Asociația italiană a transportatorilor, FAI, membru al Conftrasporto, a solicitat Guvernului să abroge, cel puțin pe perioada stării de urgență generată de pandemia de Covid-19, toate interdicțiile de conducere ce vizează vehiculele comerciale. Secretarul general, Andrea Manfron, explică faptul că, „pentru a fi eficient, transportul de mărfuri trebuie să se elibereze de constrângerile care interzic, de exemplu, condusul în duminici și sărbători legale pe autostrăzi și pe drumurile naționale. În acest fel, ar putea fi avantajate mecanismele de aprovizionare a cetățenilor cu produse esențiale, de bază.”
Asociația solicită, de asemenea, ca șoferii de vehicule grele să poată beneficia de restaurante și alte servicii și după ora 18.00, dar nu numai în zonele speciale de pe autostradă – așa cum s-a stabilit prin decretul ultimului prim-ministru – ci și de-a lungul drumurilor principale sau în porturi și interporturi, pentru a permite, de asemenea, și accesul la toalete.
În săptămâna 12 – 18 octombrie, rețeaua Poliției Rutiere Europene, RoadPol, desfășoară campania de siguranță dedicată vehiculelor grele (camioane și autobuze), care vizează reducerea accidentelor și respectarea normelor rutiere.
Patrulele poliției rutiere ale fiecărei țări membre (toate, cu excepția Greciei și Slovaciei și, dincolo de granițele UE, Elveției, Serbiei, Turciei și Emiratelor Arabe Unite) se vor angaja să verifice de-a lungul nodurilor principale de drumuri și autostrăzi nu numai respectarea reglementărilor tehnice, dar și starea psihofizică a șoferilor, respectarea limitelor de viteză și a tuturor prescripțiilor privind timpii de conducere și de odihnă. Scopul final al acestei cooperări, care în acest an are Italia în rolul de președinte de onoare, este, pe de o parte, reducerea numărului de accidente și decese rutiere prin operațiuni internaționale comune și, pe de altă parte, standardizarea metodelor și tehnicilor de control.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit