Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compania de terminale din Hamburg, Hamburger Hafen und Logistik, după ce a investit în portul Trieste țintește acum și mai departe spre est, cu intenția de a-și extinde activitățile feroviare în Balcani. Un pas important a fost făcut odată cu achiziționarea a 51% din compania feroviară croată Adria Rail, prin intermediul companiei sale feroviare Metrans. Adria Rail deservește transportul feroviar de marfă de pe centura Adriatică către Europa Centrală și de Sud-Est și are un terminal intermodal în orașul sârbesc Indija, în apropiere de capitala Belgrad.

Puțin mai la nord, în Ungaria, Metrans construiește un terminal în Zalaegerszeg și are planuri pentru o a doua instalație intermodală în Szeged. Se preconizează că ambele vor fi operaționale până în 2025, ridicându-se la 21 de instalații europene ale companiei feroviare germane. De asemenea, în Ungaria, compania a activat 3 macarale noi la terminalele sale din Budapesta, Ceska Trebova și Dunajska Streda. În 2022, Metrans a transportat 1,4 milioane de teu în Europa prin intermediul a 650 de conexiuni săptămânale, activând noi conexiuni cu Gdansk, Istanbul și Constanța.

Primul tren de containere al companiei METRANS din Republica Cehă a sosit la terminalul polonez DCT Gdansk pe 6 septembrie, potrivit unui comunicat de presă.

Noua conexiune feroviară de containere între DCT Gdansk și METRANS va aduce oportunități de creștere pe piețele din Europa Centrală care nu au ieșire la mare și va asigura o alternativă economică cliențiilor DCT.

Terminalul DCT Gdansk este cel mai apropiat port maritim pentru anumite zone industriale din Republica Cehă și Slovacia. Astfel, transportul intermodal spre Asia sau America vor ajunge la costuri mult mai mici prin noul serviciu feroviar METRANS.

De asemenea, nouă legătură va utiliza pentru prima dată trenuri cu o lungime de 750 de metri, în loc de 650 de metri, ceea ce crește capacitatea de transport pe tren cu 15%.

„Cu noua legătură feroviară, vom avea regulat o conexiune directă într-una din regiunile industriale cheie din Cehia și cel mai mare terminal de containere de pe Marea Baltică. Cu siguranță, această cooperare va aduce un plus de valoare pentru DCT Gdansk și METRANS, precum și pentru economiile țărilor noastre.”,

a declarat Charles Baker, directorul general DCT Gdansk.