Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cea de-a treia ediţie a festivalului Truck Tuning Art s-a încheiat după trei zile de paradă, expo, muzică şi interacţiune cu toţi pasionaţii de camioane puternice, camioane vopsite în culori speciale, pictate tematic şi înfrumuseţate la interior.

Anul acesta s-au prezentat în Cetatea din Alba Iulia aproape 145 de camioane, câteva vanuri şi un autocar, dovadă că „mania transformărilor și a tuning-ului a cuprins și segmentul de 3,5 tone, cât şi, pentru prima dată, și transportul de persoane, având un operator care are un autobuz pregătit așa cum trebuie pentru party”, a declarat Florin Tomuţa, preşedintele TTA.

Câştigătorii din acest an au fost în parte aceiaşi de anul trecut, unii în altă ordine decâr în 2022, dar au existat şi multe surprize.

„Sunt extrem de mulțumit că totul a fost așa cum am plănuit, foarte multe camioane și foarte multă lume bună. Eram sigur că, la un moment dat, vom observa o creștere, nu doar cantitativă, cât și calitativă a camioanelor care sunt pregătite pentru astfel de show-uri și nu numai. De la an la an se naște acea concurență benefică între participanți, deoarece fiecare vine, vede un alt camion mai frumos, mai bine dotat și apoi încearcă să aducă un camion şi mai bine echipat, fiecare încearcă să îşi autodepaşească propriile camioane şi ale altora.”

Marii câştigători au fost FIV TRANS – care, pe lângă multe premii I, II sau III, a luat şi „Best Truck of the Show”, desemnat noul camion „Iron Man” – şi Nunucu din Suceava, care a luat Premiul de Popularitate. Suceveanul a câştigat inima publicului cu un camion turqouise, care reprezintă visul oricărui şofer de camion: să transforme un camion vechi, cu peste un milion de kilometri, care poate ar fi luat drumul dezmembrării, într-o piesă specială a unei flote, un camion care fură ochii trecătorilor, bine vopsit, special, cu multe accesorii de calitate şi un interior original, bine executat, elegant şi distinctiv.

Pe lângă multe altele, Florin Tomuţa este convins că rolul acestei competiţii din Alba-Iulia este de a face publicitate meseriei de şofer profesionist şi lumii transporturilor. „Vrem ca oamenii să vadă și o altă față a transportului rutier de marfă, care, până la urmă, nu înseamnă doar curse, logistică, aglomeraţie pe şosele sau doar niște lucruri extrem de reci, ci înseamnă și pasiune, iar atunci când există pasiune în ceea ce faci, șansele ca lucrurile să iasă extrem de bine sunt foarte ridicate.”

Despre castigatorii competitiei de anul trecut puteti vedea mai multe la linkurile de mai jos:

Pentru ca expoziția să fie completă, un camion american a ajuns și la Alba Iulia spre încântarea copiilor care au văzut astfel de exponate doar în filme. Mihai din Constanța, care a lucrat în Canada în ultimii 4 ani, s-a retras în Europa cu tot cu camion, care lucrează acum pentru transportul mașinilor de Formula 1 la competiții sau participă el însuși la evenimente și competiții pentru camioane.

De altfel,  în Europa un astfel de autotractor nici nu ar fi posibil de folosit, ca urmare a nevoii de a avea o remorcă specială, adaptată astfel încât să nu depășească lungimea maximă admisă

Peterbilt-ul cu mai mult de 20 de ani în spate a fost configurat în Canada în veritabilul stil Route 66, cu evacuări masive, cromate, care aduc aminte de dubla lor utilizare în timpul prohibiției. Motorul de 600 CP și transmisia automată cu 18 trepte de mers înainte asigură un consum de doar 27-28 l la 100 km, după cum pretinde Mihai, care mai spune că greul american se descurcă bine pe drumurile europene, chiar dacă are altă rază de bracaj și alte repere de orientare în trafic, ca urmare a dimensiunilor autovehiculului. Rezervorul are doar 600 l, astfel că nu duce după el o greutate prea mare și nici șoferul nu e prea stresat că trebuie să alimenteze des.

Mihai a fost prezent cu același camion și la competițiile de frumusețe pentru camioane organizate în trecut de UNTRR mai întâi la Cluj și apoi la București. „Competiția din acest am este peste cele organizate anterior. Cine a avut ideea de a aduce camioanele în Cetatea Alba Iulia a avut fler, pentru că arată foarte bine cmioanele aici. Și publicul este minunat. Ne trebuie și nouă, în România, evenimente la care copiii să fie atrași să vină să vadă camioanele, să le placă și să vrea să ducă mai departe această meserie, așa cum se întâmplă și în alte țări. Am văzut aici copii țopăind de fericire în fața camionului, mai că îi venea să îmbrățișeze și să sărute camionul. De astfel de copii avem nevoie care să ducă pasiunea mai departe.”