Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu ocazia LogiMAT, cel mai mare târg de logistică din Europa, care anul acesta s-a desfășurat pentru prima dată după începerea pandemiei de Covid-19 și a atras aproximativ 50.000 de profesioniști din domeniu, au fost prezentate diverse inovații, printre care și Internet of Things (IoT) în WMS. Sistemul de management al depozitelor va mai juca o vreme un rol din ce în ce mai important în cadrul proceselor logistice și devine tot mai inteligent, prin utilizarea unor tehnici noi, cum ar fi IoT și inteligența artificială.

Unul dintre expozanți, Logivations, permite optimizarea transportului în depozite prin folosirea de mașini inteligente în fluxurile de materiale și în urmărirea mișcării stivuitoarelor.

În plus, în ultimul timp se vorbește tot mai mult în IT despre gemenii digitali – care presupun realizarea unei copii a sistemului, care este utilizată pentru a-l analiza și îmbunătăți pe scară largă, după care îmbunătățirile pot fi implementate în pachetul original. Unul dintre dezvoltatorii acestui tip de software este Ipolog, care construiește, simulează și compară diferite scenarii. Scenariul de planificare poate fi vizualizat 3D pentru o mai bună înțelegere, după care se pot face ajustări. Dronele cu camere pot fi folosite pentru a verifica în mod constant un stoc și pentru a-l compara cu informațiile dintr-un WMS, dar și pentru a verifica echipamentele de manipulare a materialelor în locuri în care nu se poate ajunge ușor. Iar prin compararea constatărilor dronelor cu situația ideală o companie poate face diagnostice inteligente pentru întreținere. Soluții interesante există, și au fost prezentate la LogiMAT, și pentru operatorii care încă nu se folosesc sistemele cele mai avansate. De exemplu, pentru cei care nu au posibilitatea să achiziționeze un pachet SMS adecvat există o mulțime de soluții care pot fi găsite în cloud. PureLoX SOLUTIONS a introdus WMS-ul plx.wmx, o soluție low code în care utilizatorul poate face cu ușurință ajustări pe o tabletă sau pe un telefon smart – deci este vorba de un fel de programare simplă, fără a fi nevoie să înveți limbajul de programare.