Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Portul Constanta are in prezent o pozitie strategica, dar daca in urmatorii ani nu investim in conexiunea rutiera si feroviara cu portul si nu dezvoltam infrastructura de transport pe Dunare va fi obiectiv turistic, a declarat, marti seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
„Portul Constanta astazi are o pozitie strategica. Daca in urmatorii ani nu investim in portul Constanta, daca nu investim in conexiunea rutiera si feroviara cu portul, daca nu dezvoltam infrastructura de transport pe Dunare, Portul Constanta in cativa ani de zile va fi obiectiv turistic, pentru ca tot ce inseamna transport pe zona de nord ne ocoleste, iar China vine agresiv prin zona de sud. Investesc foarte mult si ne ocolesc si va ocoli aceasta ruta de sud daca nu stim sa valorificam pozitia strategica, conexiunea cu Dunarea, conexiunea la infrastructura feroviara si rutiera europeana”, a spus Bode, la B1 TV. Ministrul a spus ca este exclus ca statul sa vanda mai multe companii de stat, printre care si Portul Constanta. Anul trecut, s-a inregistrat cel mai mare trafic de marfuri din istoria porturilor maritime romanesti, consemnandu-se o crestere cu 8,64% comparativ cu 2018, potrivit datelor anuntate de Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" (CNAPM) Constanta, la inceputul acestui an. Cea mai mare pondere, respectiv 32%, o detin cerealele, urmate de petrol brut 12,1%, articole diverse 9,9%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier, deseuri de fier 7,8%, ingrasaminte (naturale si chimice) 6%, minereuri si deseuri neferoase si combustibili minerali solizi, fiecare cu 5,8%.