Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TOP CURIERI: O privire asupra capitolului „Creanțe versus Datorii“ ne arată că 25 din cele mai mari 40 companii de curierat din România înregistrează o balanță negativă între cei doi indici. Rezultă astfel faptul că datoriile sunt mai mari decât creanțele, ceea ce înseamnă că s-a apelat preponderent la credite pentru investițiile pe care le-au realizat pe parcursul anului 2020.

Evident că sunt și multe firme de curierat care au balanța creanțelor mai mare decât cea a datoriilor, presupunem astfel că termenele de plată au crescut. Soldul total dintre cei doi indicatori este de minus 149,7 de milioane de euro.

Cel mai mare datornic este Poșta Română, cu peste 114 milioane de euro, în timp ce valoarea creanțelor este de 42,5 milioane de euro. Din totalul celor peste 114 milioane de euro, cele mai multe sunt cuantificate în zona datoriilor comerciale – furnizori de bunuri și servicii (85,6 de milioane de lei), a avansurilor primite de la clienți (99,2 milioane de euro), dar și a salariilor, contribuțiilor și taxelor (peste 280 de milioane de lei). Această ultimă cifră este explicabilă întrucâtva, dacă ne raportăm la faptul că Poșta Română este cel mai mare angajator din curierat, cu peste 23.000 de angajați în subordine.

Citește și: TOP CURIERI: Piața depășește pragul de 1,1 miliarde de euro. FAN Courier își menține poziția de lider, Sameday crește spectaculos!

Locul al doilea în acest top al datoriilor este deținut de unul din marii jucători din mediul privat, respectiv Cargus, care înregistrează un minus de aproximativ 73 de milioane de euro. Compania din Ilfov are de recuperat și creanțe în valoare de 13,5 milioane de euro. Podiumul datornicilor este completat de GLS România, care înregistrează o balanță negativă între Creanțe și Datorii de 7,3 milioane de euro. Cifre mari la acest capitol înregistrează și Urgent Curier Post, care, la afaceri de 1,8 milioane de euro, are datorii de aproape 5,9 milioane de euro după ce-și recuperează creanțele, dar și DPD România, cu o balanță negativă de circa 6 milioane de euro.

O analiză detaliată a pieței de curierat veți putea citi în numărul de Septembrie al revistei LOGISTICA.

C.N. Poșta Română își asumă direcția unei dezvoltări sustenabile și investește în primele stații de reîncărcare, despre care spune că reprezintă baza primei rețele publice la nivel național, denumită ELECTROPOST.

Investiția face parte din proiectul de dezvoltare a electromobilității Poștei Române, lansat la finalul anului trecut, prin care compania de stat a achiziționat prin programul Rabla prima flotă electrică destinată curieratului rapid.Utilitarele electrice sunt Renault Kangoo Z.E. și operează sub brandul „Poșta Verde“ fiind achiziționate în urma unui contract cu o valoare totală de 2,27 milioane de lei. Contractul include și stațiile de reîncărcare, opt la număr, fiecare cu câte două prize de câte 22 kW. Acestea din urmă au fost montate la sediul companiei, în Calea Giulești din Capitală.

Citește și: Vehiculele electrice, o mare provocare pentru rețeaua de alimentare

Despre aceste stații de reîncărcare, compania de stat spune că fac parte din ELECTROPOST, prima rețea națională de stații publice de reîncărcare pentru vehicule electrice/hibrid plug-in. Această rețea va deservi atât flota Poștei Române, „cât și persoanele fizice sau private, în baza unui abonament“. „Implementarea ELECTROPOST presupune mai multe etape. Pentru început se vor înființa stații pe autostrăzi și drumuri naționale, în special pe Coridorul european TEN-T. Cea de-a doua etapă se va axa pe aglomerările urbane și suburbane, urmând ca apoi să apară stații și în mediul rural“, a explicat directorul Horia Georgescu într-un răspuns către Tranzit.