Șoferul unei firme de transport românești a fost amendat de autoritățile din Marea Britanie după ce a fost descoperit cu 11 imigranți în remorcă. Se pare că șoferul nu a avut completată lista de verificare a securității camionului, astfel încât nu a putut demonstra că a efectuat corespunzător inspecția vehiculului.
Controlul a avut loc în portul Calais pe data de 2 decembrie 2020, însă amenda a venit abia la începutul acestei luni. Pentru cei 11 imigranți găsiți în semiremorcă, șoferul firmei românești a fost amendat cu 4.400 de lire sterline, câte 400 de lire pentru fiecare migrant. Amenda poate fi plătită până la data de 10 august și orice contestație trebuie depusă în termen de 28 de zile de la primirea notificării prin poștă.
Din câte se pare, semiremorca era asigurată cu un cablu de prelată și un sigiliu, iar șoferul nu a putut prezenta lista de verificare a securității camionului conform secțiunii 1.3.3 din Home Office Civil Penalty Prevention of Clandestine Entrants: Code of Practice. Practic, potrivit legii britanice, dacă un conducător auto nu-și securizează vehiculul și este găsit că transportă pasageri clandestini prin zonele de control ale Regatului Unit, atât el, șofer/proprietarul autovehiculului, cât și angajatorul pot fi amendați fiecare cu câte 2.000 de lire sterline pentru fiecare persoană găsită în vehicul.
Lista completă pentru verificarea securității camionului poate fi descărcată AICI direct în limba română.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit