Regatul Unit are o nouă companie aeriană britanică de marfă, odată cu lansarea operatorului de aeronave cargo Boeing 747-400, One Air, care a primit certificatul de operator aerian din partea Autorității Aviației Civile din Regatul Unit (CAA).
Potrivit companiei, One Air va oferi servicii de transport de marfă către China și SUA, însă așteaptă și cereri pentru operațiuni din Marea Britanie către regiunile din Europa, Orientul Mijlociu și Asia.
One Air a închiriat primul său avion cargo B747 devenind și singurul operator britanic de B747. Modelul său de afaceri prevede adăugarea unui al doilea B747-400 în cursul acestui an. Compania One Air are sediul în Kingston, în apropiere de Londra Heathrow, unde a făcut și recrutări pentru lansarea sa, pregătind o echipă de 90 de profesioniști în domeniul transportului aerian de marfă și al aviației, inclusiv specialiști în operațiuni la sol, inginerie și întreținere, formare a echipajelor, managementul echipajelor, finanțe și resurse umane, precum și un echipaj aerian de 40 de persoane cu piloți recrutați de Cathay Pacific, Emirates Airline, Norwegian Airlines și alți mari transportatori.
Paul Bennett, directorul general One Air a precizat că pe tot parcursul pandemiei serviciile de transport de marfă au avut un rol important în sprijinirea economiei și populației britanice, demonstrând nivelul cererilor pentru o companie britanică de marfă. „Suntem mândri să răspundem acestei nevoi și să avem posibilitatea de a valorifica relațiile de afaceri de lungă durată cu expeditorii de mărfuri, furnizorii de servicii logistice și brokerii de charter care deservesc piața din Marea Britanie. Ne așteptăm să adăugăm al doilea 747F în cursul acestui an și să avem resursele financiare pentru a crește în conformitate cu nivelul cererii pe care îl observăm.”
Chris Hope s-a alăturat consiliului de administrație în cadrul companiei One Air, în calitate de Chief Operating Officer și Accountable Manager, aducând o experiență anterioară de 35 de ani în cadrul companiei TUI, precum și în cadrul easyJet și Flybe. În perioada petrecută la easyJet, Chris a avut responsabilitatea executivă pentru întreaga operațiune easyJet de la Gatwick și a fost lider în perioada ieșirii Regatului Unit din UE, ceea ce a implicat stabilirea de noi AOC-uri în Regatul Unit și în UE. De asemenea, în această perioadă a fost director non-executiv la National Air Traffic Services (NATS). Înainte de a se alătura companiei One Air, Chris a ocupat timp de doi ani funcția de director de operațiuni la Flybe.
One Air a desemnat Air One Aviation ca prima sa agenție globală de vânzări, în timp ce Dnata va acționa ca agent de handling al companiei aeriene în Londra Heathrow. One Air a încheiat parteneriate cu ESP pentru furnizarea de software și asistență tehnică, cu Leon pentru formarea și repartizarea echipajelor, cu CHAMP pentru sistemul său de greutate și echilibru, iar cu PPS pentru planificarea zborurilor. Aero People și Altitude Global vor asigura întreținerea de linie la Londra Heathrow, iar Hangar 901 va fi partenerul One Air pentru întreținerea hangarului.
„Sunt încântat că mi s-a oferit această oportunitate de a mă alătura echipei de conducere din spatele acestei noi și interesante proiecte. One Air are o abordare orientată spre viitor și centrată pe client. Ne vom folosi spiritul antreprenorial și resursele pentru a crește în mod durabil. Vom sprijini întreprinderile britanice și economia Regatului Unit, începând cu cele 90 de locuri de muncă directe din propria noastră organizație și nenumăratele locuri de muncă secundare pe care le creăm cu partenerii și furnizorii noștri. În ultimii doi ani, piața de transport de marfă din Regatul Unit a demonstrat în mod clar că rezistă în fața unor perturbări fără precedent în industria aviatică. Acum, industria intră într-o nouă fază de redresare și creștere, iar noi așteptăm cu nerăbdare să ne aflăm în centrul acesteia.”,
a declarat Chris Hope.
Terminalul de containere DP World din Southampton a obținut cel mai ecologic an din istoria sa în 2022, după ce a realizat o reducere de 55% a emisiilor nete de carbon din flota și instalațiile sale.
Southampton a devenit primul port din Regatul Unit care a eliminat complet motorina fosilă din operațiunile sale și a trecut la ulei vegetal hidrotratat (hydro-treated vegetable oil – HVO) în aprilie anul trecut.
„Vom utiliza HVO pe toată durata anului 2023 și, prin urmare, ne așteptăm la o reducere netă suplimentară de 35% a emisiilor de carbon din flota și instalațiile noastre până la sfârșitul anului, ceea ce înseamnă o reducere de 90% față de 2021. Această performanță de lider în acest sector arată angajamentul nostru de a ne juca rolul de a ajuta Marea Britanie să îndeplinească politica Net Zero 2050.”,
a declarat Steve McCrindle, directorul operațiunilor portuare DP World din Southampton.
În special, HVO este un combustibil durabil, biodiesel regenerabil permite reduceri de CO₂, nivelurile de oxid de azot, particule și monoxid de carbon.
Potrivit DP World, trecerea de la motorină la HVO în port economisește anual aproximativ 14.000 de tone de dioxid de carbon, echivalentul scoaterii de pe șosele a peste 8.000 de mașini de familie.
La un alt terminal din Marea Britanie, London Gateway, administrat tot de DP World, cea de-a patra dană, în valoare de aproximativ 424 de milioane de dolari, va crește capacitatea cu o treime atunci când va fi deschis în 2024. Primul tractor complet electric din terminalul din Marea Britanie fiind acum în funcțiune.
Combinat cu cifrele de la Southampton, acest lucru înseamnă că aproximativ 300.000 de camioane sunt scoase de pe drumurile britanice în fiecare an, economisind emisii și reducând congestionarea traficului. DP World prevede alte 1,2 miliarde de dolari pentru investiții în Marea Britanie în următorii 10 ani.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit