Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În calitate de furnizor și partener de dezvoltare, ZF a colaborat cu succes cu producătorul britanic de vehicule electrice, Tevva la dezvoltarea sistemului de frânare regenerativă pe camionul său electric cu baterii de 7,5t. Colaborarea strânsă a ZF cu inginerii Tevva a implicat integrarea sistemul său electronic de frânare (EBS) în camioanele electrice Tevva cu emisii zero.

Inginerii Tevva au îndeplinit cu succes o serie de criterii stricte de testare pentru camionul companiei, la ajustarea unității de control al vehiculului electric (VCU) și la îmbunătățirea compatibilității cu EBS. Rezultatul este un sistem care recuperează de până la patru ori mai multă energie, decât un sistem de frânare cu aer comprimat convențional, optimizând autonomia camionului Tevva, potrivit unui comunicat de presă. Astfel, implementarea EBS permite încorporarea în siguranță a frânării regenerative de până la 180 kW, în timp ce sistemul tradițional de frânare cu aer comprimat a limitat regenerarea pasivă la aproximativ 40 kW din considerente de siguranță. Testarea sistemului adaptat, care a avut loc pe pista de testare ZF din Jeversen, Germania, a implicat o varietate de condiții, denivelări și tipuri de suprafețe.

„Portofoliul nostru amplu de produse și competența noastră în materie de sisteme, inclusiv Sistemul Electronic de Frânare standardizat de la ZF, permite o lansare mai rapidă pe piață pentru noi jucători inovatori de pe piață, precum Tevva. Angajamentul lor și expertiza noastră agilă în domeniul ingineriei ne-au permis să îndeplinim cerințele noastre stricte de siguranță și să ne finalizăm proiectul. Așteptăm cu nerăbdare să vedem primele camioane Tevva pe șosele.”,

a declarat Heiko Eggers de la ZF, șeful departamentului EMEA Application Engineering pentru Braking și ADAS din cadrul diviziei Commercial Vehicle Solutions.

Progresele tehnologice permit unui sistem EBS modern să controleze combinarea frânării prin frecare cu motorul electric, reducând astfel uzura frânelor. Sistemul transferă cererea de decelerare a șoferului în mod electronic către toate componentele sistemului de frânare pentru a scurta timpul de răspuns, a echilibra forțele de frânare și a asigura o frânare ușoară și o gestionare eficientă a frânelor.

Vehiculul electric pe baterii (BEV) de 7,5 t al Tevva a început producția în masă la fabrica din Londra a companiei în acest an, urmând să producă și camionul electric pe bază de hidrogen de 7,5t, care beneficiază de un prelungitor de autonomie pe bază de hidrogen ce mărește autonomia vehiculului la 354 mile (570 km). Tevva BEV oferă până la 227 de kilometri (140 de mile) cu bateria sa de 105 kWh la o singură încărcare și este ideal pentru flotele cu livrare de ultima milă și urbane.

„Am lucrat din greu pentru a obține o recunoaștere importantă din partea unuia dintre cei mai importanți furnizori Tier 1 din lume. Colaborarea cu ZF este un pas crucial în impulsionarea noastră ca producător de camioane. Sistemul a fost adaptat pentru a fi utilizat cu sistemul de regenerare; atunci când pedala de frână este apăsată, cea mai mare parte a «frânării» este gestionată de sistemul de regenerare, ceea ce înseamnă că sistemul de propulsie încetinește vehiculul. Sistemul de frânare convențional este în continuare necesar pentru a opri complet camionul, dar acest strat dublu de siguranță este un ajutor excelent pentru o conducere mai eficientă. De asemenea, înseamnă că hardware-ul este supus la mai puține eforturi pentru a prelungi durata de viață a sistemului de frânare pe termen lung.”,

a completat Uzair Jilani de la Tevva, inginer șef, Sisteme de acționare și frânare.

Un numar tot mai mare de companii au decis sa implementeze un WMS (Warehouse Management System) pentru a avea o reducere imediata de costuri si o imbunatatire a proceselor de bussines. Aceste sisteme devin parghii importante care duc la o eficienta ridicata si o satisfactie a clientului la fel de ridicata. Printre beneficiile imediate aduse de un astfel de sistem se pot numara la prima vedere: cresteri importante ale acuratetii stocurilor, reducerea costurilor cu forta de munca, o adaptibilitate ridicata a implementarii de servicii cu valoare adaugata.
 

Cu toate acestea, obtinerea unei aprobari pentru un buget pentru achizitionarea unui astfel de sistem poate fi o adevarata provocare. Chiar daca esti constient de plusul de valoare adus de un astfel de sistem, decizia de achizitie apartine board-ului companiei.
Primul pas il reprezinta adunarea de informatii pe care sa le prezinti ca beneficii pentru diferite departamente cheie din cadrul companiei, cum ar fi: IT, Finante-Contabilitate, Operatiuni si Consiliul Director (directorul general).
Daca exista o procedura in cadrul companiei va trebui sa urmezi un plan de adunare a informatiilor si o aprobare pe fiecare nivel. Nu va fi un proces usor, dar, pregatit cu informatiile corecte, te va ajuta sa nu mergi la nimereala si iti vei creste sansele ca bugetul pentru proiectul WMS sa fie aprobat.
Cele mai multe companii vor incepe cu o prezentare la cel mai inalt nivel (executiv) a solutiei WMS, pentru a se putea continua documentarea pentru proiectul care va incepe. Acest pas va fi unul critic. Trebui sa stii inainte de asta care sunt obiectivele si strategiile de dezvoltare ale companiei. Pentru a se obtine o aprobare bugetara pentru proiectul WMS trebuie aratat cum se aliniaza sau integreaza acesta in obiectivele si strategiile de dezvoltare ale companiei.
Trebuie sa fii pregatit sa furnizezi informatii detaliate despre cat este de strategic proiectul WMS; se poate puncta ca WMS-ul este rapid adaptabil pentru a satisface cerintele clientilor, un instrument eficient de reducere a costurilor si de imbunatatire a calitatii produselor etc.
In cele din urma exista riscul sa existe o „concurenta“ de proiecte, fiecare cu un anumit buget important, sa existe intentia ca acestea sa fie prioritizate de catre executiv si, daca nu se prezinta corect integrarea solutiei WMS in strategiile companiei, va exista riscul ca acest proiect sa fie amanat sau chiar anulat.
In timpul procesului de aprobare a bugetului proiectului WMS, va trebui sa obtii acordul a trei factori de decizie din urmatoarele departamente: IT, Operatiuni, Finante-Contabilitate.
Dupa ce ai stabilit persoanele-cheie necesare pentru obtinerea aprobarii, poti trece la munca de cercetare si adunare de informatii.
Explicati cum va interactiona solutia WMS cu diferite zone de interes din cadrul companiei. De exemplu, cei de la IT vor fi interesati de integrarea solutiei, arhitectura produsului, mentenanta pe termen lung, „Operatiunile“ vor dori un raspuns rapid la cererile clientilor si o imbunatatire a proceselor, iar „Financiarul“ va intreba de proiectiile de amortizare a solutiei.
In timpul cercetarii si acumularii de informatii furnizeaza rapoarte periodice catre persoanele-cheie pentru ca acestia sa inteleaga importanta proiectului si cum evolueaza acesta. Trimite rapoartele fara a intra prea mult in amanunte. De exemplu, pentru IT si Financiar, vei raporta cum si cat se vor reduce costurile si nu vei intra in detalii tehnice despre cum functioneaza sistemul.
Important este sa intelegi ce mesaje vor dori sa auda cei de la IT, Finante, Operatiuni referitor la proiectul WMS.
IT-ul va dori sa stie atat costul si timpul necesar pentru implementarea si mentenanta solutiei, cat si nivelul lor de implicare. Trebuie avut in vedere ca daca IT-ul se va ocupa de configurarea sistemului la cerintele Operatiunilor si nu va trebui sa se bazeze pe resurse externe, atunci e posibil ca economiile de resurse sa fie doar aparente. Se vor urmari cerintele de arhitectura, daca sistemul poate functiona centralizat sau descentralizat, care sunt capabilitatile de integrare cu alte sisteme interne si externe, esentiale pentru IT in ceea ce priveste investitia de timp si costuri.
Daca firma dumneavoastra utilizeaza un sistem ERP, atunci se va pune problema ERP versus „best of breed“. Pentru clientii lor, furnizorii de ERP ofera, la preturi scazute, solutii pentru activitati de distributie, achizitii, depozitare (WMS), activitati care tin de supply chain. Totusi, exista serioase diferente intre modulele WMS din ERP si un best-of-breed WMS.
In acest scop e nevoie de o studiere amanuntita a celor doua variante. Trebuie sa te asiguri ca exista o oferta de costuri separata pentru modulul WMS al ERP in ceea ce priveste implementarea, update-urile si modificarile viitoare. Are modulul WMS al ERP capacitatea de a se adapta rapid la cerintele nou aparute?
Cere referinte de la alti clienti ai furnizorului de ERP, privitoare la cat de repede pot adapta modulul WMS noilor cerinte, daca costurile stabilite initial au ramas neschimbate, daca satisface nevoia de bussines.
Operatiunile vor dori sa stie cum va ajuta si integra setul de functionalitati ale solutiei noi procese de bussines in plus fata de cele de zi cu zi. De exemplu, cum va imbunatati procesul de picking. De asemenea, vor fi interesati de cat de flexibil este sistemul la modificari necesare cerute.
Financiarul va fi interesat de legatura dintre sistem si performantele acestuia, indicatorii financiari ca ROI (Return of Investments) – poti considera ca actiunea de cumparare si implementare a unui WMS este cea vizata pentru recuperarea investitiei – si TCO (Total Cost of Ownership).
In cele mai multe cazuri de achizitii si implementare WMS, ROI este in jurul a 18 luni de la implementare, dar depinde foarte mult de mediul in care functioneaza, capacitatea la care este folosit etc. O utilizare la capacitate maxima a sistemului va duce la o multime de beneficii, cuantificate in reducerea costurilor si cresterea eficientei, factori-cheie in determinarea ROI. Un picking optimizat, put-away si receptie imbunatatite major duc catre o reducere a costurilor cu forta de munca.
Pentru a determina ROI se folosesc instrumente si metodologii detaliate si exacte care impreuna cu procesele din compania ta vor da o imagine aproximativ finala.
O analiza atenta bazata pe masuratori detaliate, exemple concrete si consideratii operationale unice trebuie sa faca parte din proiectul WMS.
Exista mai multe variante disponibile pentru a putea calcula ROI. In primul rand se pot cauta solutii gratuite pentru calculul ROI pe internet. Apoi, daca firma ta a mai calculat asa ceva, se pot adapta instrumentele detinute pentru un calcul ROI pentru proiectul WMS. Acest lucru se poate face intern sau cu o firma de consultanta.
In alt treilea rand, poti intreba potentialii furnizori de WMS de instrumente de calcul ROI, de vizite la clientii furnizorilor, unde eventual puteti obtine astfel de informatii, alte surse ajutatoare fiind studiile de caz, articolele in reviste de specialitate etc.
Odata ce ai decis ce solutie sa folosesti poti incepe sa aduni date privind procesele din compania ta. Fiecare domeniu care va interactiona cu solutia WMS trebuie sa aiba un cost si procentul care se crede ca va reprezenta imbunatatirea adusa. Trebuie sa afli de la Financiar o simulare a ratelor de amortizare si care ar fi targetul bugetat pentru solutia WMS, daca se poate sa ai mai multe scenarii. In mod normal ei au un buget anual de investitii.
Avand aceste date deja iti faci o idee cam cat isi poate permite compania ta sa bugeteze pentru proiectul WMS. Aceasta solutie este mai reala si acceptabila decat sa ceri de la furnizor o oferta de pret inainte sa stii cat vrei si poti investi.
TCO (Total Cost of Ownership) nu reprezinta doar costul de achizitie a licentelor software si de implementare, ci si costurile pe termen lung – mentenanta, suport.
O scapare frecventa este ca multi nu privesc costul mai departe de achizitia solutiei.
Din aceasta cauza, multi raman uimiti cand afla ca operatiuni de tipul update, modificari de configurare sau change request, suport tehnic etc. necesita costuri suplimentare, unele chiar neasteptate. Este esential sa se inteleaga de la inceput si aceste aspecte, ce trebuie discutate si stabilite clar cu furnizorul de WMS.
Trebuie avut in vedere faptul ca sunt unele solutii care, chiar daca au multe functionalitati, e posibil ca unele aspecte ale bussines-ului companiei tale sa nu fie acoperite si atunci se va ajunge la dezvoltari suplimentare ale solutiei WMS, lucru care va costa. Orice alte modificari dorite ulterior dupa implementare vor necesita interventia furnizorului de WMS contra cost. Cu astfel de tipuri de interventii o sa fii mereu legat de furnizorul de WMS.
Mai exista si sisteme care au aplicatia de baza, iar ce este customizat pentru compania ta se gestioneaza in alte module, care pot fi administrate in-house de departamentul IT la un cost mult mai redus. Acesta ar fi sistemul ideal daca tinem cont de TCO. Totusi, daca compania nu dispune de resurse umane bine pregatite in acest domeniu, atunci e posibil ca aceste costuri sa fie date peste cap.
Din cauza posibilitatilor de a depasi bugetul previzionat, TCO a devenit un element esential intr-un astfel de proiect. Prin analizarea furnizorilor este esential sa se inteleaga impactul unei astfel de solutii pe termen lung.
Intreaba furnizorul de WMS cum se fac modificarile in sistem (detaliat), care este politica de modificari si up-date-uri si cat de repede se realizeaza o modificare.
In plus fata de o evaluare ROI a WMS-ului este necesara o intelegere completa functionalitatilor sistemului de lucru care va fi important de cunoscut de catre Operatiuni.
Pentru aceasta este nevoie sa construiti un formular (chestionar) impreuna cu furnizorul de WMS si eventual un consultant logistic. Din acest formular, impreuna cu acel consultant logistic la care ai apelat, vei putea sa-ti faci o imagine a solutiei vizate si daca aceasta iti va satisface cerintele de bussines actuale si viitoare. Acest chestionar te va ajuta sa pui intrebarile corecte vanzatorului de WMS, dar si sa vorbesti aceeasi limba cu Operatiunile.
Functionalitati detaliate ale sistemului se vor compara cu necesitatile de bussines ale companiei prezente si viitoare avute in vedere, trebuie urmarit ce imbunatatiri sunt aduse etc.
Trebuie solicitat furnizorului ca doresti sa vezi „live“ functionalitatile pe care si tu le doresti.
Exista furnizori WMS care ofera mai multe solutii (asta se intampla cand au achizitionat companii mai mici), dar este recomandat sa fie luati in considerare cei care au o singura solutie WMS, dar in care se investesc toate resursele.
Furnizorul WMS trebuie sa fie pentru tine un partener pe termen lung si nu doar un simplu contract de vanzare a solutiei.
Pune intrebari, cauta informatii despre el – de cat timp e in acest bussines, ce situatie financiara are, cate implementari a avut si cate pe specificul bussinesului companiei tale – cere referinte de la clientii lui, viziteaza cat mai multi clienti de ai lui. Odata ce ai obtinut aprobarea de la IT, Operatiuni si Financiar, va trebui sa prezinti proiectul final directorului general, echipei executive si/sau Consiliului de Administratie. Ei vor fi interesati de modul in care sistemul va imbunatati activitatea companiei si cat va fi de competitiva pe piata dupa aceasta implementare a solutiei WMS.
Organizeaza-ti informatiile adunate intr-un mod cat mai vizibil si cu un impact cat mai mare la prezentare.
In momentul acesta esti pregatit sa obtii bugetul pentru proiectul WMS. Procesul de evaluare si aprobare a unui buget pentru un WMS este dificil, dar si important pentru compania ta.
Intelegerea pasilor pe care trebuie sa-i urmezi, atragerea si dezvoltarea unor relatii bune cu persoanele cheie din diferite departamente te vor ajuta sa grabesti lucrurile catre un deznodamant pozitiv.
Chiar daca acest proces inseamna mult timp de cercetare si analiza, faptul ca vei alege solutia cea mai buna se va vedea imediat prin rezultate obtinute de catre sistemul WMS: o mai buna functionare a lantului de aprovizonare, o adaptibilitate rapida la cererile pietei, o satisfacere ridicata a clientului si, de ce nu, posibilitatea de a dezvolta noi afaceri.
Cornel Tutunaru
Consultant Logistica
cornel.tutunaru@consultantalogistica.ro
www.consultantalogistica.ro