile online s-a mentinut ridicat si continua sa creasca, alimentat si de eforturile comerciantilor de a-i atrage prin conditii din ce in ce mai bune -precizeaza Arthur Radulescu, CEO si fondator MerchantPro.
La nivelul tuturor magazinelor online care folosesc platforma de e-Commerce MerchantPro, inclusiv celor care si-au inceput activitatea in platforma in 2022, s-au plasat anul trecut comenzi in valoare de aproape 250 de milioane de euro. Comanda medie a fost 56 euro, cu 12% mai mare fata de 2021, cand se situa la 50 euro.
Anul trecut au migrat pe platforma MerchantPro mai multe magazine mari, cu activitate complexa si un numar mare de tranzactii. Pentru determinarea tendintei la nivel de piata am exclus aceste magazine. Daca le luam in calcul, la nivel de platforma cresterea valorica a fost de 50%. In acest moment platforma MerchantPro sustine aproximativ 4% din comertul online local – spune Arthur Radulescu, MerchantPro.
Inceputul de an este, istoric vorbind, o perioada cu o dinamica moderata, o luna de asezare si de planificare. Comerciantii trag concluziile privind evolutia din anul anterior si privesc catre viitor din prisma schimbarilor si investitiilor pe care urmeaza sa le faca -spune Arthur Radulescu.
Printre tendintele care se remarca in 2023, dupa un an 2022 de consolidare a pietei, sunt investitiile in automatizari, inclusiv pentru integrarea si adoptia solutiilor de inteligenta artificiala, precum si cresterea performantei magazinelor din perspectiva vizitatorilor, la nivel de storefront.
Automatizarea proceselor vizeaza reducerea la minim a interventiei umane, cresterea productivitatii pe fluxurile interne si reducerea riscului de eroare. De aceea, a crescut interesul comerciantilor fata de integrarea in magazinele lor online a unor solutii de optimizare a proceselor si operatiunilor, inclusiv a unor sisteme de inteligenta artificiala precum precum ChatGPT, Google Translate sau Deepl, care vor permite comerciantilor sa se diferentieze fata de competitia lor prin continut si personalizare.
De asemenea, antreprenorii din online se orienteaza catre imbunatatirea experientei vizitatorilor site-ului, cu efect imediat in rata de conversie si vanzari. Din aceasta perspectiva, investitiile in cresterea vitezei de incarcare, in simplificarea procesului de check-out sau a zonei de fulfillment post vanzare sunt tot mai frecvente.
Directiile in care se dezvolta comertul online anul acesta sunt doua, cu importanta egala din perspectiva comerciantului, dar cu vizibilitate diferita din perspectiva cumparatorului. Pe de-o parte, schimbarile si imbunatatirea performantelor site-ului la nivel de UX – viteza de incarcare, simplificare proces de achizitie si fulfillment – sunt resimtite direct de cumparatori si au efect imediat asupra ratei de conversie si implicit a veniturilor. Pe de alta parte, automatizarile interne si optimizarea zonei de backend au efect in reducerea costurilor. Estimarea mea este ca anul acesta comerciantii se vor orienta catre investitii in aceste directii, odata pentru a se alinia cu exigentele cumparatorilor, precum si pentru a face fata presiunii asupra costurilor -considera Arthur Radulescu.
Anul trecut, MerchantPro a investit peste 400.000 euro in MerchantPro Next, un nou storefront dedicat magazinelor de pe platforma. MerchantPro Next cuprinde un sistem deschis de editare a codului HTML&CSS si a template-urilor de randare a continutului, o suita de teme de design preconfigurate si un modul de creare si personalizare de pagini dupa principii de design no code. De asemenea, acesta a adus o crestere consistenta a vitezei de incarcare a site-urilor, cu impact direct la nivelul performantei inregistrate pe indicatorii Google Web Core Vitals.
In prezent, aproape 50% dintre magazinele online care functioneaza pe platforma MerchantPro utilizeaza suita de functionalitati MerchantPro Next.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit