Operatorii de transport marfa asteapta un raspuns oficial din partea autoritatilor cu privire la exceptarea de la obligativitatea izolarii la domiciliu, respectiv intrarii in carantina pentru soferii care revin in tara din curse de transport international. Intre timp, Directiile de Sanatate Publica judetene „haituiesc” soferii pentru a-i izola, in ciuda exceptiei prevazute initial in Ordonanta Militara nr 1, din 18 martie 2020.
Confuzia este si mai mare, intrucat ultimul ordin al ministrului sanatatii, publicat in Monitorul Oficial nr. 248 din 25 martie 2020, care modifica si completeaza Ordinului 414/2020 privind instituirea masurii de carantina pentru persoanele aflate in situatia de urgenta de sanatate publica internationala determinata de COVID-19, nu mai face nicio referire la exceptarea soferilor de transport marfa de la masura carantinei, respectiv a izolarii la domiciliu.
In lipsa unor clarificari imediate, firmele de transport vor ramane fara soferi pe care sa-i trimite pe cursele internationale, iar aprovizionarea cu produse alimentare si medicale va fi pusa in pericol. 

Una dintre consecintele pandemiei Covid-19 este incetinirea, daca nu blocarea, livrarii si administrarii documentelor necesare continuarii activitatilor persoanelor si companiilor. O problema aparuta in Italia dupa impunerea izolarii totale a fost generata de faptul ca multi soferi care solicita un nou card tahograf, pentru ca precedentul a expirat, a fost deteriorat, s-a pierdut sau a fost furat, nu il mai primesc si, prin urmare, potrivit Legii, nu pot conduce camionul.
Pentru a nu lasa companiile fara personal util in aceasta perioada de urgenta, Ministerul de Interne a emis o circulara la 24 martie 2020 in care le cere agentilor de control sa nu aplice penalitati soferilor care nu au card de tahograf, cu conditia indeplinirii a doua conditii, simultan: primirea cererii de eliberare sau de reinnoire a unui nou card, datata dupa 23 februarie 2020, iar soferii sa fi inregistrat date despre timpii de conducere si de odihna manual.