Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cea mai recentă analiză realizată de Asociația Federală de Transport de Marfă, Logistică și Colectarea Deșeurilor BGL, cu participarea a 242 de firme de transport și logistică,  arată că pandemia a afectat situația economică a actorilor din domeniu din această țară și în al treilea trimestru din 2020 – dar încă sunt motive de optimism legate de viitorul acestui sector.

Starea de spirit a managerilor germani de transport și logistică a fost mult mai bună în toamna anului trecut decât în primele două trimestre, dar indicatorii economici ai firmelor lor încă erau foarte slabi.

Media vânzărilor și profitul operațional a crescut de la -41% în trimestrul anterior la -9,5%.

Față de aceeași perioadă, 15% dintre toate firmele chestionate și-au redus capacitatea flotei în al treilea trimestru, iar 5% au sporit-o. Tot în trimestrul al treilea, 29,5% dintre companii au raportat o scădere a vânzărilor față de trimestrul anterior, în timp ce 23% au crescut, 29% au apreciat rezultatele lor ca fiind la fel de slabe și 16%, ca fiind la fel de bune. În ceea ce privește gradul de utilizare a vehiculelor, acesta a scăzut pentru 26% dintre firme și a crescut pentru 22%.

19,5% dintre companii s-au luptat cu creșterea costurilor totale în al treilea trimestru din 2020, 21% cu cheltuielile mai mari cu personalul, 17% cu costurile mai mari cu vehiculele și 7% cu costurile mai mari cu motorina, iar circa una din șapte firme a avut probleme și cu plata serviciilor din partea clienților.

Intr-un interviu acordat revistei germane trans aktuell, René Reinert, proprietarul firmei Reinert Logistics, cu sediul in Loop, se arata ingrijorat de consecintele pe care le va avea asupra companiei sale, si nu numai, liberalizarea temporara a cabotajului pe fondul aparitiei coronavirusului.
Dupa circa o luna de la primele persoane depistate pozitiv in Europa, multe lucruri s-au schimbat la Reinert, o parte din personalul administrativ lucreaza de acasa, dar compania este stabila. Problema insa este liberalizarea cabotajului decisa de guvernul german, pana la 30 septembrie 2020, pentru a oferi suficienta capacitate de transport. Si asta pentru ca, in opinia lui René Reinert, sunt suficiente firme germane cu flote mari care pot acoperi capacitatea, iar multe dintre acestea au camioane trase pe dreapta din cauza scaderii volumelor din industria automotive sau a mobilei (de exemplu, Ikea si-a inchis activitatea), deci nu ar fi normal ca, in aceste vremuri dificile din cauza coronavirusului, sa le fie luate comenzile de catre firme din alte tari, ai caror soferi ar putea sa lucreze in Germania sapte saptamani in loc de cinci, si chiar vor vrea sa faca asta pentru a evita blocajele din vami si eventuala carantina care le-ar fi impusa la intrarea in tara de origine.
In ultimul timp Reinert schimba vehiculele intre ele, le aduce din zone unde numarul de comenzi a scazut si le muta acolo unde e cerere mai mare, cum ar fi in retail, dar din cele 770 de camioane proprii numai 600 sunt la lucru, deoarece piata, si din cauza cabotajului, a fost invadata de transportatori estici, asa cum remarca René Reinert. „Si nu avem nicio sansa sa concuram cu ei, deoarece nu lucram in aceleasi conditii.“
Managerul nu vede in niciun caz o criza de capacitate de transport in contextul pandemiei, in Germania existand suficiente firme si camioane pentru a raspunde cerintelor de acum. Dar daca se va putea face cabotaj mai usor decat pana acum nimeni nu poate estima ce oportunitati se deschid pentru firmele din alte tari si ce probleme vor avea cele locale.
In loc de conditii mai putin restrictive pentru cabotaj, René Reinert ar sugera timpi de lucru mai flexibili, pentru a se putea asigura aprovizionarea la final de saptamana.