LIBERTY Steel Group a anunțat numirea lui Radu Ionescu în funcția de General Manager al LIBERTY Galați, cel mai mare producător de oțel integrat din România și un pilon cheie al economiei naționale.
Radu Ionescu are o experiență bogată în drept comercial, specializat în fuziuni și achiziții, dreptul concurenței, dreptul bancar, financiar și fiscal. De asemenea, anterior a coordonat practica de consultanță corporate și comercială a firmei de avocatură Ionescu Sava.
Directorul Executiv, Prasanta Mishra va deveni Managing Director Plant Operations pentru LIBERTY Galați.
Noua numire vine în urma unei colaborări de mai mulți ani între Radu Ionescu și grupul LIBERTY în numeroase tranzacții și proiecte în România și Europa Centrală și de Est.
Echipa de management de la LIBERTY Galați va lucra în continuare pentru a transforma compania siderurgică într-un producător neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030.
LIBERTY Galați are o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an și deservește clienți din diverse industrii, inclusiv construcții, naval, petrol și gaze, precum și producția de energie regenerabilă.
Ajay Aggarwal, președintele pentru Europa al LIBERTY Steel Group și președintele Consiliului de Administrație al LIBERTY Galați, a subliniat importanța experienței juridice și de business a lui Radu Ionescu și a faptului că acesta a fost un membru cheie al echipei LIBERTY înainte de numirea sa oficială.
„Numirea lui Radu în funcția de General Manager este o continuare firească a unui parteneriat care a început în urmă cu mai mulți ani, timp în care ne-a sprijinit în multe decizii strategice pe care le-am luat în România. De la proiecte de M&A, management de capital și taxe, până la managementul sponsorizării clubului Oțelul Galați, Radu a fost un membru important al echipei noastre înainte de numirea sa oficială. Vasta lui experienta juridică și de business l-au recomandat pentru poziția de director general și, alături de Prasanta Mishra, care a demonstrat rezultate solide în managementul operațiunilor de producție, avem astăzi o echipă de conducere capabilă să pregătească businessul pentru revenirea pieței și să continue planurile de transformare GREENSTEEL.”,
a declarat Ajay Aggarwal.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit