Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cei trei mari producători de vehicule comerciale Daimler Truck, TRATON GROUP și Volvo Group au semnat un acord de instalare și operare a unei rețele publice de înaltă performanță de încărcare a bateriilor electrice pentru camioane și autocare în toată Europa. Obiectivul comun este de a iniția și a accelera construirea infrastructurii de tarifare a energiei electrice pentru a spori încrederea clienților în vehiculele electrice.

Acordul pune bazele unui viitor joint-venture deținut în egală măsură de cele trei părți, care să înceapă operațiunile în 2022. Părțile intenționează să investească împreună 500 de milioane de euro pentru a instala și opera cel puțin 1.700 de stații de încărcare cu energie verde în puncte apropiate de autostrăzi, precum și în centre logistice și de destinație, în termen de cinci ani de la înființarea joint-venture-ului. Numărul de puncte de încărcare va fi crescut semnificativ prin căutarea de parteneri suplimentari, precum și de finanțări publice. Noua companie va funcționa sub propria identitate corporativă și va avea sediul în Amsterdam, Olanda. Noua companie va putea să se bazeze pe experiența largă și pe cunoștințele partenerilor săi fondatori în transportul de vehicule grele.

Noua companie va acționa ca catalizator și facilitator pentru realizarea Acordului verde al Uniunii Europene pentru un transport de mărfuri neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 – atât prin furnizarea infrastructurii necesare, cât și pentru direcționarea energiei verzi la punctele de încărcare. Acțiunea comună a Volvo Group, Daimler Truck și TRATON GROUP abordează nevoia urgentă a unei rețele de încărcare de înaltă performanță pentru a sprijini operatorii de camioane în tranziția lor la soluții de transport neutre în materie de CO2, în special în transportul rutier pe distanțe mari. Infrastructura de încărcare de înaltă performanță care permite transportul rutier pe distanțe lungi este o modalitate eficientă din punct de vedere al costurilor către reduceri semnificative ale emisiilor, care se realizează rapid.

Daimler Truck AG și Volvo Group și-au unit forțele în vederea atingerii obiectivelor asumate prin Acordul Verde European (Green Deal), care prevede reducerea emisiilor de CO2 cu 50% până în 2030 și cu 90% până în 2050 comparativ cu nivelul din 1990. Cei doi mari producători de camioane vor colabora în dezvoltarea sistemului Cellcentric pe bază de hidrogen, care va putea fi instalat pe vehiculele cu sisteme de propulsie electrică, drept o sursă adițională de energie. Producția de serie a Cellcentric este planificată să înceapă în 2025 și va fi una dintre cele mai mari de acest gen din Europa. Pentru a accelera lansarea sistemului de propulsie pe bază de hidrogen, cei doi constructori solicită un cadru armonizat al politicii europene privind hidrogenul, pentru a sprijini tehnologia în a deveni o soluție comercială viabilă.

Joint-venture-ul Cellcentric dintre Daimler Truck AG și Volvo Group va dezvolta, produce și comercializa sisteme de propulsie pe bază de hidrogen (H2) pentru vehiculele destinate transportului pe distanțe lungi, dar și pentru alte aplicații.

Martin Daum, CEO Daimler Truck AG, și Martin Lundstedt, CEO Volvo Group, au explicat în cadrul unei conferințe de presă comune, organizate la sfârșitul lui aprilie, că vehiculele comerciale grele cu zero emisii vor avea atât baterii, cât și sistem de producere a energiei cu pilă de combustie, ultima asigurând autonomia necesară pentru acest tip de aplicații. Energia stocată în baterii este fezabilă pentru transportul pe distanțe scurte și/sau pentru sarcini ușoare, însă pentru sarcini grele și distanțe mai mari se impune producerea energiei electrice la bord, cu ajutorul pilei de combustie. Camioanele electrice cu sisteme de H2 vor fi esențiale pentru a permite transportul neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 în viitor.

„Hidrogenul este cel mai flexibil combustibil, pentru că oferă independență și autonomie. Energia electrică este de dorit, însă pe măsură ce flota de vehicule comerciale și autoturisme electrice va crește la nivel mondial, vor apărea probleme în rețelele de distribuție cu energie. Tocmai de aceea este necesar un combustibil adițional, iar acesta este hidrogenul. Pe lângă plusul de autonomie, un alt avantaj al H2 – pe măsură ce va fi folosit tot mai mult la scară globală – este că va deveni mai accesibil”, a declarat Martin Daum.

„Toate soluțiile de propulsie alternativă au la bază energia electrică, indiferent de sursa acesteia sau de modalitatea de stocare. Toate produsele Volvo la nivel global vor fi neutre din punct de vedere al emisiilor poluante până în 2040”, a dat asigurări Martin Lundstedt.

Martin Daum și Martin Lundstedt, de la stânga la dreapta

Rețeaua de alimentare trebuie dezvoltată în paralel cu tehnologia

Pentru a asigura succesul trecerii la un transport neutru din punct de vedere al emisiilor poluante, dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu H2 trebuie să meargă mână în mână cu progresul tehnologic. În acest sens, trebuie să existe o mai mare cooperare între factorii de decizie politică și guvernele din întreaga lume. O rețea densă de stații de alimentare cu H2 trebuie să fie operațională până în 2030. De asemenea, prețul H2 trebuie să fie accesibil.

„Companiile de transport nu își vor înlocui masiv flotele de camioane dacă nu vor avea siguranța disponibilității carburantului. Și, atenție, avem nevoie de H2 verde, pentru a fi cu adevărat ecologici; altfel, poluarea cu dioxid de carbon va rămâne, iar motorina ar putea să fie chiar mai ecologică prin comparație cu arderea cărbunelui necesar producerii energiei electrice. În momentul în care energia electrică va fi folosită pe scară largă, principala provocare va fi ca sursa acesteia să rămână «verde». Tehnologia în sine nu este o problemă, iar Daimler a avut deja în teste autobuze electrice care au funcționat fără probleme pe hidrogen. Principala problemă rămâne infrastructura de alimentare”, a subliniat CEO Daimler Truck AG.

Constructorii europeni de camioane solicită înființarea, până în 2025, a aproximativ 300 de stații performante de alimentare cu hidrogen, iar până în 2030 numărul acestora să ajungă la aproximativ 1.000.

Comisarul european Adina Vălean a confirmat, printr-un mesaj video, faptul că finanțarea rețelei de stații de alimentare cu H2 este un obiectiv asumat al Comisiei Europene. „În 2050, emisiile poluante trebuie reduse cu 90% comparativ cu anii ’90. Este un target ambițios, dar nu imposibil. CE susține o abordare holistică, vizând nu doar tehnologia, ci și infrastructura. În acest sens, ne dorim să avem 300 de stații de H2 până în 2025, pe principalele culoare de transport din Europa, iar până în 2030 numărul acestora ar trebui să ajungă la 1.000. Colaborarea este rețeta succesului. Aștept cu nerăbdare ca vehicule comerciale grele cu propulsie pe H2 curat să opereze pe drumurile europene”, a declarat Adina Vălean.

CE este dispusă să aloce un buget de un miliard de euro pentru investiții în promovarea propulsiei pe H2.

Ministrul Transporturilor din Germania, Andreas Scheuer, a calificat alianța dintre Daimler și Volvo drept un răspuns puternic în fața ofensivei asiatice de dezvoltare și promovare a tehnologiilor de propulsie alternativă. Acesta a declarat în cadrul conferinței Cellcentric faptul că țara sa va aloca un buget consistent pentru a susține dezvoltarea rețelei de alimentare cu H2 și, în paralel, va demara un proiect de finanțare a înlocuirii vehiculelor diesel cu altele noi electrice, cu sistem de producere a energiei la bord, pe bază de H2. Mai multe companii private germane sunt interesate să se implice în proiecte de dezvoltare a producției de H2.

Stimulente pentru tehnologiile ecologice și taxe descurajante pentru diesel

Întrucât camioanele neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2 sunt în prezent semnificativ mai scumpe decât vehiculele convenționale, este necesar un cadru politic pentru a asigura cererea și accesibilitatea. Potrivit Daimler Truck AG și Volvo Group, acesta ar trebui să includă stimulente pentru tehnologiile neutre, dar și un sistem de impozitare bazat pe emisiile de carbon, care să descurajeze utilizarea vehiculelor cu sistem de propulsie prin ardere internă.

Parlamentul European este în curs de finalizare a legislației privind sistemul de taxare, care va fi implementat din 2022. Iar din 2026 doar camioanele cu emisii zero de carbon vor fi considerate vehicule sustenabile. „Penalizarea utilizării combustibililor fosili va fi o modalitate foarte bună de a încuraja adoptarea noii tehnologii, pentru că niciun agent economic nu va face o asemenea trecere fără o motivație financiară”, a explicat europarlamentarul Pascal Canfin.

Mai multe detalii despre producția Cellcentric, inclusiv cu privire la locație, vor fi dezvăluite pe parcursul anului viitor. Ca un pas semnificativ spre producția de serie, pregătirile pentru primele modele de pre-serie au loc la o fabrică nouă din Esslingen, Germania.

Obiectivul Daimler Truck AG și Volvo Group este să înceapă testele camioanelor dotate cu sisteme de propulsie cu H2 în aproximativ 3 ani, iar producția de serie să fie demarată în a doua jumătate a acestui deceniu. Foarte important, dezvoltarea noilor modele de camioane se va face independent de către fiecare constructor, deoarece ambele companii rămân concurente pentru toate gamele de vehicule și produse, în special în ceea ce privește soluțiile de integrare a noii tehnologii. Practic, va rămâne la latitudinea fiecărui producător să decidă ce pachete de baterii va instala pe camioanele din portofoliu, în funcție de aplicație, autonomie dorită etc.