Pe 19 martie 2011 a fost trimis din China (Chongqing) spre Europa (Duisburg, Germania) primul tren de containere de mare viteză, pe o distanță de 11.000 km, parcursă în 16 zile. De atunci peste 33.000 de trenuri container au călătorit din China în Europa și înapoi, iar transportul feroviar de mare viteză (HSR) continuă să joace un rol din ce în ce mai important în logistica internațională și deservește un număr tot mai mare de destinații, așa cum arată AsstrA-Associated Traffic AG.
Vladislav Martin, șeful Diviziei de Transport Feroviar de marfă China-UE în cadrul acestei companii, consideră că HSR, ca alternativă la transportul maritim și aerian, a dus comerțul internațional la următorul nivel, făcând posibil ca producătorii de electronice și bunuri de larg consum să livreze produse din China către Europa rapid și în siguranță. Statisticile AsstrA confirmă cererea în creștere a acestui serviciu alternativ, în primele trei trimestre din 2021 compania expediind 2.800 de TEU prin HSR din China către UE.
Cele mai populare destinații din Comunitate pentru clienții AsstrA care comandă livrări HSR din China sunt Polonia, Republica Cehă, Germania, Ungaria și Italia, iar timpul de livrare door-to-door este cuprins între 25 și 35 de zile. Dar Grupul organizează transport în toate țările europene, cea mai lungă rută China-UE acoperind 13.000 km, până la Madrid (Spania).
În 2021, Franța a apărut și ea pe lista destinaților HSR din UE, pentru mărfurile din China, AsstrA organizând prima sa livrare de acest fel pentru un client.
Echipa AsstrA din Shanghai lucrează direct cu operatorii de trenuri pentru a evita intermediarii, a optimiza costurile și a asigura un lanț de aprovizionare transparent. Specialiștii companiei oferă servicii suplimentare, cum ar fi transportul pe primul și ultimul kilometru, suportul vamal, deconsolidarea și consolidarea și supravegherea încărcării mărfurilor în containere.
Dar AsstrA oferă transport HSR din China și către o mare varietate de destinații CSI – Rusia, Belarus, Kazahstan și Uzbekistan – echipele sale locale primind mărfuri în stații și aranjând livrarea door-to-door la depozitul destinatarului, așa cum explică Ekaterina Voronova, șeful Diviziei de Transport Feroviar de Marfă China-CSI.
Trenurile de containere de mare viteză urmează rute specifice pentru a minimiza timpul de tranzit, iar clienții din industriile modei, frumuseții, high-tech și auto apreciază la ele în special termenele de livrare rapide. În cazul în care este necesar transportul către o stație care nu este deservită de trenuri containere, experții companiei pot organiza livrarea rutieră de mărfuri sau transporturi simple/încărcate cu vagoane de la stațiile de sosire a trenurilor container de mare viteză.
Cele mai multe mărfuri HSR China-CSI ajung în Rusia, livrările fiind către stațiile Ekaterinburg-Tovarny și Shushary din Sankt Petersburg și hub-urile din Moscova (Vorsino, Bely Rast, Elektrougli, Kresty, Khovrino, Selyatino).
Echipa AsstrA poate trimite trenuri dedicate clienților din orice stație, cu un volum de 50-60 de containere de 40′. În total, grupul a organizat transportul a peste 6.000 de TEU-uri cu trenuri containere de mare viteză din China către țările CSI din ianuarie până în septembrie 2021.
În plus, pe 18 noiembrie 2021, AsstrA urma să trimită un tren container de mare viteză, cu 44 de containere, exclusiv cu bunurile clienților săi, din Changsha spre Vorsino (Moscova), cu o durată estimată de călătorie de 20-25 de zile. Echipa China Rail CIS din Moscova va asigura recepția și eliberarea containerelor și va organiza livrările la clienți.
Și în Ucraina interesul pentru transportul HSR din China crește rapid, așa cum remarcă Irina Zaika, expeditor al Diviziei de Transport Feroviar de Marfă China-CSI. Dacă există probleme cu rezervările la trenurile HSR care merg în UE, gara Kiev Liski rămâne o destinație alternativă excelentă. Locația convenabilă a Ucrainei face posibile livrările last mile într-un timp scurt, iar echipa AsstrA este pregătită să proceseze documentele de reexport în deplină conformitate cu regulile actuale.
Asociația Producătorilor de Automobile Europene (ACEA) salută acordul încheiat între Uniunea Europeană și Regatul Unit cu privire la viitoarele lor relații comerciale. Acest acord este o mare ușurare pentru producătorii europeni de automobile, permițând sectorului să evite efectul catastrofal al unui Brexit fără acord. „Nu există altă industrie mai strâns integrată decât industria auto europeană, cu lanțuri de aprovizionare complexe în regiune”, a explicat directorul general al ACEA, Eric-Mark Huitema.
ACEA observă totuși că nu poate face o evaluare completă a implicațiilor acordului până când toate detaliile tehnice nu vor fi publice. “Impactul unui Brexit fără acord asupra industriei auto din UE ar fi fost pur și simplu devastator, așa că suntem în primul rând extrem de ușurați că s-a ajuns la un acord înainte de expirarea perioadei de tranziție”, a declarat Huitema. „Cu toate acestea, provocările majore rămân în continuare, deoarece comerțul cu mărfuri va fi puternic afectat de barierele unor noi proceduri vamale care vor fi introduse la 1 ianuarie 2021.”
Într-adevăr, cu aproximativ 30.000 de piese utilizate în construcția unei singure mașini – și multe altele în construcția de vehicule comerciale – industria auto se bazează în mare măsură pe o livrare lină și la timp.
Comparativ cu situația actuală, acordul încheiat introduce mult mai multe birocrații și sarcini de reglementare pentru industrie.
În fiecare an, aproape 3 milioane de autovehicule în valoare de 54 de miliarde de euro sunt tranzacționate între UE și Marea Britanie, iar comerțul de piese auto reprezintă aproape 14 miliarde de euro.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit