Asociația olandeză de transport și logistică TLN se declară mulțumită de faptul că legiuitorii de la Bruxelles au ajuns la un acord privind revizuirea rețelei transeuropene de transport (TEN-T), că principalele orașe și artere de trafic olandeze sunt în rețea și că există cerințe mai stricte privind infrastructura de încărcare și alimentare și locurile de parcare securizate din rețea.
TEN-T este rețeaua europeană de infrastructură rutieră, aeriană, feroviară și maritimă, iar revizuirea ei implică o abordare în trei etape, pentru extindere treptată: o rețea centrală care urmează să fie finalizată până în 2030, o rețea centrală globală (până în 2040) și o rețea globală de transport (până în 2050).
Fiecare nivel al rețelei are cerințe (de exemplu, legate de securitate și interoperabilitate) care trebuie îndeplinite și, de asemenea, se stabilesc cerințe de durabilitate care presupun ca transportul mai curat și transportul intermodal să devină alternative mai serioase.
Și transportul rutier trebuie să ajungă mai durabil și mai sigur. De exemplu, noul Act european privind infrastructura de încărcare (AFIR) prevede că stațiile de încărcare și stațiile de alimentare cu biocombustibili trebuie amplasate la intervale constante de-a lungul rețelei TEN-T și că până în 2040 trebuie construite locuri de parcare securizate pentru conducătorii auto pe drumurile din rețeaua centrală extinsă.
Iar pentru a stimula și eficientiza transportul intermodal revizuirea TEN-T se axează pe dezvoltarea în continuare a terminalelor multimodale de marfă, care trebuie să îndeplinească standarde minime mai înalte, inclusiv în ceea ce privește infrastructura de încărcare și realimentare și facilitarea trenurilor de marfă mai lungi, de 740 m.
În cele din urmă, revizuirea TEN-T se concentrează asupra orașelor ca noduri urbane. De exemplu, cele cu peste 100 000 de locuitori trebuie să aibă un plan de mobilitate urbană durabilă până în 2027, care să includă proiecte concrete de promovare a mobilității fără emisii, de exemplu, prin creșterea sustenabilității transportului de mărfuri last mile. Finalizarea revizuirii TEN-T face parte din ultimii pași de dinainte de vacanța electorală de la Bruxelles, care începe în ultima săptămână a lui aprilie, când se dă startul campaniei electorale. Iar asociația TLN acordă acestor alegeri o importanță deosebită.
La fel ca majoritatea țărilor europene, Germania are ambiții pentru transferul mărfurilor de pe șosele pe intermodal, dar cele mai recente prognoze ale Ministerului german al Transporturilor, publicate la începutul lui martie 2023 și citate în analiza publicată recent de Upply (Overview of freight transport in Germany (upply.com)), nu indică o astfel de tendință.
Transportul de mărfuri din Germania se estimează că va crește ca volum cu 30% între 2019 și 2051, adică în medie cu 0,8% pe an – o creștere mai mică decât cea de 1,8%, din perioada 2010-2019 – în timp ce creșterea în tone-kilometri va fi mai mare, de 46%. În total se așteaptă să fie transportate în Germania 5,7 miliarde de tone și 990 de miliarde de tone-kilometru în 2051, comparativ cu 4,4, respectiv 679 în 2019.
Conform prognozelor ministerului, cea mai mare parte a creșterii îi va reveni transportului rutier, cu 34%, în timp ce transportul feroviar va crește cu 14%, iar cel navigabil va scădea, astfel că ponderea traficului rutier va fi în 2051 de 89% din volumul total, față de 86% în 2019.
Calculată în tone-km, ponderea transportului rutier va crește chiar cu 4%, de la 73% la aproape 78%, ca urmare a unei creșteri de 54% a valorilor din transportul rutier, față de 33% pentru feroviar – transportul pe căile navigabile se va menține. Iar distanțele medii se așteaptă să crească de la 156 km în 2019 la 174 km în 2051.
Creșterea ponderii transportului rutier se explică în mare măsură prin schimbarea structurală a naturii mărfurilor: în contextul tranziției energetice din Germania, ministerul anticipează o scădere accentuată a mărfurilor vrac și a produselor energetice (cărbune, cocs, produse petroliere, minereuri etc.), care se transportă în principal pe calea ferată și pe căile navigabile.
În schimb, se așteaptă o creștere puternică a fluxurilor pentru mărfurile transportate în mod tradițional rutier: colete (+200%), grupaje (+91%), bunuri cu amănuntul, în special produse alimentare și de lux (+29%) sau vehicule (+47%).
Văzând aceste previziuni actualizate, federația germană de transport rutier BGL a alertat instituțiile publice în legătură cu faptul că și de acum încolo, cel puțin până la mijlocul secolului, camioanele vor duce în continuare principala povară a transportului de mărfuri din Germania, și a salutat pragmatismul ministrului federal al transportului, care a decis să-și bazeze strategia pe realități și cifre, nu pe dorințe politice.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit