Protestul șoferilor de camion din Coreea de Sud s-a încheiat, după ce aceştia au ajuns la un acord cu guvernul în privinţa nemulţumirilor legate de salarii şi a preţurilor crescute de carburanţi.
Timp de opt zile transportatorii au blocat drumurile şi au făcut demonstraţii în porturile şi zonele industriale ale ţării. Pentru această perioadă autoritățiile au estimat pierderi de 1,2 miliarde de dolari.
Greva demarată de șoferii de camion sud-coreeni le-a garantat o rată de transport de marfă, un venit minim și o inflație mai mare. Prețul de combustibil mărit i-a afectat cel mai mult pe șoferii-patroni, categoria de lucrători independenți.
În urma negocierilor, transportatorii au încheiat greva și s-au întors de miercuri, 15 iunie, în câmpul muncii.
Oficialii Ministerului Transporturilor s-au declarat „ușurați” că Sindicatul Solidar al Șoferilor de Mărfuri a decis să încheie greva.
În Europa de Est, pe fondul scumpirii prețurilor la carburanți transportatorii bulgari și cei români au anunțat organizarea de acțiuni similare.
Datorita contractelor pe care transportatorii romani le au cu marile case de expeditii din vestul Europei, pe soselele noastre au inceput sa apara – chiar daca de fapt circula mai mult in strainatate – configuratii de vehicule care pana mai ieri erau straine de preferintele firmelor autohtone. Una dintre acestea este ansamblul format din autocamion Mercedes-Benz si remorca tandem cu cutii mobile Schmitz, cu volum util de 116 m3, iar cumparatorul este Oprean SRL.
Firma din Sebes a facut prima astfel de achizitie anul trecut, iar intre timp a ajuns la 28 de unitati, din care ultimele sase au intrat in paine la jumatatea lui august. Sasiul ii apartine transportatorului, iar cutiile mobile, din care unele sunt cu prelata, iar altele, cu faguri, sunt ale clientilor.
In afara de avantajul clar al volumului util mai mare chiar si decat al unei semiremorci mega, aceste ansambluri permit si economii de timp, deoarece, cand camionul ajunge la client, nu mai asteapta sa fie descarcata cutia mobila care-i este atasata, ci o lasa cu totul acolo, iar cea pe care trebuie sa o preia la retur asteapta deja incarcata. Este o solutie foarte des intalnita in Germania, iar transportatorul roman a apelat la ea tocmai datorita unor case de expeditii de acolo, care au specificat clar in contract configuratia de care au nevoie.
"Aceste case de expeditii incheie contracte ferme pe 4-5 ani si, avand volume foarte mari de transport, gasesc ca este mai rentabila folosirea tandemurilor. Iar daca vom …..
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit