De trei ani, asociatiile profesionale solicita o lege a transporturilor unitara, care sa fie in acord cu regulamentele comunitare. An de an, ele si-au pierdut timpul pe la minister, dar si pe la sediile proprii, pentru a lucra la acest proiect, care nici pana acum nu a fost finalizat. Pana la urma, reprezentantii ministerului au decis ca ei trebuie sa faca legile, nu asociatiile profesionale, motiv pentru care au ignorat munca acestora si au prezentat un proiect de ordonanta lucrat in fuga, de teama ca regulamentele comunitare ne prind nepregatiti. Pentru transportul international, proiectul face referire la regulamentele comunitare, urmand ca 45 de reglementari sa fie stabilite prin norme.
Proiectul de ordonanta a fost discutat luna trecuta cu asociatiile profesionale in cadrul Comisiei de dialog conduse de Eusebiu Pistru, secretar de stat MTI, la care au participat si reprezentanti ai UNTRR, FORT si COTAR.
Schimbarile ce au avut loc in ultimele luni in ministerul transporturilor, dar si cele care se anunta prin reorganizarea celor trei institutii din subordinea acestuia au modificat si partenerii de dialog de pana acum ai transportatorilor. Cu alte cuvinte, pana acum schimbarile la legea transporturilor au fost discutate cel mai mult de reprezentantii asociatiilor profesionale impreuna cu Sorin Sirbu, fostul director al directiei de reglementari din cadrul ministerului, si cu reprezentanti ai ARR. Intre timp, directia de reglementari are un alt director, iar ARR urmeaza a fi complet reorganizat. Asta in conditiile in care pana la 4 decembrie va trebui ca legislatia noastra din domeniu sa fie in acord cu cele trei regulamente comunitare mult-discutate.
Munca asociatiilor profesionale, ignorata
Cateva asociatii profesionale, printre care UNTRR si COTAR, au decis inca din primavara ca mai bine de trei luni sa lucreze la o noua varianta a legii transporturilor, proiect de lege emis sub forma legii de aprobare a Ordonantei 27, care a fost inaintat catre Camera Deputatilor. In final, proiectul se pare ca a fost respins, lucru ce s-a intamplat, dupa cum spun reprezentantii asociatiilor profesionale, la interventia oficialilor din minister.
Acestia din urma, insa, se apara spunand ca legile din domeniul transporturilor nu trebuie facute de asociatiile profesionale, ci de directia de specialitate din cadrul ministerului, dupa care sa fie supuse opiniei publice. Motiv pentru care au ignorat munca asociatiilor profesionale si au facut public luna trecuta un proiect de ordonanta de urgenta realizat in mare fuga, unde se mentioneaza ca aplicarea majoritatii prevederilor se va face conform normelor de aplicare. „Intelegem ca prezenta noastra aici este pur formala si, indiferent de pozitia pe care o avem, acest proiect va urma acelasi drum. Amendamentele propuse de noi se intind pe multe pagini, asa ca, daca ar fi sa le discutam, ar dura foarte mult. De aceea, noi am cerut retragerea proiectului si formarea unui grup de lucru pentru intocmirea unui proiect de lege a transporturilor“, a spus Constantin Isac, presedintele UNTRR. Deja nu mai este o noutate faptul ca, desi in fiecare an cei de la minister anunta realizarea unei legi unice a transporturilor, ies in graba cu o ordonanta de urgenta care modifica doar cateva prevederi. Cu toate ca in fiecare an au avut loc discutii lungi pe aceasta tema cu asociatiile profesionale.
Ordonanta care nu stabileste mai nimic
Reprezentantii asociatiilor profesionale au explicat ca, dupa ce au lucrat cu toata lumea din minister pe marginea proiectului de lege si s-a ajuns la un numitor comun, se asteptau sa vada acel proiect la dezbateri. „Proiectul lucrat de noi a ajuns la Comisia de Industrii si Servicii, urmand sa plece la votul final. Ne mira faptul ca acum a aparut o alta ordonanta unde se precizeaza ca circa 45 de reglementari vor fi stabilite prin norme. Insa, majoritatea acestora fiind probleme de fond, ar trebui sa se regaseasca in cuprinsul Ordonantei. Acest proiect cuprinde foarte putine reglementari pentru a putea raspunde cerintelor din domeniul transporturilor din Romania“, a spus Vasile Stefanescu, presedintele COTAR.
Astfel, daca transportul international e reglementat de cele trei regulamente comunitare, cel national urmeaza a fi reglementat prin normele de aplicare ale prezentei ordonante. „In nota de fundamentare se precizeaza ca acest proiect urmareste sa asigure stabilitatea mediului de afaceri de pe piata de transporturi rutiere. Avand in vedere faptul ca principalele reglementari urmeaza a fi elaborate prin normele de aplicare, rezulta ca aceasta stabilitate este compromisa din start“, a mai spus Stefanescu. El a explicat ca cel putin transportul national de persoane este in ceata, deoarece inca nu se stie daca in 2013 va fi liberalizat sau se va organiza o noua licitatie, motiv pentru care firmele nu stiu in ce masini sa investeasca.
Este nevoie de specialisti la reglementari
Transportatorii au mai spus ca nu sunt de acord cu masura prevazuta de ordonanta de a suspenda activitatea transportatorilor de persoane care nu se doteaza cu case de marcat. „Daca am un sofer care nu elibereaza bon fiscal inseamna ca activitatea firmei mele este suspendata pe trei luni? Deci din cauza lui sa bag in garaj tot parcul auto. Nu suntem impotriva caselor de marcat, dar aceasta problema nu are legatura cu legea transporturilor“, a mai spus Stefanescu.
Reprezentantii asociatiilor profesionale au mai solicitat ca, daca in ordonanta se cere dotarea cu POS-uri si case de marcat, sa se faca inainte un studiu de impact privind implementarea acestora pe piata.
Transportatorii s-au mai aratat contrariati si de definitiile continute de ordonanta, un exemplu fiind cea a autobuzului. „Nu mai faceti ordonante in bataie de joc. V-ati fi putut interesa la RAR ce inseamna autobuz sau autocar“, a spus Ion Comusi, reprezentantul COTAR.
In plus, ordonanta precizeaza ca modul in care se va demonstra capacitatea financiara va fi detaliat in normele de aplicare. In acest caz, insa, va trebui ca normele de aplicare sa intre in vigoare tot inainte de 4 decembrie, daca se va dori optarea pentru demonstrarea ei prin asigurare. Altfel, singurul mod prin care companiile vor putea face acest lucru va fi auditul financiar, asa cum precizeaza regulamentul comunitar.
Copiile conforme raman personalizate
Tot in ordonanta se precizeaza ca, la fel ca pana acum, copiile conforme vor ramane personalizate. Or, modelul prevazut de regulamentele comunitare nu cuprinde nicio rubrica pentru trecerea numarului de inmatriculare. Deoarece masura de retragere a copiei conforme nu ar trebui sa se rasfranga asupra vehiculului al carui numar de inmatriculare este inscris pe copia conforma, ci asupra operatorului de transport, care nu isi mai poate folosi una din masini. Inspectorii ARR spun ca, pe vremea cand aceste documente nu erau personalizate, operatorii nu isi luau copii conforme pentru tot parcul, iar daca erau prinsi in trafic spuneau ca le-au uitat la sediu, astfel incat se alegeau cu o amenda modica. Situatie ce putea fi usor reglata prin controale serioase la sediul operatorilor, dar si printr-o corelare a bazelor de date de la cele trei institutii din subordinea ministerului. Este, insa, clar ca, prin masura personalizarii copiilor conforme, ARR a avut de castigat sume importante de la operatorii de transport, sume la care, evident, nu este dispusa sa renunte. Mai ales acum, cand va fi nevoita sa finanteze noua institutie de control.
Facem norme chiar si la Conventia CMR
Una din aberatiile prezentei ordonante se afla la Articolul 80, unde se precizeaza ca „autoritatea competenta stabileste prin norme modalitatea de aplicare a prevederilor Conventiei CMR de catre operatorii de transport rutier romani care efectueaza transport rutier national de marfuri contra cost“. De cativa ani s-a stabilit in legislatia romana faptul ca aceasta conventie se aplica si pe traseu intern, daca pe traseu international era deja obligatorie. Nimeni nu a avut pana acum ideea de a-i face norme de aplicare. Conventia CMR a fost semnata la Geneva in 1966 si apartine seriei de conventii internationale initiate de Comisia Economica ONU pentru Europa. Aceasta se aplica, cu titlu oneros, oricarui contract de transport de marfuri pe sosele, cu vehicule, cand locul primirii marfii si locul prevazut pentru eliberare, asa cum sunt indicate in contract, sunt situate in doua tari diferite, dintre care cel putin una este cea contractanta, independent de domiciliul si de nationalitatea participantilor la contract. Polita de asigurare CMR se refera la raspunderea pe care transportorul o are pentru pagubele ce pot fi produse marfurilor transportate fie intern, fie international, pe automobile stipulate in contractul de asigurare. Tot in ordonanta prezentata de minister s-a pastrat si conditia de capacitate financiara pentru activitatea de intermediere. In plus, firmele care au mai multe sedii vor trebui sa indeplineasca aceasta capacitate pentru fiecare sediu.
Nu mai e timp
Reprezentantii asociatiilor profesionale au cerut retragerea proiectului de ordonanta privind legea transporturilor. Cum timpul ramas este foarte scurt, acestia sunt de parere ca proiectul de ordonanta va fi promovat in forma actuala, chiar daca a primit vot negativ la comisia de dialog social. Reprezentantii asociatiilor profesionale au avertizat ca, daca ordonanta ministerului trece in forma prezentata la comisie, se vor manifesta public. „Daca va fi nevoie, vom face front comun cu celelalte asociatii si vom avea o pozitie comuna, vom vedea sub ce forma. Deoarece credem ca ministerul a vrut sa ne puna in fata faptului implinit“, a spus Constantin Isac.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit