Autoritățile din Slovenia au introdus o limită de 25 de ore pentru folosirea parcărilor de pe autostradă sau de pe drumurile express de pe teritoriul său. Aceasta se aplică tuturor vehiculelor cu greutatea totală maxim autorizată mai mare de 3,5 t.
Șoferii sunt obligați ca, de fiecare dată când intră într-o parcare, să pună în spatele parbrizului, într-un loc vizibil, data și ora când au ajuns acolo și să plece cel mai târziu după 25 de ore. Dacă sunt aglomerații sau restricții în trafic pentru anumite vehicule, parcarea se poate prelungi, dar numai până la finalul congestiei.
Nerespectarea acestei reguli duce la amenzi de 300 de euro pentru șoferi, 1.000 de euro pentru angajatori și 300 de euro pentru persoana responsabilă (cel mai probabil managerul de transport). Iar dacă nu se afișează în parbriz informația despre data și ora intrării în parcare amenda este de 150 de euro și i se dă șoferului.
În același timp, este interzisă parcarea remorcilor/semiremorcilor fără autotractoare, iar pentru nerespectarea acestei cerințe amenda este aceeași ca pentru depășirea perioadei de 25 de ore.
Prin noile măsuri, Slovenia pare să calce pe urmele Danemarcei, care a introdus o limită similară de 25 de ore în 2018. Dar asociația poloneză de transport și logistică TLP consideră că aceste acțiuni nu se aliniază cu principiile UE de acces egal la piețe, deoarece în practică ele îi vizează mai ales pe transportatorii străini.
Update-uri cu privire la situatiile exceptionale luate de fiecare tara in contextul COVID-19. Informatiile sunt ordonate dupa data postarii, iar cei care cauta informatii despre o anumita tara pot apasa unul dintre butoanele de mai jos. Exceptii la regulamentul 561!
Stare de urgenta si frontiere inchise si in Elvetia, dar fara a afecta transportul de marfa
Si in Elvetia (tara care, conform raportarii de pe 19 martie, a ajuns la 4.222 de persoane depistate pozitiv cu coronavirus, 43 de decese si 15 persoane recuperate) masurile pentru prevenirea raspandirii virusului, asigurarea fluxurilor de marfa si sprijinirea economiei s-au luat treptat.
Pe 13 martie, aceasta tara a decis sa introduca din nou controalele in frontiere, in functie de situatie, vizand in special granita cu Italia, care este oricum inchisa pentru un mare numar de persoane, fiind permis accesul numai pentru cetateni elvetieni si pentru cetateni de alte nationalitati care au motive foarte importante pentru a calatori, cum ar fi munca. In acest context, este demn de subliniat faptul ca Italia si Elvetia au luat masuri comune la frontiera comuna.
Marfurile nu erau afectate de aceste restrictii noi, si nici de inchiderea granitelor Germaniei si Austriei, si pentru ele erau in continuare permise intrarea in tara si tranzitul.
Pe 16 martie si in Elvetia s-au inchis scolile, iar transportul public inca functiona normal, dar oamenii erau sfatuiti sa nu ia trenul sau autobuzul. Magazinele erau deschise, cu exceptia unor zone din sudul Elvetiei (Tessin), unde nu mai lucrau decat cele alimentare, iar cetatenilor li se cerea sa stea acasa.
De pe 16 martie pana pe 19 aprilie si Elvetia a decretat stare de urgenta, care aduce controale la frontiere pentru cetateni ce calatoresc rutier sau aerian si permiterea accesului numai pentru elvetieni si pentru cetatenii de alte nationalitati care au actele necesare si se afla in tranzit. Toate magazinele care nu comercializeaza produse de folosinta zilnica au fost inchise, ca si centrele fitness, de ingrijire personala si intretinere, gradinile zoologice, zonele de schi s.a. Iar viata de noapte s-a terminat pentru cel putin patru saptamani. Dar, desigur, transportul de marfa nu a fost supus nici acum la restrictii.
Ideea este de a mentine functional sistemul de sanatate, care inca este in stare buna si ofera suficiente paturi la urgente pentru pacientii cu coronavirus si pentru alte persoane in stare critica.
De pe 19 martie transportul public a fost incetinit, indiferent ca este pe distante lungi, regional sau urban, iar mijloacele de transport circula la intervale duble fata de pana acum. In cele mai multe regiuni ale tarii se recomanda munca de acasa si s-a si trecut la asta in mare masura.
Iar astazi, 20 martie, guvernul elvetian urmeaza sa anunte noi masuri din programul de urgenta care vizeaza economia, dar si noi reguli pentru cetateni, desi nu se asteapta inca o stare de asediu. Liniile aeriene elvetiene au avioanele la sol, cu exceptia unuia intercontinental si a cinci regionale, si autoritatile se gandesc chiar sa foloseasca avioanele de pasageri pentru bunuri, astfel incat sa nu se blocheze fluxurile de marfuri.
In ceea ce priveste timpul de condus si odihna al soferilor profesionisti, acesta inca nu suferise modificari, dar unora, care fac distributie, li s-a interzis accesul pe platformele clientilor, care au trimis propriul personal sa descarce camioanele pe strada.
Cum este afectata industria transporturilor din Irlanda
In Irlanda, nici un transport rutier si feroviar normal nu este intrerupt. Restaurantele si pub-urile au fost inchise de Guvern, insa supermarketurile sunt aprovizionate. Irlanda depinde in special de serviciile de feribot. Anumite servicii de feribot au fost modificate, cu unele anulari de servicii.
Navele din Marea Irlandeza transporta camioane si remorci, dar accesul soferilor nu mai este permis. Serviciile de feribot sunt importante si pentru industria farmaceutica, iar Irlanda este un HUB important pentru exporturile in alte parti ale Europei.
Industria transporturilor si a logisticii din Irlanda solicita sprijin financiar imediat pentru transportatorii care se confrunta cu falimentul din cauza crizei coronavirusului. Multi transportatori au raportat deja efecte catastrofale asupra afacerilor lor, deoarece volumul de marfuri scade brusc. De asemenea, volumul containerelor din China a scazut cu peste 70 la suta in ultimele sase saptamani, iar fluxul de marfuri din Europa este din ce in ce mai perturbat.
Intr-un raspuns catre Fleet Transport, la intrebarea legata de reteaua de service si dealership, mai multe branduri au raspuns:
Volvo Trucks: Ne aflam intr-o pozitie foarte puternica datorita retelei noastre excelente de dealeri din Marea Britanie si Irlanda si in Europa. Vom continua sa facem tot posibilul pentru a satisface cerintele clientilor nostri si vom continua sa furnizam un serviciu 100% clientilor nostri.
Mercedes-Benz: Ne straduim sa ne sprijinim clientii in acest moment crucial, protejand in acelasi timp sanatatea si bunastarea angajatilor nostri. Totul se schimba foarte repede, dar deocamdata continuam aprovizionarea. Avem grija in special de furnizorii de servicii din prima linie.
Renault Trucks: Cu sigurana vom asigura toate serviciile esentiale. Deocamdata service-urile din Irlanda si Marea Britanie vor ramane deschise.
Scania: Reteaua cuprinzatoare de dealeri Scania ramane deschisa atat in Irlanda, cat si in strainatate. Aceasta situatie s-ar putea schimba desigur, in special determinata de regulile si reglementarile guvernamentale.
Norvegia excepteaza prevederile Regulamentului 561
In Norvegia, cu exceptia transportului, granitele sunt inchise pentru toti nerezidentii. Transporturile sunt exceptate de la prevederile Regulamentului 561/2006.
Soferii trebuie sa opreasca la fiecare 45 de minute si sa faca pauza la fiecare 9 ore. Pe zonele intens circulate, restuarantele si benzinarille au redeschis zonele de toaleta si dus, dupa un ordin venit de la Ministerul Sanatatii.
Daca permisul de conducere expira, acesta se va prelungi automat timp de 6 luni. In momentul de fata, livrarea de produse pentru protectie este oprita la frontiera, din cauza interzicerii UE a exporturilor pentru acest tip de produse.
Polonia
Timpi de asteptare de pana la 7 ore la granita cu Germania:
Transportul continua sa functioneze in Polonia, soferii profesionisti nefiind trimisi in carantina daca declara ca merg la incarcare/descarcare. Timpii de asteptare la granita sunt mai mari insa, pe A2, in apropierea Berlinului, timpii se ridica la 7 ore.
Asta in timp ce la granita cu Ucraina, soferii polonezi trebuie sa astepte 37 de ore. Regulile date de guvernul polonez se aplica soferilor polonezi, insa in Polonia exista 50.000 de soferi din Ucraina, spre exemplu. De asemenea, multe dintre depozite interzic accesul soferilor din alte tari.
Ca majoritatea tarilor, Polonia a schimbat prevederile din Regulamentul 561, exceptiile fiind aplicabile pana la 19 aprilie. Astfel, soferii pot conduce 11 ore pe zi sau 60 de ore pe saptamana.
Spania pastreaza deschise punctele de servicii de pe autostrazi
Transportul rutier functioneaza normal, pentru a asigura aprovizionarea magazinelor. S-a anuntat ca nu va fi o criza de alimente. Granitele cu Franta si Portugalia au fost inchise din 16 martie a.c., fiind permis doar transportul de marfa si accesul rezidentilor.
Guvernul spaniol a anulat obligativitatea respectarii timpilor de conducere si de odihna, pentru a ameliora situatia. De asemenea, a trasat ca obligatie statiilor de carburanti sa furnizeze mancare si bautura pentru soferii profesionisti, precum si acces la toalete.
85% dintre carausii britanici nu mai au lichiditati decat pentru 2-3 saptamani
Autoritatea Rutiera din Marea Britanie a anuntat, pe 19 martie 2020, ca suspenda examinarile de orice fel pentru cateva zile, pentru a preveni extinderea infectarii cu COVID-19. Urmeaza sa se comunice masuri ulterioare in acest sens, inclusiv un pachet de masuri pe termen lung.
Din 20 martie 2020 s-au inchis toate scolile. Totusi, copiii ai caror parinti sunt nevoiti sa se duca la munca (domenii de necesitate) vor putea merge in continuare la scoala, pentru ca parintii sa se poata duce la serviciu.
Timpii de conducere ai soferilor au fost relaxati, in perioada 18.03.2020-16.04.2020, pentru a permite aprovizionarea magazinelor, pentru toate transporturile efectuate in cadrul lantului de distributie.
Siguranta nu trebuie insa compromisa. Sunt exceptati de la aceasta masura soferii care fac livrari la domiciliu. S-au luat urmatoarele masuri: extinderea timpului zilnic de conducere de la 9 la 11 ore, reducerea repaosului zilnic de la 11 la 9 ore, extinderea timpului saptamanal de lucru de la 56 de ore la 60 si respectiv de la 90 la 96 de ore pentru doua saptamani. Pauzele zilnice de 45 de minute se vor face dupa 5 ore si jumatate de condus, iar pauza saptamanala poate fi de numai 24 de ore. Orice depasire trebuie explicata pe printul fisei tahograf.
Masura lucrului de acasa trebuie implementata oricand este posibil, iar persoanele cu afectiuni de sanatate si cele cu varsta peste 70 de ani trebuie sa se auto-izoleze pentru minimum 12 saptamani.
Granitele raman deschise, iar camioanele nu sunt afectate de nicio restrictie. Toate punctele de servicii de pe autostrazi sunt obligate sa permita accesul soferilor la toalete. Asociatia de Transport Rutier (RHA) solicita guvernului britanic sa ia imediat masuri de sprijinire a transportatorilor, pentru a supravietui crizei determinate de coronavirus, in conditiile in care numeroase firme au anuntat deja scaderea dramatica a volumelor de activitate. Transporturile containerizate din China au scazut cu peste 70% in ultimele 6 saptamani, iar transporturile din Europa sunt puternic afectate. Cererea de produse alimentare de pe piata se estimeaza ca se va diminua in curand, in conditiile in care populatia si-a facut stocuri. Transporturile pentru celelalte sectoare de activitate sunt oricum in pragul colapsului, asa ca se solicita o infuzie imediata de bani in piata, in paralel cu amanarea sau derogarea de la anumite plati, plus amanarea implementarii zonelor cu zero emisii pentru cel putin 6 luni. Aproximativ 85% dintre companiile de transport britanice au anuntat ca nu se vor putea descurca mai mult de doua-trei saptamani.
Franta mentine taxele de autostrada mari, desi a sistat serviciile, mai putin vanzarea de carburant
Dupa a treia zi de blocaj general, instituit marti, 17 martie a.c., Armata franceza a inceput sa pregateasca spatii suplimentare de spitalizare, intrucat Guvernul estimeaza ca numarul imbolnavirilor va creste in fiecare zi (s-a ajuns si la 100 de decese/zi).
Pentru firmele de transport marfa nu s-a schimbat nimic din punct de vedere al reglementarilor, insa, in conditiile in care activitatile care nu sunt esentiale se opresc una dupa alta, cantitatea de marfa ce necesita transport se imputineaza. Foarte multe companii de transport isi reduc sau isi opresc business-ul.
Singura industrie care lucreaza la foc continuu, peste volumele anterioare, este cea alimentara. Din cauza timpilor lungi de asteptare la incarcare/descarcare se estimeaza ca va fi greu pentru soferi sa respecte timpii de conducere si odihna, chiar daca au fost adoptate derogari in multe state UE.
Foarte grav, soferii sunt tratati ca niste animale, potrivit jurnalistilor de transport din Franta. Parcarile sunt inchise, nu sunt dusuri disponibile sau toalete si nici mancare. Presiunea la care sunt supusi soferii creste si nu este exclus sa se ajunga la conflicte. Nu se vorbeste deloc in media despre situatia in care lucreaza soferii. Chiar si in fabricile de unde camioanele trebuie sa incarce se pare ca nu mai sunt nici macar aparate de cafea pentru soferi. Trebuie sa predea documentele si sa astepte afara.
Taxele de autostrada au ramas neschimbate si sunt foarte scumpe in Franta, dar toate serviciile sunt inchise, nu se poate cumpara decat carburant. S-a vorbit despre 45 de zile de blocaj total, dar deja dupa 3 zile situatia se complica.
Austria mentine deschise toate granitele pentru transportul de marfa
Timpii de conducere, precum si restrictiile impuse duminica s-au mai relaxat, astfel incat transportul functioneaza, mai mult sau mai putin, in conditii normale. Unul dintre principalele obiective este mentinerea fluxului de alimente si alte bunuri esentiale.
Austrian Airlines si-a oprit serviciile regulate din 18 martie a.c., orele 23:59, singurele care functioneaza inca fiind avioanele cargo.
Transportul cu trenul intre diferite orase din Austria este limitat si probabil ca se va opri aproape de tot pe 23 martie a.c.
Producatorii si-au inchis departamentele de vanzari. Reprezentantele service si unitatile mobile de interventie sunt deschise pentru toate brandurile de camioane. Producatorii mari, precum MAN, Meiller si Magna si-au inchis deja fabricile sau urmeaza sa le inchida in urmatoarea saptamana.
Au ramas deschise supermarketurile, statiile de alimentare cu carburant si farmaciile. Tara nu s-a inchis inca complet, dar toata lumea este sfatuita sa stea acasa. Toate locurile publice sunt inchise. Se permite plimbarea in aer liber, cu membrii mai apropiati ai familiei, insa se pregatesc restrictii mai dure – pentru grupuri mai mari de 5 persoane pe strada amenda va fi de 3.600 de euro.
Belgia prelungeste exceptiile de la regulamentul 561 pana la 31 martie a.c.
Pana miercuri, 18 martie a.c., orele 23:59, Ministerul Transporturilor belgian a oferit exceptii de la respectarea timpilor de conducere si de odihna pentru soferii vehiculelor de transport alimente, medicamente si alte produse esentiale. Soferii trebuiau sa precizeze motivul incalcarii limitelor de timp pe diagrama tahograf.
Din 19 martie a.c. Belgia s-a inchis efectiv, cu toate ca noul Guvern belgian refuza sa utilizeze acest termen. Masura de flexibilizare a timpilor de conducere si de odihna pentru soferi a fost prelungita pana pe 31 martie – timpul saptamanal de conducere poate creste de la 50 la
60 de ore, respectiv pentru doua saptamani, de la 90 la 96 de ore. De asemenea, se poate amana perioada de odihna saptamanala. Statiile de inspectie tehnica periodica s-au inchis, astfel ca nu se mai poate face verificarea periodica la 6 luni a vehiculelor.
Bulgaria trimite soferii in carantina daca nu pleaca in 24 de ore in alta cursa pe international
Din 20 martie 2020 se vor implementa masuri de relaxare a timpilor de conducere si de odihna astfel: timpul maxim de conducere pe zi creste de la 9 la 11 ore, pauzele zilnice de 45 de minute se vor lua dupa 5 ore si jumatate de condus, iar timpul de odihna saptamanal se reduce de la 45 la 24 de ore.
Toate granitele sunt deschise pentru transportul de marfuri, dar sunt cozi mari de camioane in special la punctul de trecere a frontierei de la Vidin. Toti soferii de camion care se intorc din Spania, Italia, Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda si Elvetia trebuie sa ramana in carantina dupa ce descarca marfa si pana pleaca din nou din tara. Au la dispozitie 24 de ore pentru a parasi Bulgaria. Pentru cei care raman in Bulgaria se aplica o carantina de 14 zile, potrivit Ministerului Sanatatii din Bulgaria.
Germania da liber la cabotaj pana pe 30.09.2020
In vederea facilitarii transportului rutier, Germania permite prelungirea timpul zilnic de conducere al soferilor pana la zece ore. Masura, adoptata pe 20 martie si valabila pana la 17 aprilie a.c., a fost confirmata de Camera germana de industrie si comert (DIHK), dupa ce a fost adoptata de catre Ministerul Transporturilor din Saxonia Inferioara, si are la baza o decizie a Ministerului Federal al Transporturilor din aceasta tara. De asemenea, soferii vor putea lua o perioada de repaus saptamanala redusa in doua weekenduri consecutive, cu conditia sa ia cel putin patru perioade de odihna saptamanala in patru saptamani consecutive, dintre care cel putin doua trebuie sa fie perioade regulate de repaus saptamanal.
Exceptiile sunt limitate la urmatoarele tipuri de transport:
– Marfuri de zi cu zi, in special produse alimentare si furaje, pe tot traseul intre locatiile de productie, depozitare si vanzare;
– Marfuri destinate ingrijirii medicale, precum si pentru retinerea, controlul si gestionarea pandemiei SARS-CoV-2 (in special produse pentru analiza infectiei, echipament de protectie relevant pentru infectii, dezinfectanti etc.);
– Combustibili.
DIHK recomanda autoritatilor de control in transportul rutier sa se abtina de la aplicarea de sanctiuni, inclusiv pe cabotaj. De altfel, cabotajul nu va fi sanctionat pana la 30 septembrie 2020. In acelasi timp, a fost publicata si o reglementare speciala pentru transportul in vrac al deseurilor medicale (UN3291).
Aceasta flexibilitate in aplicarea legislatiei nu ii elibereaza pe soferi de responsabilitatea de conduce in conditii de siguranta si, in ciuda exceptiilor temporare, acestia sunt pe deplin responsabili pentru actiunile lor. De asemenea, Ministerul Transporturilor German s-a referit la nevoia ca soferii sa se conformeze pe deplin la 2003/59/CE in ceea ce priveste formarea profesionala ulterioara. Dat fiind faptul ca nu pot fi obligati sa se pregateasca cu multe alte persoane si, astfel, riscand infectia, ministerul presupune ca toti soferii care sunt acum in stare sa conduca, vor putea sa conduca chiar daca nu si-au reimprospatat toate cunostintele de conducere.
Olanda, derogari de la Regulamentul 561
In Olanda, transporturile si logistica au fost declarate „forta de munca esentiala”, printre alte segmente. Soferii se plang de cum sunt tratati la depozite, cum ar fi masura interzicerii parasirii camioanelor. Acestia sunt sfatuiti sa isi ia singuri mancarea.
Una din problemele principale pentru soferii care ajung in prezent in Italia este masa, deoarece toate restaurantele de pe autostrazi sunt inchise dupa ora 18.00. Acum, unele restaurante, iar numarul lor creste rapid, accepta comenzi prin telefon sau prin e-mail. Soferii pot gasi o parcare potrivita pentru camioanele lor langa un restaurant. Acestia vor primi masa ca o „livrare la domiciliu” speciala.
Revenind la teritoriul olandez, asociatiile nationale de transport au solicitat guvernului sa aiba restaurante deschise pentru soferii de camion. Guvernul a demarat programe de sprijin financiar pentru companiile afectate cel mai mult de situatia provocata de coronavirus. Tot aici, DAF a anuntat ca va opri linia de productie incepand din 23 martie, Scania la fel, din 25 martie in Zwolle si Meppel. Granitele Olandei sunt inchise pentru cetateni non-UE din 19 martie.
Pe Regulamentul 561, timpii de conducere sunt flexibili, intre 9 si 11 ore, in timp ce pauza de odihna saptamanala este intre 56 si 60 de ore. Pauza normala de 45 h poate fi luata dupa o perioada de 7 zile, nu 6 zile ca pana acum.
Republica Ceha
Din 18 martie 2020 s-a instituit starea de urgenta. Toate granitele cu statele vecine s-au inchis. Granitele cu Germania si din Austria au fost inchise de catre Republica Ceha, in timp ce granitele cu Polonia si Slovacia au fost inchise de catre autoritatile din tarile respective.
Tranzitul marfurilor nu este restrictionat. La frontiera cu Slovacia insa coloanele de masini se intind pe 30-40 km, circulatia fiind ingreunata de controalele efectuate. Echipamentul individual de protectie pe care ar trebui sa il aiba soferii reprezinta o problema, deoarece nu se gaseste, iar pretul a crescut oricum foarte mult.
Guvernul ceh a confiscat – in baza starii de urgenta – 10.000 de seturi de echipamente de protectie de la companii care voiau sa le vanda la suprapret. In prezent, Republica Ceha incearca sa stabileasca o colaborare cu China, pentru importul acestor echipamente, alocand sume considerabile de bani.
Scolile, magazinele – cu exceptia celor de necesitate – sunt inchise, iar invatamantul se face online. Unele orase, cum ar fi Litovel, Unicov si vreo 20 de sate sunt inchise complet, in carantina. Producatorii de autoturisme au inchis fabricile pentru 14 zile – Skoda Auto si Hyundai – astfel ca acest lucru se asteapta sa aiba un impact major asupra economiei. De altfel, se estimeaza ca economia Cehiei se va opri in urmatoarele doua-trei saptamani.
Tranzitul camioanelor la granita de nord, cu Polonia, s-a imbunatatit, iar coloane de vehicule au ramas doar la frontiera cu Slovacia.
Administratia drumurilor distribuie apa soferilor blocati in coloanele de camioane si au instalat toalete. Pe autostrazile D1, D2, D8 si D11 circulatia camioanelor este controlata de catre politie. Acestea vor fi parcate si li se va da drumul catre frontiera pe rand, in grupuri. Pe autostrada in scurt timp se vor interzice depasirile intre camioane si se vor institui asa-numitele culoare verzi.
Este interzisa iesirea in spatii publice fara acoperirea nasului si gurii, macar cu o esarfa. Persoanele cu varsta de peste 65 de ani pot face cumparaturi in magazine alimentare si farmacii intre orele 10:00-12:00, fara alte persoane concomitent in incinta.