Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

La mijlocul lui noiembrie, MHS Truck & Bus, distribuitorul general al mărcii MAN în România a prezentat, la Academia Titi Aur, noul model de camion electric MAN. Cu o arhitectură originală şi inovatoare a trenului electric, cu o transmisie cu 4 trepte şi patru pachete de baterii cu o capacitate nominală de 356 kWh, noua generaţie de camioane electrice MAN trebuie să devină una dintre cele două alegeri de achiziţie de camioane până în 2030, până când reglementările europene în domeniu impun o reducere cu 45% a emisiilor de CO2 faţă de nivelurile din 2019.

Am discutat cu Friedrich-W. Baumann, Executive Board Member Sales and Customer Solutions, și Roman Sitte, Head of Sales Area Europe la MAN Truck & Bus, prezenţi la evenimentul de lansare a noului camion electric MAN în România, despre dificultăţile pe care le au transportatorii în a trece la electrificare, în condiţiile unui an dificil atât pentru transportatori, cât şi pentru producătorii de camioane din Europa.

Reprezentanţii MAN susţin că nu se pune problema dacă se va trece la transport electric în curând sau nu, ci că mai degrabă important este cât de repede transportatorii se vor obişnui cu acest mode de operare.

Puteţi urmări discuţia cu cei doi oficiali MAN la linkul de mai jos.

Seria premierelor prezentate la Gala Tranzit de către distribuitorii de camioane din România se continuă cu noul model 2025 al camionului diesel MAN TGX cu noua linie cinematică MAN Power Lion, care aduce o reducere suplimentară a consumului de combustibil și, astfel, o reducere a emisiilor de CO2, de până la 3,7%, în combinaţie cu noua cutie de viteze MAN TipMatic 14, o nouă generație de frâne și câteva îmbunătăţiri ale aerodinamicii cabinei (o sigilare mai bună a caroseriei cabinei în partea din faţă şi pe lateral).

Noul camion cu motor Power Lion este aproape la fel de silenţios ca şi camionul electric, atunci când se deplasează la viteză de croazieră de 70-80 km/h, schimbarea treptelor de viteză se face lin şi fără pierdere de cuplu, iar sistemele de asistenţă lucrează mult mai bine, inclusiv Active Drive Assist, care menţine camionul pe banda de mers acţionând direct asupra direcţiei atunci când acesta dă semne să depăşească linia de de marcaţie dintre banzile de mers.

Cu noua soluţie diesel dezvoltată în cadrul Grupului Traton, MAN Truck & Bus este într-o situaţie foarte bună pentru tranziţia către camioanele pe baterii electrice sau hidrogen, având capacitatea de a-şi reduce corespunzător consumul, emisiile şi cifrele înregistrate în VECTO. În plus, clienţii beneficiază de un camion care se poate înscrie într-o clasă mai bună de emisii de CO2, astfel încât proprietarii lor să poată să-şi reducă costurile de operare plătind o taxă mai mică de drum în Germania și celelalte țări care au introdus taxare pe CO2.

Reprezentanţii MHS Truck & Bus vă aşteaptă la Gala Tranzit pentru a vă prezenta noua bijuterie din oferta MAN.