Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Valoarea activelor totale deţinute de operatorii de transport urban a scăzut în 2021, de la 586,92 de milioane de euro (în 2020) la 576,31 milioane de euro, potrivit unei analize făcute de revista Tranzit. Principalul motiv îl reprezintă scoaterea din uz a mai multor autobuze vechi, aflate în proprietatea companiilor, pe măsură ce flotele au fost înnoite cu vehicule noi, ecologice, achiziţionate de către municipalităţi.

Ponderea cea mai mare a activelor o are STB SA, valoarea totală a acestora ridicându-se la 294,97 milioane de euro, adică 51,2% din total. Compania bucureşteană şi-a crescut portofoliul cu 1,82% faţă de 2020. Următoarele patru poziţii sunt ocupate în ordine de CTP Cluj, cu 58,03 milioane de euro (-6%), RATBV, cu 23,64 milioane de euro (-4,54%), STP Timişoara – 21,56 milioane de euro (+40%) şi Tursib, cu 19,85 milioane de euro (-21%).

După ce mai mulţi ani la rând balanţa dintre datoriile cumulate şi creanţele cumulate a înclinat tot mai greu în favoarea primelor, 2021 reprezintă încă un an de optimizare. Astfel, la finele anului trecut, balanţa cumulată era de -72 milioane de euro faţă -83,89 milioane de euro în 2020, păstrându-se astfel ritmul de reducere a datoriilor cu aproximativ 10 milioane de euro per total per an. Opt operatori au avut o balanţă pozitivă între creanţe şi datorii anul trecut, la fel ca în 2020. Este vorba despre STB, ETA Râmnicu Vâlcea, Ali Trans Com Călăraşi, Microbuzul Botoşani, Urbis Baia Mare, Meditur, Transloc Târgu Jiu şi Transport Public Urban Drobeta, ultimul intrat pe plus în 2021.

Anadolu Automobil Rom, importatorul Karsan in Romania, a livrat 5 minibusuri electrice Jest catre Primaria Sibiu. Vehiculele au intrat in flota operatorului public Tursib, care le va utiliza pe Linia Verde din centrul istoric al orasului.

“Am fost plăcut impresionată de livrarea minibuzelor înainte de termenul contractual, astfel ca putem să le punem în circulație mai repede decât prevăzut, în luna august. Până atunci, societatea de transport public se va ocupa de înmatricularea lor și pregătirea pentru circulația pe traseu. De asemenea, vom supune aprobării Consiliului Local traseul, stațiile și frecvența de circulație pe această linie. Sibienii, dar și turiștii, vor avea astfel din august o alternativă ecologică la transportul cu mașina personală în zona centrală și sper să utilizeze cât mai mult aceste microbuze pentru a degreva centrul istoric de mașinile parcate”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele 5 minibuze electrice, avand o capacitate totala de 24 de locuri, sunt echipate cu motoare electrice BMW si au o autonomie de 160 km. Vehiculele sunt dotate cu computer de bord, ecrane de informare în interior și camere video la interior și exterior, WiFi, sisteme de climatizare si rampe pentru accesul persoanelor cu handicap.