Ca și în 2020, la categoria operatori de transport cu capital străin premiul întâi a revenit companiei clujene Skiptrans. Duvenbeck Logistik a ocupat locul al doilea, iar Logistic E. van Wijk a câștigat locul al treilea. Printre finaliștii din acest an s-au mai numărat Arcese și Mainfreight.
„Și pentru noi 2020 a fost un an atipic, plin de provocări, dar cu ajutorul colegilor, inclusiv cei de pe șosele, s-a transformat în cel bun an din istoria SkipTrans“ – Arion Gavril, SkipTrans.
Istoria s-a repetat inclusiv cu locul al doilea, câștigat, tot ca și anul trecut, de Duvenbeck, companie cu sediul în Brașov. „Totdeauna ne-a făcut plăcere să luăm parte la acest eveniment. 2020 a fost un an greu, ca pentru toată lumea, dar cu ajutorul colegilor care au înțeles și au pus umărul la menținerea firmei pe linia de plutire am reușit să fim din nou prezenți în Top. Pentru 2021 ne dorim o predictibilitate mai bună a volumelor“ – Vlad Cristoloveanu – Manager Proiect Logistica, Duvenbeck.
Cu multe investiții puternice în ultima vreme, Logistic E van Wijk a înregistrat cifre bune și în 2020. „Anul acesta ne-am schimbat și logo-ul, definitivându-ne strategia pe următorii cinci ani de zile. De asemenea, echipa este destul de bine consolidată“ – Romeo Coroban, Manager Administrativ Logistic E. van Wijk.
Finaliști – Arcese Transport și Mainfreight
„Nu suntem cutii poștale. Multe companii cu capital străin au investit mult în România, atât în infrastructură în camioane, în șoferi, depozite, distribuție etc., deci nu cred că putem fi considerate frme care caută aici doar șoferi ieftini. Cu puțin calm și înțelepciune am reușit să trecem cu bine peste 2020.“ – Marius Buturoagă, director general Arcese Transport.
„Suntem onorați pentru premiu. Suntem un furnizor 3PL, o companie neozeelandeză, pentru noi divizia de transport este una dintre cele mai importante și în asta investim constant în ultimii ani, de aceea creștem de la an la an. Ne dezvoltăm și în zona de logistică și air freight și maritim“. Referitor la faptul că reprezintă o filială locală a unei companii străine, Alexandrin Macavei, director de Dezvoltare pentru Europa de Est al Mainfreight România, este de părere că, odată dezvoltate local cu ajutorul capitalului străin, companiile se susțin singure: „În rest, suntem o companie românească, lucrăm 99% cu români.“
https://traficmedia.ro/gala-tranzit-2021/
Grupul de firme belgiene Jost își consolidează segmentul de transport containere prin preluarea companiei BE-TRANS din Geel. Pe lângă specializarea pe transportul rutier internațional de containere, BE-TRANS, fondată în 1998 de Bert Vranckx, oferă și servicii logistice (depozitare, operațiuni cros-dock și distribuție finală), având un parc de 20 de camioane și 350 de semiremorci pentru transport containere, prelate și platforme.
BE-TRANS va continua să fie administrată de actualii manageri, preluarea fiind completă și acoperind personalul, vehiculele, birourile și depozitele. Bert Vranckx va rămâne în fruntea companiei cel puțin pentru următorii șase ani, Roland Jost subliniind valoarea membrilor echipei existente și importanța lor în continuitatea și dezvoltarea operațiunilor.
Preluarea are efecte și în România, unde BE-TRANS deține firma Marvicon, cu sediul în Oradea. Marvicon a terminat 2020 cu o cifră de afaceri de aproape 26 de milioane de euro, în creștere cu peste 5 milioane de euro față de 2019 (+25%). Firma orădeană folosește un parc de 172 de camioane licențiate, atât în transportul național cât mai ales internațional.
Începând din acest an, Marvicon va lucra în parteneriat cu Skiptrans, firmă deținută de Grupul Jost, cu sediul la Cluj. Skiptrans deține la acest moment cel mai mare parc de camioane pentru transport internațional înmatriculat în România, 512 de camioane, după Arabesque. Skiptrans a terminat 2020 cu o cifră de afaceri de aproape 70 de milioane de euro.
Comunicatul remis de Grupul Jost arată că managementul JOST este încântată de această achiziție, care reflectă decizia strategică a grupului european de a adăuga o valoare și mai mare diviziei sale de containere.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit