Jean-Baptiste Djebbari, secretar de stat in Ministerul Transporturilor din Franta, are in vedere, asa cum citeaza Bus et Car, mai multe scenarii privitoare la iesirea din izolare, in functie si de ce se face in alte tari ale lumii. In acest sens el a avut o intalnire cu omologul sau din Coreea de Sud in care au convenit sa comunice activ pe viitor despre modalitatile de a combate virusul si in care oficialul francez a cerut informatii despre strategiile adoptate pana acum de guvernul de la Seul, din moment ce acestea sunt considerate exemplare la nivel international.
Si, pentru ca intr-adevar multe tari se intereseaza de masurile luate in Coreea de Sud pentru a prevenit raspandirea Covid-19, reamintim cateva dintre ele.
Coreea de Sud nu a restrans tranzitul intre regiuni si nu a suspendat transportul in comun, dar nici nu a inregistrat niciun caz de propagare a virusului prin folosirea acestuia. Insa cooperarea activa a populatiei pentru respectarea regulilor de distantare sociala a contribuit in mare parte la oprirea propagarii virusului. In mijloacele de transport in comun asta s-a facut prin dezinfectarea suprafetelor si prin blocarea anumitor spatii pentru a se respecta distanta dintre pasageri, iar acestia poarta, in cea mai mare parte, masti, si au avut grija sa limiteze interactiunea cu ceilalti calatori.
In plus, existand deja experienta unor situatii similare din trecut (SARS in 2003 si MERS-CoV in 2015), in Coreea de Sud populatia a fost testata masiv folosindu-se teste rapide, care dureaza 10 minute, iar epidemiile din trecut au facut ca legislatia sa se modifice intre timp pentru a putea fi afectata temporar viata personala a cetatenilor si a permite determinarea parcursurilor persoanelor infectate si izolarea celor ce au putut fi contaminate prin contactul cu ele.
Pe fondul pandemiei de Covid-19, Asociatia Internationala pentru Transport Public (UITP), Uniunea Internationala de Transport Rutier (IRU), Polis, EuroCities si Comunitatea pentru Transport Feroviar si Infrastructura (CER) au inaintat o scrisoare comuna Comisiei Europene si Parlamentului European, solicitand suport urgent pentru industria de transport public.
„Pentru a asigura continuitatea activitatii, autoritatile competente trebuie sa asigure disponibilitatea echipamentului medical necesar pentru companiile de transport, astfel incat acestia sa-si poata proteja angajatii si pasagerii”, se arata in scrisoare.
Oricum, operatorii de transport urban si regional din mai multe tari europene (inclusiv din Romania) au implementat deja o serie de masuri pro-active, prin instalarea de aparate cu dezinfectanti in autobuze, instituirea unui program strict de curatenie si igienizare a vehiculelor sau izolarea suplimentara a postului de lucru a soferului.
UITP, IRU, Polis, EuroCities si CER avertizeaza asupra impactului economic si financiar pe care pandemia o are asupra sectorului de transport public, in conditiile in care incasarile s-au redus cu aproximativ 85% si au aparut costuri suplimentare generate de implementarea masurilor aditionale de igiena si de distantare sociala in vehicule, dar si la nivelul retelei (statii, autogari). In aceste conditii, este necesara adoptarea unei flexibilitati bugetare, astfel incat autoritatile locale sa poata raspunde adecvat la criza.
Fondul Monetar International (FMI) a avertizat, de asemenea, ca in contextul crizei Covid-19 se impun masuri dedicate, in plus fata de traditionalele imprumuri de urgenta. „Suntem intr-o situatie fara precedent, in care pandemia s-a transformat intr-o criza economica si financiara”, a declarat Kristalina Georgieva, director executiv FMI.