Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pentru Aurora Pan Al activitatea a mers bine în ultima jumătate de an, în sensul că volumele chiar au crescut, așa cum declară directorul general Gelu Scurtu. Firma are cinci ansambluri și este transportator de casă pentru un producător de alimente, pentru care face doar curse interne. Vehiculele sunt de nișă, au o greutate totală de 15-18 t și o sarcină utilă de 8-9 t, deci sunt mai puțin întâlnite în România, iar clientul are nevoie de o astfel de configurație deoarece livrează cantități mai mici, 8-13 paleți/zi, și, la tarifele de la transport frigorific, de peste 1.000 de lei/cursa, nu merită să folosească un ansamblu de 40 t dacă jumătate din semiremorcă este goală. „Cu aceste tipuri de mașini lucrez de peste 25 de ani. Și acum mă gândesc să cumpăr unele cu dublă temperatură, dar este greu să găsesc șoferi noi pentru asta.“ Parcul auto urmează să fie înnoit, deoarece cea mai recentă achiziție a avut loc în 2014, când s-a trecut de la mărfuri generale la produse cu temperatură controlată. „Acum facem doar asta și așa am reușit să supraviețuim, deoarece este mai ușor să obții un preț bun.“ Cele mai multe curse ale Aurora Pan Al sunt locale, de la depozitele clientului din Ștefănești sau Bragadiru pe distanțe de 12-25 sau 30-40 km dus-întors, și mai rar de 300 km. În aceste condiții se fac 1-3 curse/zi, plătite tur-retur, deși marfă este pentru un singur sens și ocazional și pentru retur.

Firma clujeană Maxim Invest face preponderent transport de flori și lucrează mult pe relația Danemarca, astfel că managerul său, Călin Mateiu, a avut ocazia să afle de la partenerii de acolo cum a evoluat în martie prețul motorinei, în ce măsură se pot renegocia tarifele de transport și care este reacția statului în noul context economic provocat de conflictul din Ucraina.

Am aflat, astfel, că în primele două săptămâni de la invadarea acestei țări de către Rusia prețul motorinei a crescut în fiecare zi cu câte o coroană daneză (o coroană daneză este echivalentul a aproximativ 0,665 de lei) – apoi s-a anunțat că va scădea.

În condițiile acestea, firmele de transport din zona unde activează partenerii Maxim Invest au solicitat o întâlnire cu ministrul danez al transporturilor, care s-a și deplasat la fața locului și a garantat că nu vor fi sincope în aprovizionare, dar că, în ceea ce privește prețurile de pe piața internațională, nu are ce face, ci poate cel mult să propună în guvern plafonarea sau scăderea accizei ori a TVA.

Transportatorii danezi sunt de părere că cea mai bună soluție în aceste condiții este actualizarea cât mai deasă a tarifelor. „Noi avem în contracte o clauză de ajustare, la finalul fiecărei luni, a tarifelor în funcție de prețul motorinei. Mai exact, când facturăm ținem cont de prețul mediu din luna respectivă, publicat de asociația transportatorilor danezi. Iar acum transportatorii danezi vor ca indexarea să se facă o dată la două săptămâni, pentru ca tarifele să fie cât mai corecte dacă prețul se modifică atât de des ca în ultimul timp“, explică directorul general Maxim Invest.

Acesta a purtat zilnic discuții cu clienții în ultimul timp, iar cei din Danemarca au fost dispuși să renegocieze și la două săptămâni. Inclusiv unul în cazul căruia tariful se ajusta anual acum a acceptat o creștere de 10% și o modificare lunară. Mai greu este cu beneficiarii din România, unde se discută pentru fiecare cursă în parte, în ciuda crizei de capacitate de pe piață. „Probabil pentru că încă sunt firme mici care nu calculează corect costurile și acceptă să lucreze la orice tarif.“ Călin Mateiu nu crede că este suficient să se facă ajustarea tarifelor o dată la două săptămâni, săptămânal i se pare mai corect, iar zilnic este foarte greu, „deși am auzit și de variata aceasta, pentru că în transportul de flori din Olanda în Danemarca, de exemplu, procentul combustibilului în costul total de transport a crescut la un moment dat cu 50%, de la 8% la 12%, de la o zi la alta“.