Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou sondaj realizat de Webfleet în rândul a 105 transportatori de top din Marea Britanie arată că aproape două treimi dintre respondenți anticipează că vor face reduceri de costuri în următoarele 12 luni.

Studiul realizat de Webfleet, soluția de gestionare a flotelor de la Bridgestone, se intitulează „The Cost of Doing Business” și poate fi descărcat gratuit.

Potrivit platformei Webfleet, sondajul a fost realizat în ianuarie 2023 prin intermediul unui chestionar online realizat de compania de consultanță Perspectus Global, în rândul a 105 de transportatori cu responsabilități decizionale pentru flotele de camioane și 105 respondenți pentru flotele cu vehicule grele.

Cifrele procentuale detaliate în raport reprezintă respondenții la sondaj care au oferit un răspuns exact (de exemplu, da/nu sau de acord/nu sunt de acord).

Când li s-a cerut să fie de acord sau nu cu afirmația „Ne așteptăm să reducem personalul din flota auto (spre exemplu, șoferi, manageri și administratori) în următoarele 12 luni pentru a reduce costurile”, 64% dintre respondenții din sectorul vehiculelor grele au fost de acord. În plus, 52% dintre cei cu flote de camioane grele au declarat că se așteaptă ca afacerea lor să se majoreze în următorul an.

Cu toate acestea, cea mai mare îngrijorare în rândul transportatorilor este creșterea costurilor.

Combustibilul se află în fruntea listei, fiind astfel una dintre cele mai mari cheltuieli de operare ale unei flote, citată de 69% dintre respondenți (73% dintre companiile cu flote de camioane, respectiv 64% dintre flotele de camioane grele). Îngrijorările au fost urmate de salariile șoferilor și orele suplimentare (49%) și SMR (41%). Potrivit Webfleet, creșterea costurilor cu energia reprezintă o altă problemă pentru 24% dintre companii.

De asemenea, Webfleet a constatat că cel mai mare obiectiv de economisire a costurilor a fost combustibilul, urmat îndeaproape de achiziționarea de vehicule – identificat de 33% și, respectiv, 29% dintre companiile de flote.

O altă constatare a sondajului a fost că 80% dintre respondenții flotelor de vehicule grele au indicat că presiunile legate de costuri au întârziat planurile lor de modernizare. Aceiași respondenți consideră că situația economică va întârzia electrificarea transportului rutier.

Printre constatările cheie privind flotele de vehicule:

– 75% au declarat că intenționează să cumpere anvelope mai ieftine, decât cele normale pentru a economisi costuri;

– 80% sunt de acord cu criza „costului vieții” care afectează negativ sănătate mentală a șoferilor;

– 73% sunt de acord că șoferii sunt supuși unei presiuni mai mari din cauza presiunilor existente în materie de costuri;

– 64% iau în considerare o schimbare de carieră;

– 74% recunosc că trebuie să își revizuiască sistemele și procesele actuale pentru a atenua stresul forței de muncă. Între timp, 71% dintre ei intenționează să introducă noi tehnologii pentru a contribui la atenuarea creșterii costurilor și a presiunilor operaționale.

Potrivit unui studiu realizat de Asociația Națională a Distribuitorilor și Importatorilor de Anvelope (Adine) din Spania, rata anuală a IPC a ajuns la 7,1 puncte față de 6% luna trecută.

De asemenea, conform aceluiași studiu elaborat pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INE), prețul anvelopelor a continuat să crească și în februarie înregistrând 13,1%. Aceasta este cu 0,6 puncte mai mare decât variația anuală din ianuarie și cu 7,1 puncte peste rata anuală a IPC de 6% din februarie.

„Această creștere se datorează, în principal, creșterii costurilor de producție, energie și transport, care nu oferă niciun răgaz și face necesară repercutarea acestei creșteri în prețul final al anvelopelor”,

a explicat Oscar Bas, secretar executiv Adine.

Cu creșterea înregistrată în a doua lună a anului 2023, prețul anvelopelor a crescut timp de două luni consecutive, după creșterea de 0,8% din ianuarie, ajungând la 2,5% în acest an, în timp ce luna februarie 2023 a înregistrat o creștere cu 5 zecimi față de aceeași lună a anului precedent.

Adine amintește că prețurile anvelopelor au încheiat anul 2022 cu o creștere de 12,7%, luând în calcul creșteri de 3,8% în 2021, 1,3% în 2020 și 0,7% în 2019.