Parchetul din Livorno a incheiat ancheta desfasurata impotriva unei companii de transport rutier care a realizat o frauda cu privire la restituirea accizelor la motorina. Dupa cum explica anchetatorii, „verificarile au confirmat falsitatea cererilor de restituire si, prin urmare, utilizarea de catre societate a unor credite fiscale false pentru a compensa in mod nejustificat aproximativ 400.000 de euro TVA si alte taxe, in doi ani.
Anchetele au scos la iveala modul in care compania de transport rutier, in ciuda prezentei unor acte specifice de negare a Biroului Vamal, a procedat la compensarea nejustificata, afectand atat activitatea Trezoreriei, cat si a operatorilor onesti din sector, prin concurenta neloiala.”
La finalul anchetei, procurorul a dispus confiscarea bunurilor si a banilor pentru un total de 400.000 de euro. In timp ce ancheta era in curs de desfasurare, compania a inceput procedurile de faliment, arata Trasporto Europa.
La 20 iulie 2020, Garda Financiara din Florenta a incheiat o lunga investigatie desfasurata asupra unor companii toscane care au bugetat achizitii false de combustibil pentru un total de 75 de milioane de euro, cu scopul evitarii platii TVA. Ancheta, coordonata de procurorul adjunct din Florenta, Fabio Di Vizio, a inceput la sfarsitul lui 2018, dupa verificari efectuate in cinci companii de transport si logistica din provincia Florenta, care operau pentru un consortiu din Pistoia. Anchetatorii au descoperit ca achizitiile de combustibil au fost doar pe hartie, contabilizate prin facturi emise de o companie din Prato.
Aceste facturi false au permis accesarea creditelor pentru finantarea TVA, arata Trasporte Europa. Pentru a justifica consumul de combustibil diesel „fantoma”, firmele au emis facturi, de asemenea, pentru servicii inexistente, catre sase companii ucrainene de transport rutier, in regim de scutire de TVA. Datorita acestui mecanism, firmele toscane au reusit sa primeasca de la stat opt milioane de euro credite pentru finantarea TVA inexistent. La sfarsitul anchetei, Finantele au confiscat preventiv active in valoare totala de opt milioane de euro din companiile implicate si din conturile curente a sapte dintre reprezentantii legali si directorii lor. Printre activele confiscate se numara si doua vehicule comerciale.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit