Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Exclusive Car este la a doua participare la TTA, anul acesta camionul MAN TGX Lion’s Pro Edition înscris în competiție având câteva noutăți în premieră. Dintre acestea, parasolarul luminat atrage atenția încă de la început, alături de barele transversale, de asemenea, luminate. Grila interioară a fost vopsită, în rest păstrându-se design-ul original MAN. Pentru un efect special au fost montate 8 „tromboane”.

În partea din spate au fost aduse mai multe modificări – capacul șasiului, o închidere la motor, închidere de șasiu, bară, stopuri etc. – toate fiind făcute in-house, iar pentru următorul an în spate urmează să fie făcute și alte optimizări. „Ne dorim să păstrăm o linie originală, curată, fără să încărcăm camionul prea mult“, a explicat Cătălin Căpraru, administratorul Exclusive Car.

Interiorul – unde s-a mers pe aceeași linie minimalistă – a fost complet refăcut, cu piele alcantara în spate și pe laterale, cu bordul, frigiderul și caseta de la frâna de parcare vopsite în aceeași nuanță de roșu ca și exteriorul vehiculului. S-au pus suplimentar și două boxe de bass.

Tuning-ul a costat aproape jumătate din prețul camionului și a presupus un an de muncă. „Pasiunea pentru camioane necesită timp și, din păcate, acesta nu este niciodată suficient. Ne dorim însă să participăm la TTA și chiar am licitat pentru tricoul ediției a patra, care a fost și prima prezență Exclusive Car la acest eveniment. Pe lângă semnificația tricoului în sine, licitația a fost organizată pentru un caz social, așa că ne-am dorit să contribuim cu ceva pentru un şofer la nevoie.“

Administratorul Exclusive Car este de părere că oamenii trebuie să rămână aproape și să se ajute între ei mai ales la greu. Piața de transport nu merge extraordinar; este destul de volatilă în prezent, asta și din cauza schimbărilor legislative. RO e-Transport recent introdus dă bătăi de cap tuturor cărăușilor, pentru că trebuie să fie atenți la respectarea traseelor declarate în aplicație, la monitorizarea acestora și la recepționarea codului UIT de la organizatorul transportului, iar sancțiunile pentru nerespectarea legii sunt destul de mari. A intrat în vigoare e-Factura, va intra și e-TVA, iar toate acestea generează costuri suplimentare și timp în plus care trebuie alocat. Pe de altă parte, mărfurile nu mai circulă așa de mult la intern și lucrurile chiar s-au mai complicat puțin față de 2023, având în vedere că s-au redus și importurile, pe fondul scăderii consumului național. Tarifele de transport sunt în continuare mici, iar faptul că prețul motorinei se menține la un nivel constant confirmă lipsa cererii. Operatorii se concentrează pe consolidarea business-urilor mai degrabă decât pe expansiune și aleg să se orienteze și spre alte domenii adiacente transportului. De exemplu, Exclusive Car are în plan dezvoltarea componentei de depozitare ca un serviciu suplimentar oferit clienților de transport, după ce anii trecuţi a investit într-un atelier de service specializat. În acelaşi timp, după pandemia Covid 19, Exclusive Car a investit în panouri fotovoltaice pe care le-a montat pe acoperişurile clădirii de birouri, service-ului şi ale spaţiilor de parcare disponibile în curte, devenind şi prosumator. În prezent compania din Băicoi doreşte să-şi extindă investiţiile în domeniul energiei odată cu o uşoară reducere a activităţii de transport.

Scania a adus la TTA Ediţia Specială “Frost” & “Fire”, din cele 50 de unităţi Frost produse de Svempa fiind adus un exemplar unicat, pentru expoziţie, fără şa de cuplare şi cu o fantă decupată din caroseria cabinei astfel încât noaptea să poată fi vizibil puternicul V8 frumos iluminat. De asemenea, Scania a prezentat prima unitate “Fire” din cele 50 care urmează să fie puse în producţie şi vândute.

Compania suedeză de transformări a camioanelor Svempa Bergendahl a creat Ediţia Limitată unică Scania V8 “Frost” şi “Fire” în urmă cu câţiva ani. Seria “Frost” a fost produsă în 50 de unităţi, deja vândute în întregime. Seria “Fire” abia a fost pusă în vânzare, de la evenimentul din Alba Iulia urmând să plece la un alt truck show care va avea loc în Ungaria în această săptămână.

Trebuie spus că au fost déjà câţiva transportatori la Alba Iulia care şi-au dorit să plece acasă cu exemplarul “Fire”, însă acesta era déjà rezervat pentru alte evenimente, o eventuală livrare urmând să fie posibilă abia după câteva luni.

Camioanele Serie Limitată pot fi comandate cu o mulţime de elemente stilizate de interior şi exterior precum jantele, scaunele de piele, volanuk, mânere, covoraşe şi multe altele.

Modelele proiectate de designerul Svempas AB Jan Richter au o vopsea specifică, mată, cu modele unice https://youtu.be/o-o6J7dpSxEalbastru gri-petrol/albastru pentru seria “Frost”, respective nuanţe de portocaliu pentru seria “Fire”.
Marca Svempas a fost achiziţionată de Scania în 2021, însă Svempas îşi va continua operaţiunile sub numele companiei.