După mai mult de 12 ore de negocieri, asociațiile transportatorilor din Spania care fac parte din Comitetul Național Rutier și Guvernul au ajuns la un acord ce prevede oferirea a 1,125 de miliarde de euro pentru această industrie.
Acordul presupune un bonus de minimum 20 de eurocenți pe litrul sau kilogramul de combustibil, din care 15 eurocenți de la buget și cel puțin 5 eurocenți de la companiile furnizoare. Ca urmare a acestei măsuri – care se va aplica deocamdată până pe 30 iunie, cu posibilitate de prelungirea în funcție de evoluția pieței – un camion diesel ar putea economisi peste 700 de euro/lună. Ajutorul total se poate ridica la peste 600 de milioane de euro.
Se vor mai acorda 450 de milioane de euro pentru firme de transport de marfă și de pasageri, sub formă de ajutor direct care se ridică la 1.250 de euro/camion, 950 de euro/autobuz, 500 de euro/van și 300 de euro pentru vehicule ușoare pentru taxi, ambulanțe ș.a., până la un maxim de 400.000 de euro/firmă.
Guvernul a mai decis prelungirea scadenței unor credite și linii de credit, creșterea de la 10 la 20 de milioane de euro a bugetului pentru ajutor în caz de încetare a activității de operator de transport și returnarea lunară, în loc de trimestrială, a unei părți din acciza pe combustibil, începând din aprilie.
Acest acord completează măsurile luate prin Decretul Regal de Lege – printre care se numără și aceea de a interzice participarea șoferilor la încărcare/descărcare, reducerea timpilor de așteptare de la două ore la o oră sau ajustarea obligatorie a tarifelor în funcție de evoluția prețurilor combustibililor – și prin legea pentru combaterea întârzierilor la plată, care prevede sancțiuni pentru cei care întârzie cu peste 60 de zile achitarea facturilor de transport.
Federațiile transportatorilor spanioli FENADISMER, FETRANSA și FEINTRA, care fac parte toate din CNTC, consideră că lipsa de concretețe a măsurilor luate de Guvern nu permite deocamdată încetarea grevei care a ajuns la a opta zi.
Guvernul Spaniei a aprobat măsuri de reducere a prețului motorinei, pentru care a alocat 500 de milioane de euro, dar nu a specificat în ce constau acestea sau cum se vor aplica, nici ce sumă va putea primi fiecare transportator sau dacă sprijinul se adresează și vehiculelor grele, și celor ușoare.
Federațiile consideră că aceste măsuri sunt bune, dar insuficiente în situația actuală, în care mii de transportatori nu lucrează de mai bine de o săptămână, deoarece nu le dau acestora – mai ales șoferilor independenți și firmelor mic și mijlocii, aflate acum la limita supraviețuirii – un sentiment de siguranță că vor putea lucra având măcar un profit minim.
În plus, federațiile nu înțeleg cum în alte țări guvernele au luat deja măsuri specifice pentru sprijinirea sectorului de transport, dar în Spania executivul evită să spună exact de ce sumă va beneficia fiecare firmă pentru a depăși criza actuală, în ciuda cererilor repetate din ultimele săptămâni care vizau tocmai acest lucru.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit