În ciuda unor zvonuri neoficiale că Shanghai se redeschide pe 11 aprilie, întregul oraș continuă să rămână în lockdown total, numărul de cazuri pozitive fiind cel mai mare de la debutul restricțiilor, informează casa de expediții MaRa Logistics, care citează agenții locali din China.
Astfel, deși aeroportul și porturile oceanice se redeschid, din cauza restricțiilor încă impuse de a circula pe autostradă, foarte puține mărfuri pot fi livrate în Shanghai, acolo unde lipsește chiar și personalul livrator. „Putem vedea că multe companii aeriene au anulat zboruri înspre și dinspre Shanghai din cauza lipsei de personal din aeroport. De asemenea, liniile de transport maritim au exceptat navigațiile prin Shanghai“, arată compania în nota de informare trimisă către clienți, care mai precizează că depozitul agentului din Shanghai – CFS – este închis din cauza restricțiilor. De asemenea, zonele adiacente, cum ar fi Kunshan, Suzhou și Ningbo sunt închise, excepție făcând doar portul Ningbo.
Vești bune vin din sudul Chinei, operațiunile logistice și portuare reluându-se la capacitate normală în Shenzen, în timp ce Guangzhou, capitala Guangdong, o provincie cu o zonă de industrie grea, a fost închis pe weekend, ceea ce ar fi putut să afecteze operațiunile din aeroport.
Mai departe, în nordul țării, în zona Tianjin și Qingdao, se pot vedea întârzieri în livrări cauzate de limitările de circulație pe autostradă.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit