Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR) este de părere că principalul risc pe termen mediu și lung al acordului de cooperare dintre UE și Marea Britanie constă în potențialele divergențe dintre reglementările celor două regiuni – chiar dacă acum există un angajament de respectare a normelor concurenței echitabile. De exemplu, în ceea ce privește problemele referitoare la mediu, ce perspective au vinieta britanică sau normele referitoare la emisiile de CO2 dacă se vor impune măsuri diferite față de cele din UE? Marea Britanie a acceptat să nu reducă standardele europene sociale, de mediu și climatice în vigoare la 31 decembrie 2020 și să se adapteze la evoluția lor, iar în cazul în care aceste angajamente nu sunt îndeplinite va fi nevoie de reechilibrare.

FNTR este în contact permanent cu autoritățile vamale franceze, care au făcut eforturi importante în ultimele luni pentru a informa companiile de transport în legătură cu modificările apărute, și colaborează și cu asociații profesionale similare din Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Marea Britanie, Irlanda, și cu IRU, astfel încât să sprijine și de acum înainte operatorii și din punctul de vedere al formalităților vamale.

Legislația europeană referitoare la timpii de condus și de odihnă, tahograf, acces la profesie, detașarea lucrătorilor este adoptată de legislația britanică, ceea ce este important pentru o concurență loială între firmele din cele două regiuni. Dar operatori din UE nu mai sunt autorizați decât pentru două operațiuni de cabotaj în Marea Britanie, în loc de trei până acum.

Un alt punct important este recunoașterea de comun acord a licențelor de transport. Britanicii recunosc licența comunitară și membrii UE recunosc licența de transport britanică, dar supravegherea aplicării Tratatului rămâne necesară în continuare.

Autoritățile franceze vin cu noi precizări privind interzicerea efectuării în mașină a pauzelor zilnice și săptămânale pentru șoferii care lucrează la bordul vehiculelor utilitare ușoare (sub 3,5 t), stabilind sancțiuni financiare considerabile pentru încălcarea acestora.

Modificările aduse Codului francez de transport stabilesc că firmele sunt obligate să le garanteze șoferilor de vehicule ușoare condiții de cazare decente și igienice în afara vehiculului. Aceasta înseamnă că pauzele la bordul vehiculelor sunt interzise. Obligația se extinde la toate cazurile în care operațiunea de transport rutier se desfășoară departe de locul de muncă sau de casă, astfel încât șoferii nu se pot întoarce la sfârșitul zilei lor de lucru.

Potrivit publicației spaniole Transporte Profesional, autoritățile franceze au trimis Comisiei Europene o notă informativă pentru a face cunoscută modificarea tuturor statelor membre, clarificând modul în care ar trebui aplicată această interdicție. Măsura se aplică atât companiilor stabilite în Franța, cât și în orice altă țară din Uniunea Europeană, prin urmare afectează orice companie care își desfășoară activitatea în Franța.

Se precizează că odihna zilnică sau săptămânală trebuie făcută, în mod obligatoriu, în afara vehiculului, în locuri compatibile cu „demnitatea umană”, respectiv cu condiții adecvate de confort și igienă, și cu acces la facilități sanitare corespunzătoare. Din acest motiv, va fi interzisă odihna pe scaune sau în partea din spate a vehiculelor, în corturi atașate sau din vecinătatea vehiculelor etc.

Autoritățile franceze subliniază că, și în situația în care companiile au alocat resurse pentru cazare, dar acestea au fost utilizate în alte scopuri de către șoferi, agenții de control pot considera o încălcare a regulamentului și pot impune sancțiuni.

Amenzile se pot ridica până la 1.500 de euro, și chiar 3.000 de euro, în cazul unei infracțiuni repetate. De asemenea, în cazul companiilor stabilite în afara Franței, autoritățile franceze pot imobiliza vehiculul până la depunerea unei garanții de 750 de euro.