Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Acestea au fost cumpărate de operatorul de logistică de produse alimentare Nor-log Thermo AS, sunt concepute pentru cerințele tehnice din zonă, iar 50 dintre ele se pretează la transport combinat și au design special pentru Scandinavia, cu spațiu lung pentru agregatul frigorific, astfel încât distribuția greutății pe axă să fie optimă inclusiv cu autotractor cu trei axe. Printre dotări se mai numără soluția Multitemp cu zone de încărcare împărțite, având fiecare altă temperatură, și podeaua dublă care permite încărcarea suplimentară a 33 de europaleți, deci un total de 66. În plus, Nor-log Thermo a mai solicitat un canal de apă (jgheab pentru pește), încastrată în podea, transversal în fața ușilor spate, care, având volum optimizat de colectare și evacuare centrală, permite eliminarea controlată a apei de scurgere și poate fi curățat ușor și rapid datorită trapelor integrate detașabile.

Nor-log Thermo AS este parte a Nor-log Group, este specializat în transport de alimente și acoperă întreaga Norvegie cu o rețea extinsă de terminale și o flotă de circa 500 de camioane și 350 de semiremorci frigorifice, alături de numeroși subcontractori. Compania a ales Krone deoarece reprezentanții săi consideră că vehiculele sale frigorifice sunt inovatoare și că sistemul de drenare a apei este cel mai bun de pe piață.

Noile Cool Liner vor fi transportate întâi 1.500 km pe calea ferată până la Oslo, apoi vor mai parcurge 500-1.000 km pe șosea până la destinație, unde vor ajunge toate până la final de iunie.

Compania spaniolă de transport ESP Solutions a cumpărat încă 250 de semiremorci frigorifice Krone pentru transport de flori și astfel a ajuns la o flotă totală de circa 700 de semiremorci, cu vârsta medie de doi ani, din care 600 Krone Cool Liner.

Semiremorcile achiziționate recent au podea dublă și perete despărțitor MultiTemp, ceea ce le face potrivite pentru transport de alimente, plante și componente electronice sensibile, dar și pentru produse farmaceutice, prin divizia ESPharma.

Peretele despărțitor poate fi mutat oriunde pe lungimea semiremorcii, poate crea diferite zone de temperatură și este foarte bine izolat și testat conform ATP. O altă caracteristică importantă a noilor semiremorci este șasiul cu diagonală ranforsată în partea din spate și protecția robustă la impact, pentru momentele când se încarcă/descarcă la rampă.

Dispeceratul ESP este conectat cu fiecare semiremorcă de la Krone prin Krone Telematics și poate să controleze astfel temperaturile de răcire și să deblocheze de la distanță sistemul de protecție a ușilor.

Cu ocazia evenimentului organizat pentru livrarea câtorva din cele 250 de unități, Pedro Campillo, director general ESP Solutions, a motivat alegerea și de această dată a produselor Krone prin faptul că „noi suntem un furnizor de servicii logistice inovativ, cu activitate globală și de încredere, și de aceea ne bazăm pe tehnologii moderne, precum two-way communication și GPS tracking. Iar Krone Cool Liner ne-a convins deja de mai mulți ani. În plus, și colaborarea cu Krone Spania este excelentă, deci sunt două argumente foarte puternice în favoarea acestei decizii de achiziție.“

ESP este o firmă de familie prezentă pe piață de peste 40 de ani și în ultimele decenii a devenit un furnizor global, în afară de cursele interne din Spania oferind și transport pe rute fixe spre Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Franța și Germania.

Compania are și un depozit frigorific de 4.000 mp.