Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schmitz Cargobull a vândut în 2020 în România aproximativ 1.000 de semiremorci noi, în scădere cu circa 20% față de 2019 din cauză că achizițiile de prelate au fost la un nivel foarte scăzut. Chiar și acestea însă și-au revenit în toamnă, iar pe celelalte segmente – al transportului de bunuri la temperatură controlată și de materiale de construcții – rezultatele au fost foarte bune.

În aceste condiții, Constantin Burcioi, director de vânzări Schmitz Cargobull România, se declară mulțumit de felul cum s-a mișcat piața în 2020, în ciuda impactului semnificativ pe care criza Covid-19 l-a avut asupra mediului de afaceri și implicit asupra vânzărilor de semiremorci.

Practic, doar două luni și jumătate au fost mai slabe, apoi la jumătatea anului au apărut deja semne că piața își revine, deoarece numeroase firme aveau mai multe comenzi de transport decât puteau onora cu flotele lor și, după ce au ezitat inițial să facă investiții, pentru că aveau prea viu în memorie impactul crizei sanitare, au reînceput achizițiile pentru a avea capacitate suficientă măcar în prima parte a lui 2021. Și de aceea din toamnă piața – inclusiv cea a semiremorcilor cu prelată pentru transport internațional – și-a revenit nesperat.

Vânzările de prelate au scăzut totuși per ansamblu cu peste 25% față de 2019, cele de basculante au crescut semnificativ, cu 20-25%, iar cele de vehicule cu temperatură controlată s-au menținut la nivelul bun din ultimii ani. „Am fi vrut să avem volume mai bune și pentru basculantele folosite în agricultură, dar anul agricol a fost mai slab și am înregistrat o scădere de 15-20%.“ Schmitz a reintrat de curând pe piața șasiurilor pentru containere, un segment care a avut o dinamică destul de bună în 2020 în România, „fără însă ca cifrele să fie impresionante: câteva zeci de unități“.

La categoria Mediu din cadrul Trailer Innovation s-au înscris 10 producători – Addvolt, Emons, Faymonville, Kässbohrer, Maxwell and Spark, Mitsubishi, Schmitz Cargobull, Schwarzmüller, Talson și Van Eck Trailers – iar trofeul a fost câștigat de Schmitz, pentru unitatea de răcire S.CUe acționată electric, cu electronică integrată, fără motor cu combustie, proiectată pentru răcirea și încălzirea fără emisii a mărfurilor. Acest lucru este posibil fără restricții în ceea ce privește răcirea (până la 15.900 W) și puterea de încălzire (9.100 W). Componentele electronice de putere sunt protejate în interiorul aparatului frigorific, iar bateria este integrată în locul rezervorului de motorină, astfel încât varianta de 34 kWh nu necesită spațiu suplimentar.

Principiul modular face posibilă scalarea capacităților bateriei încă de la începutul producției de serie. Cu baterie de 34 kWh, cea mia mică, producătorul garantează o operare electrică de până la 4,5 ore, în funcție de utilizare și cerințe. Reîncărcarea are loc prin conexiunea trifazică CEE, instalată standard, și durează aproximativ 1,5 ore. Sistemul va fi echipat şi cu o axă electrificată, care, printre altele, recuperează energia din timpul frânării, reducând astfel timpul de reîncărcare a bateriei prin rețeaua electrică, ceea ce minimizează și timpii de așteptare la centrele de distribuție. Clasa de putere a axei electrificate este adaptată nevoilor mașinii frigorifice.

La începutul producției de serie, sistemul va fi complet integrat în sistemul telematic Schmitz Cargobull, astfel încât permanent să fie disponibile date despre starea lui (încărcarea bateriei, intervalul rămas, timpul de încărcare rămas etc.).

Produsul este interesant pentru transportatorii implicați în distribuție sau care operează în principal rute între diferite centre de distribuție. În multe orașe mari, în special în Olanda, traficul de distribuție va fi caracterizat de zone cu emisii zero în centrele orașelor. Cu produsul oferit de Schmitz Cargobull, în combinație cu un autotractor fără emisii, clienţii pot circula în centrul orașului fără probleme. Soluția este complet integrată, dintr-o singură sursă, iar toate componentele se armonizează între ele. Integrarea în soluția telematică inteligentă de la Schmitz Cargobull este o altă valoare adăugată pentru client.