Din discutiile cu transportatorii, intelegem ca – cel putin pana in saptamana 23-30 martie – inspectorii maghiari verifica timpii de condus, nu recunosc derogarile date din cauza pandemiei si dau amenzi de 500 de euro firmelor ai caror soferi au condus 5,5 ore, cu „invitatia“ sa se adreseze apoi instantei daca amenda li se pare nejustificata. Dar numai avocatul costa mai mult decat amenda.
Asa ca unele firme nu stiau cum mai poate veni acasa un sofer care a condus 16 ore in Germania cu pauze mici, daca trebuie sa treaca prin Ungaria.
In Ungaria, la Szombathely (circa 10 km dupa granita cu Austria), un sofer roman de camion care lucreaza pentru Aldieri Autotrasporti in Milano a fost fortat de politia locala sa se carantineze in cabina vehiculului sau, potrivit Uomini e Trasporti. Catalin Iftimia, de 26 de ani, intrase in Ungaria dupa o coada de aproape 55 km. In granita nu a intampinat nicio problema, fiind verificat la documente si daca are febra. A ajuns in fata companiei maghiare in miezul noptii, iar cand s-a trezit, o patrula de politie era in fata camionului. Agentii i-au confiscat actele personale si ale masinii, solicitandu-i ca, „din motive medicale“, sa se carantineze in cabina pentru 14 zile.
Cu toate acestea, soferul roman nu pare ingrijorat, asteptand ca firma italiana sa gaseasca acum o solutie. „Nu vreau sa ajung la inchisoare. Insa stocurile de alimente si de apa erau strict pentru cursa“, trage acesta un semnal de alarma.