Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

La începutul lui decembrie a avut loc tradiționala conferință de Crăciun a asociației poloneze de transport și logistică TLP, la care au participat, alături de membrii săi, reprezentanți ai administrației guvernamentale și ai altor organizații similare și jurnaliști din presa poloneză generalistă și de specialitate. Cu această ocazie, președintele TLP, Maciej Wroński, a trecut în revistă anul care tocmai se încheie, arătând că a fost cel mai greu din istoria transportului rutier polonez, deoarece fiecare lună a adus noi pierderi pentru cele mai multe firme și unele dintre ele nu au supraviețuit. Mai mult decât atât, falimentele și restructurările au afectat chiar și transportatori care până de curând erau considerați lideri în industrie. Abia la început de septembrie situația a dat semne de îmbunătățire ușoară, iar unele companii au încetat să susțină transportul din alte venituri, dar încă nu au obținut profit, de aceea deocamdată este dificil de spus dacă acesta este sau nu un semn al unei redresări economice lente.

Cele mai mari probleme din industria transporturilor sunt, în opinia președintelui TLP, concurența neloială, lipsa de șoferi și barierele în calea angajării șoferilor din afara UE, precum și costurile sociale și economice în creștere asociate politicii de decarbonizare a UE.

Firmele din domeniu ar avea nevoie de intervenția statului în sensul reducerii, cel puțin temporare, a contribuțiilor de asigurări sociale, scurtării prin lege a termenelor de plată pentru transportul rutier și amânării introducerii de noi taxe pentru utilizarea drumurilor publice naționale.

Din ceea ce au spus oficialii prezenți la conferință, cel mai interesant lucru, în opinia TLP, a fost promisiunea de a continua să se lucreze la legea prin care se reduc temporar costurile cu forța de muncă (valoarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru șoferi), promisiune primită bine de transportatorii participanți la eveniment.

Pe 15 octombrie, Consiliul de Miniștri din Polonia a adoptat un document pe care asociația poloneză de transport și logistică TLP îl consideră important pentru viitorul economiei țării, și care vizează strategia privind migrația pentru perioada 2025-2030. Este, de altfel, un document foarte așteptat de industria de transport și logistică, deoarece politicienii declaraseră anterior că după ce guvernul îl va adopta se va relua procesul de eliberare a vizelor pentru angajații din afara UE recrutați ca șoferi – proces blocat de câteva luni.

TLP amintește că aproape 60% dintre șoferii firmelor poloneze care fac transport internațional sunt cetățeni extracomunitari, mai ales din Ucraina, Belarus, Georgia, India și Filipine, și că fără aceștia companiile își vor înceta activitatea, din moment ce tot mai mulți conducători auto ajung la vârsta pensionării, iar tinerii din Generația Z nu sunt atrași de această meserie.

Migrația forței de muncă face obiectul unuia dintre cele opt capitole ale strategiei, ce definește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească angajații din afara țării: să aibă cetățenia unei țări OCDE sau a unei țări cu care Polonia sau UE au semnat acord de readmisie care este pus efectiv în aplicare, să aibă abilități unice, înalt specializate sau să nu se poată găsi un angajat cu abilitățile necesare și unice în Polonia, să primească un salariu lunar cel puțin comparabil cu cel al angajaților polonezi dintr-o anumită industrie, pentru a nu crea concurență neloială, și cererea să fie depusă de un angajator care are investiții strategice în Polonia, pentru economie sau apărare națională.

Un element separat care vizează recrutarea de angajați cu înaltă calificare este așa-numita carte albastră, punerea în aplicare a legislației UE în Polonia.

TLP este de părere că primele două condiții sunt imposibil de îndeplinit în transporturi și că îndoieli există și în privința ultimului punct, pentru că nu se știe dacă politicienii și administrația consideră companiile de transport ca fiind de importanță strategică pentru economie sau pentru apărarea statului.

Prin urmare, în timpul panelului de deschidere al Forumului European pentru Idei Noi, Maciej Wroński, președintele TLP, a întrebat trei miniștri prezenți la discuții dacă ar trebui să înceapă să fie închise firme poloneze de transport.

Mai ales că, în afară de blocarea procesului de recrutare a angajaților străini, există probleme în păstrarea personalului actual, iar procedurile de prelungire a permiselor de ședere, care durează până la un an și jumătate, elimină șoferii străini ce lucrează de câțiva ani pentru firme poloneze. TLP nu este mulțumită de această nouă strategie privind migrația – dimpotrivă, crede că ea va fi pe placul competitorilor din alte țări – și declară că va lua măsuri pentru ca ea să fie corectată astfel încât să țină cont de nevoile industriei.