Cresterea economica din ultimii ani s-a vazut clar in dezvoltarea fara precedent a retail-ului, iar acesta a generat investitii masive in logistica – spatii de depozitare si flote de echipamente de manipulat. Piata de stivuitoare a batut recorduri dupa recorduri, depasind cu mult nivelul din anii de „glorie“ de dinaintea crizei din 2009. Evident, echipamentele de depozit inregistreaza cea mai mare crestere, tendinta spre cele electrice fiind evidenta.
Piata europeana de echipamente de stivuit a crescut in primele 11 luni din 2017 cu 11,2% comparativ cu perioada similara a anului anterior. Cele mai dinamice au fost pietele din Europa de Est, unde cresterea agregata este de 21,5%, in timp ce Europa de Vest a inregistrat o crestere de 9,4%. In Romania, piata de stivuitoare a crescut in intervalul ianuarie-noiembrie cu 14,8% fata de perioada similara din 2016, ajungand la un volum total de 4.753 de unitati. Astfel, 2017 s-a inchis cu putin peste 5.000 de unitati, depasind alte piete central si est-europene fata de care in anii trecuti eram la distanta. Un exemplu este Slovacia, iar de Ungaria ne apropiem vertiginos. In 2008, care a fost mult timp o referinta din punct de vedere al volumului pietei, s-au vandut aproape 4.000 de echipamente. Acum in fiecare luna se ating valori record si exista potential de dezvoltare pe viitor pana inspre 9.000-10.000 de unitati/an, avand in vedere si ritmul de crestere economica. Cel putin pentru 2018 se asteapta o majorare a vanzarilor cu 5-10%, iar retailul va ramane cel mai mare consumator de echipamente.
Pentru Jungheinrich Romania, numarul unitatilor comercializate a crescut cu peste 40% comparativ cu 2016. Astfel, vanzarile de electro-stivuitoare cu contragreutate s-au dublat, in conditiile in care piata a crescut in 2017 cu doar 14,8%. Acestea au fost cele mai bine vandute produse din portofoliul constructorului german. Si stivuitoarele cu ardere interna au mers bine, cu toate ca volumele per total piata au scazut comparativ cu anul precedent cu 13,3 procente. Totusi, Jungheinrich a reusit o crestere a vanzarilor cu 95% fata de 2016 pe acest segment.
30% din totalul unitatilor comandate au fost prinse in contracte de inchiriere pe termen lung (LTR), restul reprezentand vanzari propriu-zise. In cazul acestora din urma finantarea se poate face prin orice companie de profil si cel putin in 2017 BCR Leasing a fost foarte activ pe acest segment. De regula se ofera si optiunea de buy-back – desigur, conteaza dimensiunea flotei si daca aceasta include sau nu si alte marci de echipamente. Utilajele care nu sunt Jungheinrich pleaca spre parcurile marilor retaileri europeni de stivuitoare.
Flota totala de echipamente aflate in inchiriere (pe termen lung si scurt) depaseste 1.000 de unitati.
Viitorul este electric
Toyota Material Handling Romania (TMHRO) are o cota de piata de aproximativ 20%. In 2017, ponderea intre echipamentele vandute si cele prinse intr-un contract LTR este de aproximativ 50-50%. „De regula firmele straine sunt cele care opteaza pentru LTR, preferand sa aiba un cost fix lunar de utilizare si posibilitatea de a-si innoi periodic utilajele. Conteaza, desigur, si ritmul de utilizare a echipamentului“, a explicat Daniel Preda, director general TMHRO.
Cele mai solicitate au fost transpaletele electrice – 53,7% din total (din care majoritatea cu platforma pentru operator, model Toyota Levio LPE200). „Stivuitoarele cu combustie interna scad, in favoarea celor electrice. Chiar daca inca mai sunt cereri pentru echipamente cu combustie interna, piata se misca clar inspre zero emisii. Pe langa energia electrica, tot mai accesibila, hidrogenul este un alt combustibil al viitorului, a carui singura si cea mai mare problema la acesta ora este lipsa infrastructurii. Bateriile devin tot mai accesibile la pret, inclusiv cele li-ion (de 6-7 ori mai scumpe decat cele conventionale, pe acid), care se amortizeaza si isi demonstreaza eficienta in cazul aplicatiilor de intensitate ridicata si au inceput sa fie tot mai cautate de catre clienti. In acelasi timp, stivuitoarele sunt tot mai putin cerute, locul lor fiind luat de echipamentele de depozit. In continuare, cel mai important criteriu este pretul de achizitie, dovada a faptului ca piata nu este inca matura din acest punct de vedere. Este pacat ca nu se pune pret mai mare pe eficienta, pentru ca, optand pentru tehnologie, numarul total al echipamentelor folosite pentru acelasi tip de aplicatie poate fi redus. Si nu costul de achizitie sau de exploatare este cel mai important, ci salariul operatorului care il utilizeaza. Costul total de operare este inca o notiune teoretica, prea putin luata in calcul. Apoi, tehnologia si fiabilitatea echipamentului sunt esentiale, pentru ca o indisponibilitate chiar si pentru o zi poate fi mai costisitoare decat un plus la pretul de achizitie“, este de parere Daniel Preda.
Flota Toyota de inchiriere pe termen lung se ridica la 650 de echipamente si aproximativ tot atatea sunt in flota de inchiriere pe termen scurt (STR). In ceea ce priveste vanzarea de utilaje se colaboreaza cu toti finantatorii de pe piata, in functie de preferintele clientilor. Oricum, tranzactiile se deruleaza cu usurinta, intrucat Toyota ofera de cele mai multe ori si garantia de buy-back.
Stocurile sunt de evitat, mai ales ca amintirea crizei din 2008 este inca proaspata. In plus, pe langa transpaletele electrice, restul echipamentelor mai complexe si cu multe variante de configurare sunt greu de comandat in avans. Pentru a putea raspunde cu promptitudine clientilor, pana se livreaza utilajele de la fabrica, Toyota ofera echipamente din flota de inchiriere pe termen scurt, mai ales ca si acestea sunt relativ noi, avand o medie de varsta de trei ani. De precizat ca de fiecare data cand se comanda echipamente pentru flota de STR se aduc modele noi.
Al doilea an consecutiv cu depasire de plan
2017 a fost al doilea an la rand cu depasirea planului propus pentru Vectra Eurolift Service, importatorul Yale pe piata romaneasca. Astfel, pana la sfarsitul lui octombrie fusesera livrate deja 175 de unitati, in conditiile in care obiectivul pentru tot anul fusese stabilit la 180. Avand in vedere comenzile plasate pana la sfarsitul anului, 2017 urma sa se inchida cu 250 de echipamente, a declarat George Badescu, director general Vectra.
Cele mai solicitate au fost echipamentele electrice, destinate aplicatiilor de interior. Astfel, 2017 aduce cresterea vanzarilor de electrostivuitoare cu 18% si, in plus, au fost livrate si noua echipamente tip VNA, catre doi mari operatori logistici din zona de vest a tarii si catre doi producatori din domeniul farmaceutic, in Bucuresti.
La fel ca la ceilalti furnizori, segmentul LTR a continuat sa se dezvolte, avand o pondere de 25% din livrari, in conditiile in care in 2016 era de numai 15%. Si segmentul STR s-a dublat in 2017, astfel ca la sfarsitul lui noiembrie Vectra detinea 120 de utilaje in contracte LTR si 75 in contracte pe termen scurt. „Majoritatea echipamentelor din flota STR sunt fabricate dupa 2010, iar din 2017 a fost inceput procesul de innoire cu modele Yale 2017“, a explicat George Badescu.
Si livrarile Still au crescut cu peste 20% in 2017, cele mai multe solicitari venind de pe segmentul echipamentelor de depozit. „E-truck a fost din nou un succes pentru Still in Romania, ceea ce confirma recunoasterea performantei produselor si a calitatii service-ului. Tendinta ascendenta a solicitarilor de inchiriere va continua si in 2018, astfel ca vom investi in flota de echipamente pentru inchiriere“, a declarat Cristian Dolinski, director general Still Material Handling Romania.
Noutati pe toate gamele
Yale si-a imbunatatit in 2017 gama echipamentelor de depozit, lansand trei noi modele: transpaleta electrica cu catarg tip Pallet Stacker MS10-20, transpaleta electrica tip Rider Stacker MS16S si echipamentul de tractare cu operator pedestru de tip Tow Tractor. Toate acestea ofera beneficii in materie de eficienta si productivitate.
Still si-a adjudecat in 2017 doua dintre premiile IFOY Award, cu vehiculul inovator iGO Neo CX 20 si cu sistemul pentru incarcare si descarcare automata LiftRunner® C-Frame. Dintre noutatile prezentate anul trecut, gama Still OPX, care cuprinde noua order-picker-e si un autovehicul tractor, nu numai ca inlocuieste seria existenta, ci o si completeaza cu modele suplimentare, oferind clientilor echipamentul potrivit pentru aproape orice tip de aplicatie. OPX dispune de o capacitate de 2 t si poate fi dotat cu furci avand 2,4 m lungime. Intrucat se pot incarca doi paleti pe plan longitudinal, echipamentul poate fi folosit pentru transportarea bunurilor in plan orizontal, cu o viteza maxima de deplasare de 12 km/ora. Cu accent pe ergonomie, un alt aspect deosebit al seriei OPX este Still Easy Drive – volan nou dezvoltat, ergonomic si reglabil optional in inaltime, cu unitate de afisare si operare integrata. Unic pe piata este postul operatorului, cu amortizare pneumatica, ce se adapteaza greutatii acestuia, pentru a reduce oscilatiile. In cazul noilor stivuitoare rapide OPX 20 Plus si OPX 25 Plus se utilizeaza un tren de rulare cu cinci roti, care asigura permanent suficienta tractiune pe roata motoare, in special la deplasarea in curbe. Sistemul Curve Speed Control reduce viteza in viraj, in functie de unghi.
„O tendinta majora este e-mobilitatea, impreuna cu digitalizarea si automatizarea. Aceasta din urma a luat mare amploare in intralogistica, Still oferind deja sistemele de asistenta a operatorului, Fleet Manager si iGO Neo“, a precizat Dolinski.
Peste 80% din gama Toyota a fost innoita in 2016 si 2017, principalele optimizari fiind la nivel tehnologic. Dintre produsele noi se remarca order-picker-ul cu telecomanda (T Mote), care castiga cateva secunde la fiecare operatiune. Chiar daca echipamentul este mai scump decat unul clasic, prin productivitatea crescuta permite reducerea numarului de utilaje din flota si, implicit, a numarului operatorilor utilizati.
De asemenea, noul reach-truck Toyota a fost foarte bine primit de clienti. Echipamentul se remarca prin silentiozitate si manevrabilitate sporite comparativ cu generatia precedenta, iar sistemele de asistenta suplimentara fac si mai eficienta operarea. Catargele au fost reproiectate si se asigura acum cele mai mari inaltimi de ridicare cu cele mai mici inaltimi constructive. In plus, s-au crescut si capacitatile de ridicare, iar sistemul de control al ridicarii a fost imbunatatit si mai mult. Si seria noua de stivuitoare electrice de capacitate mare a fost imbunatatita la capitolul design si beneficiaza de inovatii tehnologice.
Din gama Jungheinrich, transpaleta electrica cu platforma (ERE) a fost unul dintre modelele nou lansate care s-au bucurat de succes in 2017. Incepe sa prinda pe piata tehnologia li-ion, iar avantajul Jungheinrich este ca isi produce singur bateriile li-ion si inclusiv redresoarele pentru acestea, la fabrica din Hamburg. „Durata de viata a bateriilor li-ion este de 8-9 ani, deci mai mare decat a celor pe acid. In plus, incarcarile de oportunitate se fac foarte rapid – in 30 de minute bateria se incarca la 50%, iar in 80 de minute, complet. Ponderea tehnologiei li-ion va creste rapid in urmatorii ani, iar pentru 2018 Jungheinrich estimeaza ca 10% din totalul echipamentelor electrice vor avea baterii li-ion. In urmatorii 15-20 de ani vom asista la o revolutie energetica, in conditiile in care marile tari europene si-au stabilit obiective importante in trecerea la motoare electrice in locul celor cu ardere interna pe mai multe segmente de piata“, a declarat Wihelm Molitor, director general Jungheinrich Romania.
Livrarile de utilaje second-hand completeaza volumele de vanzari
Vanzarile de echipamente second-hand s-au ridicat in cazul Toyota la numai 200 de unitati, pentru ca interesul nu a fost prea mare. „Cererea de inchiriere de echipamente in regim STR a fost foarte ridicata, astfel ca o parte dintre utilajele second-hand destinate vanzarii au fost trimise in flota de inchiriere. Este adevarat insa ca second-hand-urile pot fi foarte profitabile: echipamentele care au iesit dintr-un contract de inchiriere pe termen lung au toate reviziile facute la timp, sunt intr-o stare buna de functionare si pot fi comercializate la un pret foarte interesant atat pentru vanzator, cat si pentru client“, apreciaza Daniel Preda.
Jungheinrich si-a dublat vanzarile de echipamente second-hand in 2017. Cele mai multe utilaje comercializate au provenit din parcurile second-hand ale filialelor Jungheinrich din alte tari, dar si din buy-back de pe piata romaneasca. Cele mai cerute au fost tot stivuitoarele cu contra-greutate, atat electrice, cat si cu ardere interna, ideale pentru aplicatii usoare sau medii, in general la exterior. In paralel, fabrica de reconditionari de la Ploiesti lucreaza ca sectie a fabricii Jungheinrich din Dresda si a incheiat 2017 cu 800 de utilaje refurbisate. Obiectivul pentru 2018 este de a atinge 2.000 de echipamente reconditionate. De comercializarea lor se ocupa exclusiv Jungheinrich A.G., in Europa si nu numai.
Si in cazul Vectra vanzarile pe segmentul second-hand au urmat tendinta din anul precedent. Yale dispune de un stoc de utilaje la nivel european care deserveste dealerii din grup. Majoritatea solicitarilor a venit din partea operatorilor cu un regim scazut de lucru, pentru aplicatii usoare.
Service-ul se dezvolta direct proportional cu flota operata
Jungheinrich a angajat anul trecut 12 tehnicieni de service si acest ritm de crestere a echipei after-sales va continua si in anii urmatori, proportional cu marirea flotei aflate in operare la nivel national. Aprovizionarea cu piese de schimb se face rapid, in termen de 24 sau 48 de ore de la inaintarea comenzii, plus ca se mentine un stoc de piese si in tara.
Cei mai multi clienti vin din domeniul logisticii si industriei auto (productie de componente).
Au aparut tot mai multe cereri pentru proiecte complete – echipamente plus rafturi – si inclusiv automatizari si probabil ca o parte dintre acestea se vor concretiza in 2018.
Jungheinrich Romania a organizat in 2017 trei targuri, cu vanzare de echipamente noi si reconditionate, la preturi speciale. Rezultatele au fost peste asteptari, iar targurile urmeaza sa devina o traditie. Foarte interesant este ca au venit si clienti noi. In general la acest tip de manifestari se fac achizitii punctuale, de unul-doua utilaje, fiind atrasi clienti multi, mici si mijlocii, cu aplicatii usoare si medii.
Obiectivul pentru anul viitor este cresterea vanzarilor cu 30%. In ciuda volumelor mari comandate, fabricile Jungheinrich lucreaza la capacitate extinsa si reusesc sa mentina termenele de livrare in limite rezonabile. Oricum, cele mai solicitate configuratii se comanda pe stoc, pentru a putea raspunde rapid solicitarilor, si in 2017 acest lucru a ajutat mult vanzarile. In general se aduc pe stoc intre 40 si 50 de utilaje noi in total.
In septembrie 2017 s-a lansat si magazinul online de echipamente de manipulat. Pentru inceput au putut fi achizitionate utilajele mici, insa in perioada urmatoare oferta va fi extinsa cu echipamentele din ofertele speciale, precum si cu piese si consumabile. Digitalizarea este viitorul, asa ca trebuie dezvoltat acest segment, chiar daca acum nu are asa de mare cautare, este de parere Wilhelm Molitor.
Si Toyota Material Handling Romania a crescut masiv echipa de service, mai ales ca ofera suport tehnic si reparatii si pentru alte marci de echipamente. In prezent, numarul tehnicienilor a ajuns la 49 si inca se fac angajari. TMH are la nivel european un program de monitorizare a nivelului de satisfactie a clientilor pe componenta post-vanzare (Net Promoter Score), iar echipa din Romania este pe primul loc detasat. De altfel, incasarile din service si piese de schimb reprezinta aproximativ 40% din cifra de afaceri a TMHRO, in conditiile in care vanzarile au mers foarte bine. „Service-ul are o contributie insemnata si la activitatea de inchiriere si per total genereaza 80% din profit si 90% din reputatie. Nu este suficient sa cumperi un echipament bun; trebuie sa si lucreze in permanenta“, a explicat Daniel Preda.
Pe proiecte logistice complete, TMHRO se mandreste cu platforma logistica proiectata si montata pentru eMag (rafturi si echipamente), dar si cu noul depozit Coca-Cola de la Vatra Dornei.
Colaborarea cu Kalmar continua, iar asocierea este foarte utila, pentru ca au fost castigati clienti noi pentru Toyota dupa ce primul contact a fost pentru Kalmar. Numarul unitatilor vandute este mic, insa nici nu se poate vorbi de volume pe acest segment. Componenta after-sales este, de asemenea, foarte importanta.
Vectra a marit numarul tehnicienilor in 2017 si a achizitionat masini noi de service, echipate corespunzator, pentru a reduce timpul de interventie la client in orice zona a tarii la maximum 24 de ore. Aprovizionarea cu piese de schimb se realizeaza zilnic, iar stocul Vectra include consumabile, piese uzuale, anvelope. Valoarea totala a stocului este de aproximativ 250.000 de euro.
Pentru 2018 Vectra isi propune sa mareasca numarul echipelor mobile de service si sa creasca flota STR, pentru a putea acoperi toate solicitarile clientilor. Un proiect inedit il reprezinta organizarea si gazduirea Conferintei Dealerilor Yale din Europa, in februarie 2018.
Still ofera intretinere nu doar echipamentelor proprii, ci si multibrand, prin programul Service 4all. „Acest an de incertitudini fiscale este ingrijorator pentru intreaga economie si nu doar pentru industria in care noi activam. In general increderea in piata din Romania este in scadere. Consumul a fost elementul cheie in cresterea pietei din 2017 comparativ cu productia, in 2016. Cresterea investitiilor va fi cel mai bun raspuns la o schimbare radicala in ceea ce priveste economia. Investitiile sunt necesare pentru a asigura sustenabilitatea unui mediu economic sanatos“, a concluzionat directorul Still Material Handling Romania.
Still isi propune sa revolutioneze segmentul order-picker-elor cu noua generatie MX-X. Functia Optisafe ii confera echipamentului un al saselea simt in ceea ce priveste orientarea in interiorul depozitului, in conditiile in care poate naviga utilizand 255 de rute diferite programate si introduse in sistem. Practic, MX-X stie in permanenta unde se afla in depozit si care sunt obstacolele pe care le poate intalni, gratie unui sistem RFID cu emitatori de impulsuri, instalat in podea. Chiar si atunci cand se reorganizeaza depozitul (largirea culoarelor sau alte modificari), emitatorii pot fi reprogramati cu usurinta.
Atunci cand echipamentul este prevazut si cu senzor pentru detectarea greutatii incarcaturii, acesta poate circula in orice moment cu viteza maxima permisa, pentru a spori productivitatea. Cand nu este incarcat, order-picker-ul se poate deplasa…
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit