Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) – instituţie nou înfiinţată – are ca obiectiv mobilitatea muncii şi a tuturor lucrătorilor în plan european, cu scopul de a o face cât mai echitabilă şi mai eficientă. Cum sectorul transporturilor are cea mai mare mobilitate, supervizarea/controlul acestuia este printre priorităţile Autorităţii, a explicat Cosmin Boiangiu, noul director executiv al ELA, care va ocupa această funcţie din 15 decembrie 2020, în cadrul Galei Tranzit de transport marfă, din 12 noiembrie 2020.
De altfel, ELA va avea ca prioritate aplicarea uniformă şi eficientă a legislaţiei europene, iar pentru aceasta este necesară colaborarea cu statele membre, dar şi cu Comisia Europeană. „Vom studia cum este aplicată legislaţia muncii în fiecare ţară, mai ales că problematica este complexă. Cert este că subiectul transporturilor va fi în atenţia noastră şi vom analiza inclusiv inspecţiile efectuate în acest domeniu”.
Directorul ELA a evitat să comenteze pe marginea ipotezei înaintată de unii inspectori de muncă din România, care susţin că şoferul este lucrător mobil, iar locul său de muncă este cabina camionului. Pe de altă parte, el a precizat clar că directiva detaşării transnaţionale se aplică conducătorilor auto, lucru recunoscut de Comisia Europeană şi de statele membre.
Termenul de 2 februarie 2022, când va intra în aplicare directiva 1057, nu este foarte lung. Tocmai de aceea, transportatorii sunt sfătuiţi să ia din timp toate măsurile necesare, pentru a nu le fi afectate competitivitatea. „Ne aşteptăm ca după terminarea pandemiei – care pune probleme suplimentare pentru transporturi – economia să se relanseze, iar aplicarea directivei să ofere predictibilitate pentru companii, iar un transportator să ştie exact ce legislaţie să aplice pe teritoriul fiecărui stat membru”, a concluzionat directorul ELA.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit