Litera A cu săgeată, care de zeci de ani a făcut cunoscute camioanele Arcese pe drumurile italiene și europene, acum dispare, lăsând loc pentru numele complet al companiei de transport și logistică, evidențiat ca întotdeauna pe un fundal roșu. Așa arată noul logo, care din noiembrie 2020 va apărea treptat pe camioanele și remorcile companiei, începând cu noile autotractoare cu GNL și continuând cu cele 200 de semiremorci care vor fi livrate în 2021. Până în 2040, noua siglă va apărea pe întreaga flotă. Aceasta este a treia modificare a siglei companiei de la înființarea din 1966. „Am simțit dorința de a marca un nou pas. Am vrut ca noul logo Arcese să transmită abordarea noastră asupra identității mărcii în întreaga Europă: conectat cu valorile și trecutul nostru, dar și orientat spre viitor, deci în conformitate cu modelul nostru de afaceri. Cred că noul design, care revizuiește marca noastră istorică într-o cheie modernă, rezumă perfect acest concept”, explică Matteo Arcese, președintele executiv al Grupului.
Șase asociații germane de transport și logistică (AMÖ, BGL, BIEK, BGL, BWVL și DSLV) trag un semnal de alarmă cu privire la o posibilă măsură a guvernului federal privind carantinarea străinilor care intră în Germania dintr-o țară considerată expusă riscului, care ar putea afecta și șoferii de camioane. Perspectiva ca șoferii care au fost într-una dintre aceste țări mai mult de 72 de ore (sau trei zile) să fie supuși obligației de carantină, a determinat cele șase asociații să scrie o declarație comună împotriva acesteia, atrăgând atenția că măsura care ar viza nu numai șoferii de camioane, ci și alți lucrători din transporturi, precum conductorii de tren și piloții de avioane, ar avea „consecințe dezastruoase” asupra logisticii. Asociațiile explică faptul că se poate întâmpla adesea ca un șofer să stea peste trei zile într-o țară străină pentru a respecta timpii de conducere și de odihnă. Mai mult, nu este clar cum ar trebui să petreacă această carantina șoferii străini în Germania, fără cazare adecvată, fiind evident că nu pot face acest lucru în cabina camionului (unde este interzisă chiar și petrecerea odihnei săptămânale regulate), arată TrasportoEuropa. În cele din urmă, asociațiile reamintesc că până acum nu au existat focare de Covid-19 atribuite șoferilor de camioane, astfel încât normele actuale pot rămâne în vigoare.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit