Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Actualul card de sănătate din Franța va fi transformat în card de vaccinare de pe 15 ianuarie 2022, astfel că persoanele de peste 18 ani trebuie să primească doza booster la cel târziu șapte luni după ultima vaccinare sau după ce au fost infectate cu coronavirus pentru a avea pașaport de vaccinare valid, care le permite accesul la săli de sport, restaurante și baruri, transport public, muzee, cinematografe, teatre, săli de concert și târguri și expoziții.

Șoferii care intră în Franța pentru descărcare/încărcare nu au nevoie de pașaport de vaccinare, ci numai dacă vor să aibă acces în spațiile menționate mai sus.

Într-un comunicat de presă emis de principalele asociații care reprezintă companiile de încărcare și unitățile de consum în masă din Spania, acestea își exprimă nemulțumirea, așa cum arată federația transportatorilor FENADISMER, față de faptul că nu au participat la negocierile dintre asociațiile de transport și Guvern. În plus, ele afirmă cu oarecare cinism că o mare parte dintre măsurile incluse în acord vor avea un impact semnificativ asupra lor, în primul rând prin creșterea costurilor, ignorând faptul că tocmai încălcarea repetată a legii de către ele i-a forțat pe transportatori să agreeze noi măsuri pentru a corecta abuzurile de care au parte de mulți ani la platformele de încărcare/descărcare.

Deși aceste companii nu menționează exact măsurile la care se referă, este clar că este vorba despre interdicția ca șoferii să mai participe la încărcare/descărcare, așa cum li se impunea să facă până acum, deși ei veneau după 9-10 ore de condus. În plus, arată FENADISMER, aceste companii nu țin cont de faptul că legea interzice asta de peste 30 de ani, doar că ea nu s-a aplicat în cele mai multe dintre cazuri. Iar anul trecut liderul uneia dintre aceste asociații a recunoscut public că ele au economisit peste două miliarde de euro încălcând legea.

Federația mai amintește că nu este prima dată când companiile care au platforme de încărcare/descărcare încearcă să influențeze administrația statului astfel încât activitatea transportatorilor să se desfășoare în condiții tot mai rele. Cel mai recent exemplu este din iulie, când Consiliul Național din Transportul Rutier a venit cu o propunere de Decret care să modifice Regulamentul pentru introducerea unei dereglementări mai mari a sectorului, dorite de companiile de încărcare/descărcare – deși problema este aparent în afara domeniului lor de activitate, iar transportatorii se opuneau acestei dereglementări.