Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Etapa a zecea a raliului Dakar s-a desfășurat de la Neom la Al Ula, pe un traseu total de 583 km, din care 342 km de cursă specială. Victoria i-a revenit, ca și în etapa a noua, pilotului IVECO Martin Macik, urmat la 1’40” de Dmitry Sotnikov (Kamaz) și la 3’16” de Airat Mardeev (Kamaz). Ocupantul celui de-al doilea loc în clasamentul general, Anton Shibalov (Kamaz), a fost abia al șaselea în etapa a zecea, dar la distanță mică de lider, 3’59”, astfel că în fruntea clasamentului general nu s-a produs nicio schimbare. Sotnikov este în continuare primul, la 47’22” de Shibalov, la 1H14’41” de Mardeev, la 1H35’35” de Ales Loprais (Praga) și la 1H47’29” de Macik.

Traseul etapei anterioare a presupus porțiuni cu pietre, făcând aproape imposibil mersul pe alocuri și ducând chiar, din partea unor piloți, la declarații precum: „organizatorii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege o astfel de rută“. Nu au lipsit însă nici concurenții care au regretat faptul că nu sunt mai multe etape de acest fel la Dakar, și unul dintre ei este Andrey Karginov (Kamaz). Pe de altă parte, etapa a zecea, în care caravana a ajuns de la o altitudine de 2.550 m deasupra nivelului mării la un platou, a fost presărată cu numeroase dealuri și porțiuni cu nisip, deci o zi mult mai liniștită decât cea de dinainte, care a reamintit faptul că Dakar nu este numai despre rezistență și goană după rezultate, ci și despre plăcerea de a ajunge la finiș, indiferent cât ești de epuizat.

Andrey Karginov (RUS) of Team KAMAZ-Master races during stage 10 of Rally Dakar 2021 from Neom to Alula, Saudi Arabia on January 13, 2021

Tactica piloților Kamaz a fost de a conduce prudent, pentru a-și păstra primele trei locuri în clasamentul general. Aceștia au pornit la diferență de numai două minute unii de alții, ceea ce le-a permis ca de-a lungul a 342 km să aibă vizibilitate perfectă unul asupra altuia. Pe de altă parte, din cauza norilor de praf și nisip, stârniți de vânt, depășirile erau foarte dificile, și de aceea ordinea la final a fost aproape aceea de la start.

Pe 14 ianuarie se desfășoară etapa a 11-a, între Al Ula și Yanbu, pe un traseul total de 557 km, din care 511 km de cursă specială (cea mai lungă specială de la Dakar 2021).

Dmitry Sotnikov (RUS) of Team KAMAZ-Master races during stage 10 of Rally Dakar 2021 from Neom to Alula, Saudi Arabia on January 13, 2021