S-a stabilit traseul pentru noua linie de cale ferată către Brenner, în valea Inn și în zona Rosenheim. Din cinci rute posibile, așa-numita „variantă Violet“ e cea mai fezabilă, după cum au anunţat de curând Deutsche Bahn și Căile Ferate Federale Austriece (ÖBB), împreună cu Andreas Scheuer, ministrul federal pentru transporturi și infrastructură digitală.
Traseul duce din oraşul austriac Schaftenau, prin municipalitățile Kiefersfelden, Oberaudorf și Stephanskirchen, la est de Rosenheim, până la Ostermünchen. Traseul de 54 de kilometri va fi aproape 60% subteran, pentru a proteja mediul. Celelalte patru variante de trasee, turcoaz, măsliniu, galben și albastru s-au dovedit a fi imposibile și/sau neacceptabile, a declarat managerul general de proiect, Matthias Neumaier, într-o videoconferință. „După șase ani de lucrări de planificare, a fost atinsă o etapă decisivă în proiect. Sunt sigur că traseul pe care l-am găsit acum va fi acceptat şi la fața locului. Obiectivul nostru este să mutăm tot mai mult trafic către căile ferate ecologice și astfel să avansăm în tranziția către mobilitate“, a declarat Klaus-Dieter Josel, reprezentant al Grupului DB pentru Bavaria.
Proiectul Brenner-Nordzulauf are însă numeroși adversari. Diverse inițiative cetățenești resping fundamental construirea unui nou traseu și cer modernizarea liniei ferate existente în Valea Inn.
„13 aprilie 2021 este o zi ghinionistă pentru comunitatea Stephanskirchen. Decizia de astăzi este o catastrofă pentru noi“, a spus primarul din Stephanskirchen, Karl Maireste, anunţând că va continua să atace proiectul într-o manieră argumentativă și legală.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit